De azi încep înscrierile pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat

Azi încep înscrierile pentru etapa august-septembrie a examenului de bacalaureat. Înscrierea candidaţilor se face până în 24 iulie.  

Potrivit MEC, a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2020 se va desfăşura în perioada 24 august – 5 septembrie.

Înscrierile încep luni, 13 iulie şi se încheie, vineri, 24 iulie.

Documentele-tip de înscriere – completate şi semnate – pot fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poştă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităţilor de învăţământ.

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, astfel:

• 24 august: Limba şi literatura română – E.a)
• 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
• 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării – E.d)
• 27 august: Limba şi literatura maternă –  proba E.b)

Rezultatele finale ale primei sesiuni a Bacalaureatului, incluzând etapa specială, au fost publicate duminică.  

Rata finală de promovare înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a fost de 64.5%. 307 elevi au terminat examenul cu media 10.00

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.