Premierul României a anunțat vineri că a avut discuții cu medicii epidemiologi, iar unii au recomandat ca în primele două săptămâni școala să se desfășoare online.
„Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online – n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu”, a spus Ludovic Orban, citat de Mediafax. Șeful Guvernului a spus că nu a fost luată o decizie în acest sens, dar a promis că în cazul în care a fost luată, aceasta va fi anunțată în timp util.
Pe de altă parte, Nelu Tătaru a negat posibilitatea ca în perioada 14 – 30 septembrie școala să se desfășoare exclusiv online.
„Nu, școala începe pe 14 septembrie. Începem cu precauțiile prezentate în ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerul Educației”, a declarat ministrul pentru edupedu.ro.
Fii primul care comentează