Incendiu la Cetatea Râșnov. Intervin autospecialele de pompieri și echipaje SMURD

Trei  autospeciale cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție la înălțime și două echipaje SMURD se deplasează la Râșnov unde a fost raportat un incendiu la cetate.

La această oră se intervine pentru lichidarea focului.

Incendiul se manifestă la acoperișul unei laturi a cetății aflate în curs de restaurare.

Vizitatorii nu au acces în zona respectivă, tocmai din cauza șantierului. Acolo au acces în schimb, muncitorii care se ocupă de proiectul se restaurare a Cetății Râșnov. Aceștia nu se aflau azi la lucru.

Conform martorilor, incendiul s-a produs în zona închisă publicului, aflată acum în restaurare, la una dintre clădirile la care erau magazine înainte de începerea lucrărilor. 

Incendiul a fost anunțat de câțiva turiști, în momentul în care era deja un fum gros: 

Foc la Cetatea Râşnov!

تم النشر بواسطة ‏‎Mihaela Mimi‎‏ في الأحد، ٥ يوليو ٢٠٢٠

Lucrările de restaurare a Incintei de Vest a Cetății Râșnov au început în luna februarie a acestui an, iar în prima etapă erau programate lucrări de demolare a construcțiilor neautorizate realizate de-a lungul anilor și de realizare a canalelor pentru rețele de utilități. Pentru ca lucrurile să se desfășoare în condiții optime, sectorul aflat în șantier a fost închis publicului. Vezi AICI detaliile proiectului de restaurare a Cetății Râșnov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.