Începute în 15 februarie 2019, lucrările la fostul Cinema Astra s-au finalizat. Fațada a fost refăcută, ornamentele de la intrări au fost montate, iar pe zid au fost amplasate și panourile de afişaj. Și holul de la intrarea principala a fost schimbat. Practic, la acest cinematograf mai este nevoie de “tăierea panglicii”.
Lucrările au fost efectuate de SC HAR&H SRL, iar investiția s-a ridicat la 9,5 milioane lei fără TVA. Conform proiectului, la Cinema Astra va exista o sală de proiecții cu o capacitate de 124 de locuri, la mese și pe canapele. Deasupra sălii de spectacole va funcționa o sală de conferințe cu 130 de locuri, care va putea oferi spațiul necesar pentru desfășurarea de evenimente.
Fostul Cinematograf Astra a fost construit la începutul sec. al XIX-lea, fiind iniţial o clădire cu două niveluri, cu o amprentă la sol în forma literei U. Imobilul, cu subsol, parter, două etaje şi pod, este amplasat la limita proprietăţii pe trei laturi şi alipit de clădiri ce sunt realizate în aceeaşi perioadă. Clădirea are o suprafaţa de 1.184 de metri pătraţi, beneficiind de un depozit de film de 111 metri pătraţi, de o sala de cinema de 383 metri pătraţi, de un complex cabină de proiecţie de 47 de metri pătraţi şi mai multe spaţii administrative Imobilul a avut destinaţii administrativ-culturale, iar de-a lungul anilor a suportat intervenţii cu modificări şi amenajări necesare bunei funcționări.
Clădirea a trecut în proprietatea municipiului Braşov în anul 2012, când firma SC Trust President SRL, deţinută de preşedintele de la acea vreme al ALRUE, Dorin Lazar Maior, a fost evacuată.
Fii primul care comentează