Ramai la curent!

Educație

Al doilea om din vârful Inspectoratului Școlar Braşov, al doilea din coadă la concursul de gradaţie

Publicat

in

Michaela Judele, inspectorul școlar general adjunct de la ISJ Brașov, a obținut doar 45 de puncte la concursul pentru gradația de merit, al doilea cel mai mic punctaj. Asta, în condițiile în care 153 dintre cei 176 de candidați,- profesori, educatoare, învățători, directori de școli, bibliotecare sau personal didactic auxiliar-, au obținut între 80 și 136 de puncte la evaluare.

Mihaela Judele nu este chiar ultima pe listă. În urma ei este un singur candidat, un profesor de sport de la Clubul Sportiv Școlar Brașovia, care a fost acceptat la gradație cu 43,5 puncte. Sub acesta s-a tras linia. 

 

Rezultatele la concursul pentru gradația de merit au fost afișate pe 10 iulie, iar candidații nemulțimiți pot face contestație. Gradaţia de merit prevăzută de Legea educației nationale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă 25% din salariul de bază deținut și se acordă prin concurs. 

E normal însă ca un profesor cu 43,5 sau 45 de puncte la evaluare să obțină aceeași gradație de merit ca unul care a obținut peste 100 de puncte? 

Michaela Judele s-a remarcat mai degrabă ca membru de partid, nu neapărat ca profesor sau inspector. 

Soldat bun la toate în armata lui Aristotel Căncescu, cu o ștampilă de incompatibilitate de la ANI, Michaela Judele a sărit în 2016 din barca PNL la ALDE, având grijă să-și declare public și adorația pentru PSD. Rămâne ca gradație de merite politice declarația pe care o făcea public, în iunie 2018, imediat după ce a fost numită adjunct la IȘJ, declarație prin care se plângea că este „consemnată“ să stea la examenul de Evaluare Națională, îl loc să fie la București, la marele miting pentru susținerea lui Liviu Dragnea, scrie monitorulexpres.ro:

MAI MULTE DETALII, AICI

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Tradiția care „se poartă”: brand din Țara Făgărașului, exemplu european pentru valorificarea patrimoniului imaterial

Publicat

in

În Țara Făgărașului, o afacere locală care a readus în actualitate motivele cusute de altădată, a devenit exemplu european de bune practici pentru modul în care tradiția poate fi transformată în produs contemporan. Brandul Mândra Chic, creat de antreprenoarea făgărășeană Alina Zară, a fost inclus ca studiu de caz în cadrul proiectului InThrace, dedicat patrimoniului cultural imaterial, ca instrument de promovare a comunităților mici.

Mândra Chic, exemplu de valorificare sustenabilă a poveștilor locului

Prezentarea brandului Mândra Chic a avut loc în cadrul conferinței finale a proiectului, organizată la Universitatea Transilvania din Brașov, pe data de 29 mai, unde cercetători, specialiști și practicieni din mai multe țări europene au analizat felul în care tradițiile locale pot fi integrate în modele economice sustenabile.

Coordonatoarea proiectului Inthrace, conf. dr. Arabela Briciu, spune că Mândra Chic ilustrează tocmai felul în care patrimoniul imaterial poate fi reinterpretat fără a-și pierde esența, ci dimpotrivă, fiind readus în circuitul contemporan prin produse vestimentare și elemente de design inspirate din portul tradițional, din „cusăturile bunicii”.

„Sunt cusături pe care le făceau bunicile noastre și care, altfel, s-ar pierde dacă nu ar fi integrate în produse actuale, în vestimentații moderne”, a explicat aceasta, subliniind caracterul dinamic al patrimoniului cultural imaterial.

„Cusăturile bunicii”, sub brandul Mândra Chic

Azi, prin afacerea dezvoltată de Alina Zară, „cusăturile bunicii” sunt prezente pe diverse materiale, de la tricouri, hanorace sau eșarfe, la semne de carte sau alte obiecte de decor din material textil.

De asemenea, ele sunt prezentate publicului larg prin Muzeul de Pânze și Povești, inițiat de Alina Zară și Ioana Zară și organizat ca un mic centru cultural dedicat comunității și memoriei satului Mândra dinȚara Făgărașului. Parte din proiectul Mândra Chic, spațiul reunește colecții de pânze tradiționale, povești locale în formate diverse (cărți poștale, volume, expoziții), ateliere creative de „zestre contemporană”, activități gratuite pentru copii, campanii civice și de mediu, tururi ghidate, proiectul internațional „Suveica Mamei Ruța” și o grădină model inspirată din gospodăria tradițională a satului.

Patrimoniul imaterial, ca valoare economică și culturală pentru comunitățile mici

Patrimoniul imaterial sau intangibil include meșteșuguri, obiceiuri și cunoștințe transmise între generații, multe dintre ele aflate în risc de dispariție dacă nu sunt adaptate contextului actual. În acest sens, Mândra Chic a fost analizată ca studiu de caz în cadrul proiectului INTHRACE și prezentat ca exemplu de afacere care reușește să păstreze identitatea culturală a Țării Făgărașului, fiind, astfel un element de valoare economică și culturală pentru zonă.

Proiectul InThrace este derulat pe o perioadă de doi ani și jumătate de Universitatea Transilvania din Brașov, în calitate de coordonator, și este finanțat prin programul Erasmus+. Parteneriatul include universități și organizații din România, Polonia, Grecia, Croația, Portugalia și Bulgaria.

Citește mai departe

Educație

FOTO. Cum a devenit o casă istorică din Transilvania cel mai vesel loc de 1 Iunie: peste 100 de copii din vechile sate săsești s-au întâlnit la Criț, la Casa Kraus

Peste 100 de copii din cinci sate săsești din Transilvania au sărbătorit Ziua Copilului la Casa Kraus din Criț, într-un eveniment care a îmbinat patrimoniul construit cu cel mai valoros patrimoniu imaterial al comunităților locale: bucuria de a fi împreună.

Publicat

in

Peste o sută de copii din Criț, Viscri, Roadeș, Meșendorf și Bunești s-au întâlnit la Casa Kraus pentru un eveniment organizat de Fundația Michael Schmidt. Spațiul care, de regulă, vorbește despre istoria locului și despre patrimoniul construit al satului a devenit, pentru o zi, locul în care s-a scris o altă poveste: cea a comunității și a tradițiilor care se transmit prin oameni, nu doar prin clădiri.

Curtea Casei Kraus a fost animată de jocuri, spectacole și activități interactive. Programul a început cu reprezentația „Întâlnire cu Căpitanul Spaventa”, susținută de trupa Teatru Skepsis, după care copiii au participat la ateliere și jocuri în aer liber. Baloanele uriașe de săpun, pictura pe față și întâlnirea cu personaje precum Minnie Mouse, Elsa sau Spiderman au fost printre atracțiile zilei.

Dincolo de distracție, evenimentul a avut și o dimensiune mai puțin vizibilă. Copiii proveniți din mai multe comunități rurale s-au întâlnit, au petrecut timp împreună și au creat legături care depășesc granițele satelor din care provin, spun organizatorii.

De altfel, astfel de întâlniri sunt menite să contribuie la păstrarea unui patrimoniu mai greu de măsurat: sentimentul de apartenență, memoria comunităților și relațiile dintre generații.

Participanții provin din programele educaționale și sociale dezvoltate de mai multe organizații active în satele săsești din Transilvania, printre care Fundația Michael Schmidt, Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația Tabaluga și Meschendorfs Kinder.

„Astăzi am văzut ce înseamnă cu adevărat puterea unei comunități unite prin bucurie. Să auzi curtea Casei Kraus răsunând de energia și râsetele copiilor din Criț, Viscri, Roadeș, Meșendorf și Bunești este cea mai mare răsplată pentru noi. Sperăm că am reușit să le oferim o experiență de 1 iunie pe care să nu o uite prea curând. Ne dorim ca acești copii să se bucure de copilărie și facem tot ce ține de noi pentru a le oferi zâmbete”, a declarat Michael Schmidt, Președintele Fundației Michael Schmidt.

Evenimentul s-a încheiat cu un tort aniversar și promisiunea unei noi întâlniri.

Citește mai departe

Educație

Universitatea Transilvania din Brașov urcă 56 de locuri în clasamentul mondial CWUR și își consolidează poziția în Top 5 din România

Universitatea Transilvania din Brașov își păstrează locul 5 între universitățile românești incluse în clasamentul internațional CWUR și înregistrează, pentru al doilea an consecutiv, cea mai mare creștere dintre instituțiile de învățământ superior din România, urcând 56 de poziții la nivel mondial.

Publicat

in

Universitatea Transilvania din Brașov urcă în clasamentele internaționale și își consolidează poziția în Top 5 cele mai performante instituții de învățământ superior din România.

Potrivit celei mai recente ediții a clasamentului internațional realizat de Center for World University Rankings (CWUR), Universitatea Transilvania din Brașov (UNITBV) ocupă locul 5 la nivel național și a înregistrat cel mai mare progres dintre universitățile românești incluse în ierarhie. Instituția brașoveană a urcat 56 de poziții în clasamentul mondial, ajungând pe locul 1.316, performanță care o plasează pentru al doilea an consecutiv în postura universității din România cu cea mai mare ascensiune în topul CWUR.

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și universitățile din București, în Top 5 în România

Clasamentul din acest an a analizat peste 21.000 de universități din întreaga lume, însă doar opt instituții de învățământ superior din România se regăsesc în ierarhia finală. În fața Universității Transilvania din Brașov se află doar Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea Politehnica din București și Universitatea din București.

4 criterii de evaluare în ierarhia CWUR

Evaluarea realizată de CWUR are la bază patru criterii principale:

  • calitatea educației
  • prestigiul absolvenților,
  • calitatea corpului academic
  • performanța în cercetare.

La nivel mondial, podiumul este dominat și în acest an de prestigioasele universități americane Harvard, MIT și Stanford, urmate de universitățile britanice Cambridge și Oxford.

Clasamentul integral poate fi consultat la: https://cwur.org/2026.php

Citește mai departe

Trending