FOTO. Accident grav pe DN1. Încă două victime pe „drumul morţii”, între Vlădeni şi Perşani

O femeie, în vârstă de 68 de ani, pasageră într-un autoturism şi şoferul acestuia, un bărbat de aceeaşi vârstă, au decedat, joi seara, pe DN 1, între Vlădeni şi Perşani, după ce maşina a intrat în coliziune cu o autoutilitară. 

„Un bărbat, în vârstă de 68 ani, care conducea un autoturism pe DN1, dinspre Braşov spre Sibiu (…), la ieşirea din localitatea Perşani către municipiul Codlea, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a lovit partea din faţă a unui autocamion. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul autoturismului şi pasagerul, o femeie, în vârstă de 68 ani”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov. 

„Cadrele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul celor două persoane. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier. Traficul este blocat”, a precizat IPJ Braşov.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, la sosirea la faţa locului a echipajelor de salvatori – unul de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă, două echipaje SMURD şi unul al Ambulanţei Braşov – cele două persoane erau încarcerate, inconştiente

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.