Alegeri locale în pandemie. Propuneri AEP: Dosarele de candidatură se pot depune şi în format electronic / Semnăturile de susținere se pot strânge şi prin e-mail

Candidaturile pentru alegerile locale prevăzute pentru 27 septembrie pot fi depuse şi în format electronic. De asemenea, va exista o singură listă de susţinători pentru primar şi consilieri locali şi una pentru consilierii judeţeni şi pentru preşedintele consiliului judeţean, iar susţinerea pentru o anumită candidatură poate fi exprimată şi prin e-mail, în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit unui proiect de hotărâre al Autorității Electorale Permanente.

AEP a anunțat vineri că a elaborat proiectul de hotărâre prin care stabilește metodologia depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători la alegerile locale preconizate pentru 27 septembrie.
 
Potrivit AEP, având în vedere că procedura întocmirii şi depunerii electronice a documentelor de candidatură şi a listelor de susţinători nu poate fi tratată distinct de reglementarea întocmirii şi depunerii acestora pe suport de hârtie, prin acest proiect de act normativ se propune reglementarea procedurii de depunere a acestora pe suport de hârtie și/sau în format electronic.

Cele mai importante prevederi ale actului normativ:

  • Listele de susţinători şi candidaturile pot fi depuse pe suport hărtie sau informatic. Prin suport informatic se înţelege orice tip de suport electronic de tip CD, DVD, stick USB sau HDD extern.
  • La rubrica «având funcţia de…» din formularele declaraţiilor de avere şi de interese, candidaţii vor menţiona calitatea de candidat la una dintre funcţiile de primar, consilier local, consilier judeţean sau preşedinte al consiliului judeţean
  • Pentru depunerea candidaturilor la birourile electorale de circumscripţie pe suport de hârtie se constituie patru dosare
  • În cazul depunerii dosarelor de candidatură pe suport informatic, acestea trebuie să conțină:

a) pentru consiliul local şi consiliul judeţean, lista de candidați, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, semnată cu semnătură electronică calificată de către persoanele prevăzute la art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

b) pentru primar şi preşedintele consiliului judeţean, propunerea de candidatură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, semnată cu semnătură electronică calificată de către persoanele prevăzute la art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

c) copiile actelor de identitate ale candidaților;

d) declaraţiile de acceptare a candidaturii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, semnate cu semnătură electronică calificată de către candidaţi;

e) declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, conform modelelor prevăzute de anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, semnate cu semnătură electronică calificată de către candidaţi;

f) declaraţiile pe propria răspundere în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, semnate cu semnătură electronică calificată de către candidaţi, conform modelului prevăzut în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cu modificările și completările ulterioare;

  • Dosarele de candidatură pe suport informatic vor fi însoțite de un formular, în două exemplare originale, semnat şi datat olograf de către persoana desemnată să depună candidaturile de către conducerea partidului, a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale, a alianţei politice sau a alianței electorale care a propus candidaturile, respectiv de către candidatul independent.
  • Datele susținătorilor și semnăturile acestora pot fi colectate pe suport de hârtie sau prin mijloace electronice, acestea din urmă incluzând platforme on-line specifice și serviciile de poștă electronică.
  • Listele de susținători întocmite în format electronic pot fi semnate de către susținători cu semnătură electronică.
  • Lista de susținători poate conține datele unui singur susținător.
  • Listele de susținători în format electronic sunt valabile numai dacă veridicitatea datelor este atestată prin declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 51 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, întocmită în format electronic, dată conform legii și modelului prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta metodologie și semnată cu semnătură electronică calificată de către persoana care a colectat datele și semnăturile susținătorilor

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.