Ramai la curent!

Cotidian

Prefectura a fost anunțată că nu mai are a voie să țină lumea în izolare sau carantină

Publicat

in

Secretarul de stat Raed Arafat a transmis prefecturilor din ţară o circulară prin care anunţă că izolarea la domiciliu şi carantina se suspendă temporar până când Parlamentul şi Guvernul se pun de acord să respecte Constituţia, transmite HotNews.ro. Această circulară a ajuns și la Brașov.

Circulara a fost transmisă după ce a fost publicată în Monitorul Oficial decizia CCR potrivit căreia măsura carantinei şi a internării obligatorii impuse prin ordin de ministru este neconstituţională.

„Ordinul ministrului sănătăţii nr. 414/11.03.2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia de urgenţă de sănătate public internaţională determinată de infecţia cu Covid-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei, în baza căruia s-au instiuit/dispus măsurile de carantină/izolare se suspendă de drept, începând cu daca de 2.07.2020 până la modificarea cadrului legislativ. În concluzie, măsura izolării la domiciliu/carantinării instituţionalizate se suspendă temporar pentru toate persoanele (inclusiv persoanelor pentru care s-a aplicat această măsură anterior datei de 02.07.2020)”, se arată în documentul semnat de Raed Arafat şi de Amalia Şerban, din Ministerul Sănătăţii.

Documentul are data de vineri, 3 iulie. În buletinul de la 13:00 transmis sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică lipsesc datele cu privire la numărul celor aflaţi în carantină sau în izolare.

„Nu avem date actualizate în această categorie”, explică reprezentanţii Grupului.

Vineri erau raportate 741 de persoane în carantină instituţionalizată şi 58.991 în izolare la domiciliu.

În acest caz, autorităţilor nu le rămâne decât să facă recomandări celor care au fost contact al unei persoane confirmate cu Covid-19: autoizolare la domiciliu pentru 14 zile, purtarea măştii în spaţii închise, spălarea mâinilor, păstrarea distanţei fizice.

Cei care ies din carantină trebuie să ştie că „în situaţia în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în ţară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, devin pozitive pentru SARS-Cov-2, riscă să intre sub incidenţa legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (zădărnicirea combaterii bolilor) şi să sufere consecinţele acestei fapte”.

Deja există pacienţi Covid-19 care au cerut să fie externaţi. De exemplu, la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti trei pacienţi au plecat.

„O persoană care este internată în spital şi spune că vrea să plece acasă mâine, conform acestei hotărâri i se poate permite să plece acasă, deşi are o boală contagioasă şi care ar putea să contravină altor drepturi ale persoanelor sănătoase, de a li se apăra sănătatea”, a spus Ioan Emilian Imbri, manager Spitalul “Victor Babeş”.

Sursa: HotNews.ro

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending