VIDEO. DSP Brașov și Spitalul Județean caută personal suplimentar pentru secția modulară. Avem personal, dar insuficient

Direcția de Sănătate Publică Brașov și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută personal suplimentar astfel încât imediat după finalizarea lucrărilor la secția modulară de ATI-COVID, aceasta să poată funcționa. 

„Resursa umană este cel mai important factor, în acest moment. De aceea suntem în curs de identificare a personalului. Putem face funcţionale cele 28 de paturi cu personalul pe care îl atragem. Cel existent este insuficient. Vă asigur că voi face tot ce îmi stă în putere să aducem în această secţie personal detaşat din alte părţi. Asta putem face noi”, a declarat dr. Andrea Neculau, director DSP Braşov. 

Directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov, dr. Cătălin Mişarcă, spune, la rândul său, că există deja discuţii pentru atragerea de medici şi asistente şi din alte zone. Resursa umană de acum poate acoperi necesarul, spune dr. Mişarcă, însă este insuficientă. 

Pentru a funcţiona în bune condiţii cele 28 de paturi, ar fi nevoie de şapte medici specialişti ATI sau cu competenţe CPAP, care să lucreze pe gărzi şi 28 de asistente, 28 de infirmiere şi trei brancardieri, care să lucreze pe ture. 

La finalul lucrărilor, în secţia modulară ATI-COVID de la Judeţean va avea 28 de paturi, iar cele 15 existente acum la parterul spitalului vor intra „în conservare”. În urmă cu câteva zile, dr. Mişarcă spunea că zona respectivă va fi eliberată şi va intra în şantier. Declaraţia nu mai este valabilă azi: 

„Amânăm cât se poate reabilitarea secţiei COVID din spital, pentru a păstra această zonă-tampon, în cazul în care numărul cazurilor severe creşte”, a declarat dr. Mişarcă. 

Dr. Andrea Neculau, directorul DSP Brașov, vorbește despre viitorul spital modular de la Brașov, alături de dr. Cătălin Mișarcă – director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov

تم النشر بواسطة ‏‎Brasov Metropolitan‎‏ في الأربعاء، ١٢ أغسطس ٢٠٢٠

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.