Premierul Ludovic Orban afirmă că dată fiind creșterea numărului de cazuri de infectare ar decide prelungirea stării de alertă dacă ar trebui ca astăzi să ia această hotărâre pentru mâine.
“După numărul de cazuri din ultimele zile, dacă astăzi ar trebui să iau decizia cu privire la prelungirea stării de alertă pentru mâine, aş propune prelungirea stării de alertă şi aş decide prelungirea stării de alertă. Vedem până în data de 15 care va fi evoluţia. Rămân totuşi încrezător, optimist, fac din nou apel la oameni să nu asculte glasurile de sirenă ale celor care le spun să nu respecte regulile, care îi instigă efectiv să nu se ferească de acest pericol care există. În măsura în care un număr mare de oameni vor respecta regulile, riscul de infectare se va reduce şi numărul de cazuri se va reduce”, a declarat Ludovic Orban într-un interviu promo difuzat vineri seară la Digi 24.
Reamintim că, în conformitate cu o declarație de vineri a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, numărul locurilor la terapie intensivă este scăzut la acest moment și au început transferuri de pacienți între spitale, iar România se îndreaptă spre o rată de transmitere a COVID-19 de la 0,6-0,7 la 1,4, existând în continuare focare.
Tătaru a anunţat că Guvernul pregăteşte un proiect de lege pentru a fi clarificate noțiunile de boală transmisibilă, de izolare și de carantină (Detalii AICI), în urma deciziei Curții Constituționale, care a stabilit că izolarea și carantina nu pot fi reglementate prin ordin de ministru. El a mai spus că, dacă situația o va impune, starea de alertă va fi prelungită. (Detalii AICI).
Fii primul care comentează