Ramai la curent!

Cotidian

Cum se fura în trecut și cum se fură acum la alegeri? „Inversarea voturilor este metoda cea mai la îndemână”

Publicat

in

Fraudarea alegerilor este un subiect care ridică tensiunea clasei politice la fiecare alegeri. La aceste alegeri, unele întrebări se ridică inclusiv la Brașov, dat fiind faptul ca numărătoarea voturilor nu s-a finalizat înca și se fac reanaliză ale proceselor verbale, ceea ce nu s-a întâmplat în trecut, cănd județul Brașov era printre primele care transmitea la Biroul Electoral Central datele centralizate.

S-au furat sau nu, de-a lungul timpului s-a vobit de o serie de metode prin care competitorii politici au încercat să câștige, după cum dezvaluie HotNews.ro.

„Suveica” a fost folosită din anii douăzeci ai secolului trecut, iar în anii 2000 încă funcționa. „Autobuzul” și el mergea. Voturile competitorilor care nu aveau reprezentanți în secțiile de votare puteau fi împărțite, în înțelegere, către ceilalți.

„Metodele s-au schimbat un pic. Metodele din anii ‘ 90 nu mai sunt așa de prezente astăzi „, spune într-un interviu, pentru HotNews.ro, Septimius Pârvu, de la Expert Forum.

El precizează că odată cu implementarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) problemele s-au mai rezolvat, dar nu au dispărut în totalitate.

„Cred că inversarea voturilor este metoda cea mai la îndemână. Adică să pui la un partid 100 și la celălalt două voturi, deși în realitate a fost invers. Sau poți să anulezi buletinele de vot în secție, deși ele sunt valabile „, a explicat el.

HotNews: Cum se fura în trecut la alegeri și ce metode s-au mai păstrat?

Septimius Pârvu: Metodele s-au schimbat un pic, metodele din anii ‘ 90 nu mai sunt așa de prezente astăzi. Mare parte și datorită SIMPV -ului, prin introducerea tabletei și a întregului mecanism s-au mai redus problemele, este foarte greu să mai ai vot multiplu. Îmi aduc aminte că la referendumul din 2012 au fost persoane care au votat de 11 ori. Aceste chestiuni au dispărut.

Din observațiile noastre au dispărut și câteva dintre metodele clasice, de exemplu suveica. Nu zic că nu se mai întâmplă, dar nu mai sunt așa de frecvente. Cred că la aceste alegeri locale, ce a fost foarte vizibil a fost în primul rând presiunea de la nivelul secțiilor de votare, în sensul în care avem primari, consilieri, echipe de campanie în secție care fac presiune asupra alegătorilor. Este o tehnică prezentă de mulți ani și nu a dispărut. Primarul stă în secție și intimidează alegătorul.

Cred că au rămas foarte prezente problemele legate de abuz de resurse, în sensul în care candidații în funcție folosesc de la mașina primăriei până la banii primăriei să-și facă reclamă. Și în București am văzut decizii ale Birourilor Electorale care au spus că este abuz de resurse publice.

Mai rămâne în ziua alegerilor plimbatul alegătorilor cu mașina, dar asta nu este neapărat fraudă.

Marile probleme sunt tot timpul la centralizarea datelor și anunțarea rezultatelor. De când avem SIMPV-ul și acesta problemă s-a mai redus. Acum avem poze după procesele verbale din secții, acum câțiva ani nu aveam, nu știam cum arată. Și se ce întâmplă acum la Sectorul 1, probabil dacă nu avem site-ul prezenta.roaep.ro, era foarte greu să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Partidele dacă ar avea copii după procesele verbale din fiecare secție, o poză cum a plecat din secție, practic poți să-ți dai seama ce s-a modificat. Până acum nu îți dădeai seama, procesele verbale se puteau modifica foarte ușor pe drum, de la plecarea din Secție p â nă la BEC. Acest sistem s-a introdus anul trecut prima dată, la Europarlamentare. Acum putem să vedem și diferența dintre primele date și ce s-a corectat la Biroul Electoral de Circumscripție, dacă sunt modificări, trebuie să existe decizii, dacă nu există, î nseamnă că este ceva î n neregulă.

Probleme legate de completarea proceselor verbale pot veni din mai multe surse, pot fi î nlocuite cifrele intenționat, să le inverseze, adică pui la un partid 100 de voturi și la celălalt două, î n loc așa cum era real. Este destul de greu de verificat, doar dacă ai un reprezentant î n birou. Bine, dacă ești un partid mare și ai zero voturi la o secție, e un semnal de alarmă.

Cum se fură acum?

S.P – Cred că inversarea voturilor este metoda cea mai la î ndem â nă. Adică să pui la un partid 100 și la celălalt două voturi, deși î n realitate a fost invers. Sau poți să anulezi buletinele de vot î n secție, deși ele sunt valabile. Am primit și noi c â teva sesizări că s-ar fi primit buletine de vot gata ștampilate î n ziua alegerilor, dar mai ales la un oraș mare trebuie să fie o proporție destul de mare de alegători care să fie î nșelați î n felul acesta. Nu știu dacă s-au primit aceste buletine î n mod intenționat sau din neglijență, dar trebuie să fie o campanie destul de susținută ca să anulezi destule buletine de la celălalt candidat.

Apoi se pot anula pur și simplu dacă la nivelul biroului de circumscripție este un consens politic, să zic așa, se pot pur și simplu anula pentru un anumit candidat, dacă toată lumea se î nțelege. Nu știu dacă neapărat la locale, deși din ce ne-am dat noi seama î n mai multe birouri sunt membri din aceeași familie, deși sunt de la birouri diferite, deci este posibil să existe și acest consens î n vederea fraudării.

Trebuie să vedem cât de des se repetă o eroare ca să n e dăm seama dacă este fraudă. Dar la Europarlamentare foarte mulți au greșit. Vin cu exemplul de la Dolj, de acum. Biroul de Circumscripție din Dolj a solicitat renumărarea și corectarea proceselor verbale î n 80% dintre secții pentru că au fost scrise greșit datele privind numărul alegătorilor și numărul alegătorilor prezenți. E fraudă sau e greșeală, prostie?

Înlocuirea proceselor verbale este un pic mai complicată pentru că î n București am văzut niște secții unde nu avem deloc proces verbal, clar acolo este o problemă, dar ca să î nlocuiești datele ar î nsemna să nu se uite absolut nimeni pe procesele verbale. Î n momentul î n care pleci din secția de votare, președintele trebuie să se asigure că se trimit prin tabletă poza după procesul verbal și cheia de control, adică să introducă toate datele. Nu ar avea voie să plece din secție fără să trimită poza, chiar dacă nu este cheia de control, tot trebuie să trimită poza, și se duce la biroul de circumscripție. Dacă pleacă din secție fără poză este un indiciu că acolo e ceva nelegal. Pentru centralizare procesele verbale tipărite, semnate de toată lumea, sunt verificate la birourile de circumscripție și atunci acelea au valoarea legală.

Se pot aranja procesele verbale î n două secții, este infracțiune, dar frauda apare atunci c â nd ordinea candidaților este schimbată și rezultatul alegerilor este schimbat.

Ce se întâmplă din momentul î n care cineva sesizează, are o suspiciune de fraudă, care sunt pașii legali?

Dacă este o chestie foarte dovedibilă, se poate face și plăngere penală, modificate procese verbale foarte evident, buletine furate, chestiile astea se pot reclama imediat la poliție, se face dosar penal și ar trebui să vedem rezultatele anchetei foarte rapid. La prezidențiale secția aia nu determină neapărat rezultatul, dar la locale, unde se poate c â știga la o diferență de c â teva voturi, este foarte important. Pentru vot multiplu, de exemplu, până se finaliza ancheta și se judeca, dura și niște ani, acum nu știu cât durează pentru altă infracțiune.

Pentru cazurile care afectează rezultatul, ar trebui să se î nt â mple mai rapid fiindcă nu poți da rezultatele până nu știi ce s-a întâmplat acolo.

Dar cererile pentru renumărarea buletinelor de vot sau fraudă electorală, se înaintează către Biroul Electoral Central, pot fi făcute doar de către competitorii electorali, și în maxim 48 de ore de la data alegerilor. Mai departe, BEC-ul decide dacă se renumără voturile și ce se î nt â mplă. Am văzut că și acum sunt pe site-ul BEC-ului niște plângeri. Pot să meargă și î n paralel și la Poliție și la BEC.

Ce se întâmplă dacă se confirmă că o persoană a furat la vot?

Există condamnare și chiar dacă dovedești că o persoană a votat multiplu, de exemplu, nu prea mai poți să faci nimic. Pentru anunțarea rezultatelor alegerilor există niște termene limită, nu poți să aștepți ani, până se judecă.

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending