Ramai la curent!

Cotidian

Raed Arafat despre răspândirea coronavirusului: „Clar, situaţia nu este sub control”/ Este posibil ca sistemul medical să ajungă „la stres maxim”

Publicat

in

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi seară, că nu se poate spune că situaţia este controlată în ceea ce priveşte răspândirea pandemiei, mai ales în unele zone ale ţării. „Clar că situaţia nu este sub control”, afirmă Arafat, precizând că avem lucruri de îmbunătpţit la efectuarea anchetelor epidemiologice. Întrebat dacă sistemul medical ar putea intra în colaps, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a precizat că, „fără nicio discuţie”, dacă nu se reduce numărul de cazuri se poate asunge la presiune pe sistem.

Raed Arafat a fost întrebat, joi seară, la Antena 3, dacă situaţia este sub control, în ceea ce priveşte limitarea pandemiei de coronavirus şi a afirmat:

„Situaţia nu putem să spunem că este controlată, mai ales în unele zone ale României. Creşterea cazurilor şi creşterea semnificativă zilnică… Aceste creşteri arată că avem o creştere serioasă, din punct de vedere al răspândirii. Clar că avem o răspândire care, în acest moment, nu este nici în platou, nici în scădere. Deci, dacă este în continuă creştere, clar că situaţia nu este sub control”. 

Printre zonele care au avut o creştere constantă a numărului de cazuri în ultima perioadă este judeţul Braşov, care joi a înregistrat 113 testări pozitive (în afara retestărilor), adică 10% din numărul total de la nivel naţional. 

Arafat a precizat că situaţia poate fi ţinută sub control dacă se stabilesc aspectele care trebuie îmbunătăţite.

„Trebuie să vedem unde sunt locuri de îmbunătăţit. La anchetele epidemiologice, acest lucru a fost sesizat şi s-au dat dispoziţii clare pentru intensificarea lor. Bineînţeles, acest lucru înseamnă ca DSP-urile să ţină un număr de persoane suplimentare să lucreze cu ei pentru anchetele epidemiologice. Numărul personalului este insuficient. Să comparăm situaţia stării de urgenţă – când noi am avut personal detaşat, am avut  medicii şcolari, am avut epidemiologi detaşaţi, am avut rezidenţii de epidemiologie. Acest personal, la un moment, a dispărut. În contextul în care creşte numărul cazurilor, clar că acum trebuie, din nou, întărit DSP-ul pe anchetele epidemiologice şi anchetele epidemiologice, în faza asta, încă sunt foarte importante. La un anumit moment s-ar putea să fie deja depăşită situaţia”, a mai declarat Arafat.

Întrebat dacă crede că sistemul medical ar putea intra în colaps, Arafat a declarat:

„Dacă vreţi să vorbim de situaţii cum au fost în anumite zone din Italia, în Spania, dacă continuăm creşterile şi nu ne oprim din creştere şi nu avem un platou şi nu începem să scădem la un moment este posibil ca sistemul medical să ajungă la un stres maxim”.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă afirmă că, faţă de perioada de debut a pandemiei, acum avem toate stocurile necesare, dar tot se poate ajunge la saturaţia sistemului medical.

„Dacă ajungem la o situaţie în care să avem nevoie de personal în plus, există mecanisme, Mecanismul protecţiei civile europene. Dar, în final, fără nicio discuţie, există riscul ca cel puţin în unele zone să avem o presiune pe sistem şi să trebuiască să mutăm bolnavul în alte zone în care sunt mai puţin afectate, cum au făcut francezii din zona Alsacia care, cu un tren TGV, au dus pacienţii grav de acolo la celălalt capăt al Franţei care era mai puţin afectat. Deci, este posibil acest lucru, există mecanisme de ajustare a unei situaţii”, a mai declarat şeful DSU.

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending