Ramai la curent!

Cotidian

Cetățenii din Brașov care merg în Germania trebuie să prezinte un test negativ COVID-19. 17 județe din România, incluse în „zona de risc”

Publicat

in

Autorităţile din Germania au actualizat lista „zonelor de risc” din România stabilită în contextul pandemiei de Covid-19, pe aceasta fiind adăugate atât Bucureştiul cât și alte 10 judeţe din țară, respectiv Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui şi Vrancea, anunță Ministerul român de Externe.

Măsura intră în vigoare de miercuri seara. Noile județe și Capitala se adaugă celorlalte șapte județe (Argeș, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți și Timiș) deja declarate „zone de risc” din data de 7 august. „Astfel, în total, la acest moment, 17 județe alături de municipiul București se află pe lista zonelor de risc” – arată MAE.

Într-un comunicat remis miercuri seară, referitor la „modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Republicii Federale Germania în contextul pandemiei de Covid-19”, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii de 12 august, autoritățile germane au actualizat lista „zonelor de risc” din România.  
„Ca urmare a acestei actualizări, municipiul București, alături de alte 10 județe din România, respectiv Bacău, Brăila, Brașov, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea au fost adaugate pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 12 august 2020. Ministerul de Externe reamintește totodată că șapte județe (Argeș, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți și Timiș) sunt deja declarate zone de risc din 7 august 2020. Astfel, în total, la acest moment, 17 județe alături de municipiul București se află pe lista zonelor de risc”, arată MAE. 

Test obligatoriu la intrarea în Germania dacă vii din zonă de risc

„Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german”, mai informează MAE. 
Testarea se poate efectua direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate. În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgență medical 116 117. 
 
„În cazul neîndeplinirii obligației de testare, autoritățile germane pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 EUR. Testarea este obligatorie pentru persoanele care vin din „zone de risc” și recomandată tuturor celorlalți călători care intră pe teritoriul german”, precizează MAE. 
Dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, călătorii au obligația de a se autoizola până la primirea unui rezultat negativ al testării. Măsura autoizolării la domiciliu nu se aplică celor care prezintă un test negativ Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania.

De asemenea, mai informează MAE, persoanele care intră în Germania venind dintr-o zonă de risc (inclusiv cele mai sus-menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare – Public Health Passenger Locator Form – a cărui variantă în limba engleză poate fi regăsită aici

„Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de obligațiile mai sus-menționate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane și respectarea măsurilor specifice de protecție (distanțare socială, igienă, mască), fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu și cele de tip turistic sau vizite”, precizează MAE. 
Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc” prin includerea în listă a unor județe din România sunt disponibile aici.
 

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending