Ramai la curent!

Sănătate

Explicațiile ministrului Sănătății pentru numărul record de noi cazuri de coronavirus

Publicat

in

Nerespectarea regulilor, în mare măsură, precum şi bagatelizarea bolii și instigarea la nerespectarea şi nerecunoaşterea unei pandemii şi a măsurilor de precauţie sunt explicațiile pentru creșterea mare a numărului de noi îmbolnăviri, afirmă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. 
„Avem multe măsuri de relaxare, după cum aţi putut vedea de două zile, avem şi asimptomaticii acasă după 10 zile sau cei cu simptome uşoare (…). Nerespectarea regulilor, în mare măsură, precum şi acea bagatelizare a tot ce a fost, precum şi instigarea la nerespectarea şi nerecunoaşterea unei pandemii şi a măsurilor de precauţie”, a declarat joi ministrul Sănătății, comentând numărul record de noi cazuri de COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore. 

El a spus că această situația ne îndeamnă în continuare la precauție, dar „precauţia nu o poate avea doar sistemul medical sau corpul medical în sine, trebuie să o aibă şi populaţia”. 
„Noi pregătim pentru 1 iulie un alt set de măsuri de relaxare, eu sper ca evoluţia să ne permită acest lucru. Fiecare caz este evaluat particular, fiecare anchetă evaluează cazurile în particular, fiecare locaţie este evaluată particulat, dacă vor fi nişte restricţii, vor fi strict punctuale şi locale”, a adăugat Tătaru.
Alte 460 noi cazuri de infectare cu coronavirus – record de îmbolnăviri în ultimele două luni – au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 25.286. Potrivit datelor raportate miercuri de Grupul de comunicare strategică, numărul deceselor a ajuns la 1.565, în ultima zi pierzându-și viața 10 pacienți. De la debutul pandemiei, s-au vindecat 17.906 de români.

Investitii

Orașul Ghimbav investește aproape 34 de milioane de lei în policlinica cu centru de permanență. Lucrările vor fi gata în maxim 24 de luni

Locuitorii din Ghimbav sunt mai aproape de una dintre cele mai așteptate investiții din ultimii ani. Primăria a semnat contractul pentru proiectarea și construirea unei policlinici moderne cu centru de permanență, o investiție de aproape 34 de milioane de lei care ar urma să fie finalizată în maximum 24 de luni.

Publicat

in

Orașul Ghimbav a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru viitoarea policlinică cu centru de permanență. Anunțul a fost făcut de primarul Ionel Fliundra, care spune că proiectul ar trebuie să fie predat „la cheie” în maxim 24 de luni.

Una dintre investițiile despre care se discută de cel puțin doi ani la Ghimbav a fost contractată în această săptămână pentru suma de 33,960 milioane de lei fără TVA. Din această sumă, 846.000 de lei făr[ TVA (1,023 milioane cu TVA) este destinată elaborării documentațiilor specifice, proiectării și asistenței, iar restul de 28,707 milioane fără TVA, construcției propriu-zise și instalațiilor aferente.

Proiectul va fi implementat de o asociere de firme compusă din SC Har&H SRL (leader) și partenerii SC Evoclima Sistem SRL și SC Romfit Grup SRL, plus subcontractanții cu SC Geomodel SRL, SC CSP Proiect Line SRL, SC MRD Instal SRL, SC Miralex Instal Com SRL, SC Damar Performe Instal SRL, SC Terra General Contractor SRL.

„Este un proiect care trebuie să fie gata în 24 de luni. Prima etapă, elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și acordurilor necesare, elaborarea proiectului tehnic cu detaliile de execuție, devizele și certificatele energetice au ca termen șase luni. Eu sper însă ca ele să fie finalizate mai devreme, astfel încât undeva prin toamnă să putem organiza deja șantierul”, a declarat primarul Ionel Fliundra.

Policlinica se va construi în zona nouă din oraș

Policlinica din Ghimbav se va construi pe un teren cu suprafața de 6268 mp, din zona nouă a orașului, mărginit de străzile Gențianei, Crizantemei și Ghiocelului.

Conform detaliilor de licitație, construcția se va face conform Planului Urbanistic Zonal aprobat pentru zonă, care prevede funcțiuni complementare locuirii și dotări la nivel de cartier – în zona Florilor. Viitoarea policlinică va avea subsol/demisol, parter și trei etaje, cu un procent maxim de ocupare a terenului de 20% și un coeficient de utilizare de 0,6Terenul nu este încă racordat la utilități, însă există posibilitatea conectării la rețelele de apă, canalizare, energie electrică și gaze naturale, potrivit documentației tehnice atașate licitației.

Policlinică modernă, cu tehnologie „smart” și telemedicină

Proiectul se înscrie în strategia de dezvoltare durabilă a orașului Ghimbav, care include obiectivul de a crea un sistem de „sănătate inteligentă”. Noul centru medical ar urma să includă:

  • Cabinete moderne, complet echipate;
  • Servicii medicale disponibile 24/7;
  • Telemedicină și soluții digitale integrate pentru consultații rapide;
  • Locuri de muncă pentru personal medical și administrativ.

Nevoia unui centru medical la Ghimbav a fost identificată în urmă cu aproape 10 ani. Într-un sondaj realizat în 2016, construirea unei policlinici a fost considerată prioritatea principală de investiții a orașului.

Citește mai departe

Cotidian

Sanatoriul de Nevroze Predeal, sufocat de datorii de 5 milioane de lei, adunate din perioada COVID

Publicat

in

La câțiva ani după perioada în care activitatea sa a fost reorganizată pentru tratarea pacienților cu COVID-19, Sanatoriul de Nevroze Predeal este cufundat în datorii. Unitatea medicală are de plată aproximativ 5 milioane de lei către ANAF, sumă acumulată în perioada pandemiei și a intrat într-un program de eșalonare.

65.000 de lei lunar numai pentru datoriile către ANAF

Conducerea unității medicale a anunțat că sanatoriul plătește lunar aproximativ 65.000 de lei către Fisc pentru a respecta graficul de eșalonare aprobat. Potrivit managerului Mădălina Ștefan, datoriile provin din perioada în care sanatoriul a funcționat ca unitate dedicată tratării pacienților COVID, iar contribuțiile aferente nu au fost virate la timp.

În prezent, instituția încearcă să mențină echilibrul financiar și să respecte obligațiile asumate față de autorități.

„În momentul de faţă ne confruntăm cu un deficit, avem în jur de 5 milioane de lei datorii către ANAF pentru nevirarea contribuţiilor la momentul respectiv, vine cu o perioadă grea din COVID, practic serviciile sanatoriului au fost transformate în servicii COVID. Nu ştiu ce s-a întâmplat, care a fost trigger-ul, e clar că au existat tot felul de inadvertenţe. În momentul de faţă am reuşit să obţinem eşalonarea cu foarte mari eforturi din partea noastră, dar şi a autorităţilor care au acceptat acest compromis. Este vorba despre o eşalonare pe care încercăm să o păstrăm şi să o onorăm în fiecare lună”, a declarat, marţi seară, la Medika Tv, managerul Sanatoriului de Nevroze Predeal, Mădălina Ştefan.

Grad de ocupare de peste 100% la Sanatoriul din Predeal

Paradoxal, dificultățile financiare apar într-un context în care cererea pentru serviciile medicale oferite la Predeal este ridicată. mai exact, conducerea sanatoriului susține că anul trecut gradul de ocupare a depășit 100% din numărul de paturi contractate, ceea ce a determinat obținerea unei suplimentări cu încă 20 de paturi.

Managerul unității atrage însă atenția că finanțarea primită prin sistemul de asigurări de sănătate rămâne redusă, valoarea decontată fiind de aproximativ 140 de lei pentru fiecare zi de spitalizare.

„Sperăm ca autorităţile să înţeleagă că suntem o unitate strategică – se vorbea la un moment dat de o departajare pe unităţi strategice -, că nu suntem o simplă secţie de cronici şi de psihiatrie. În anul trecut am avut un grad de ocupare, vă povesteam, de 105% pe paturile contractate. Am reuşit să obţinem o suplimentare a numărului de paturi cu încă 20 şi cred că ar trebui să rămână măcar aşa, ţinând cont de faptul că suma finanţată este foarte mică, pentru a putea supravieţui până la noi direcţii”, a mai spus Mădălina Ştefan.

Control al Curții de Conturi la Sanatoriul de nevroze din Predeal

Pentru a clarifica modul în care s-a ajuns la acumularea acestor datorii, la Sanatoriul de Nevroze Predeal este în desfășurare un control al Curții de Conturi.

Actuala conducere susține că încearcă să identifice cauzele care au generat problemele financiare și să implementeze măsuri care să permită dezvoltarea și stabilizarea instituției pe termen lung.

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută o firmă care să preia deșeurile periculoase. În doi ani ar urma să plătească cel mult 3 milioane de lei

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea plăti cel mult 3.069.492 lei, fără TVA, pentru preluarea deșeurilor periculoase rezultate din urma activității medicale.

Suma reprezintă costul estimat pentru doi ani, perioadă în care este estimată o cantitate totală de 1.800 de kilograme de deșeuri.

Pentru semnarea unui contract cu o firmă de specialitate, unitatea sanitară a lansat o licitație pe platforma electronică de achiziții publice, astfel că valoarea serviciilor ar putea scădea.

Conform anunțului licitației, firma care va obține contractul va trebui să preia deșeurile periculoase din spațiile de depozitare din pavilioanele spitalului. Pe lista deșeurilor periculoase sunt incluse medicamente, instrumentar medical, resturi organice umane, obiecte de îmbrăcăminte, echipament de protecție sau sumstanțe chimice. Acestea vor fi preluate de operator și neutralizate cu respectarea condițiilor impuse de legislație.

Citește mai departe

Trending