20 de case din Gârcini în care a intrat apa erau construite în zona inundabilă

Foto: Mihaela Carstea

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, avea o nelămurire când a vizitat zona localității Augustin: cum de există atâtea localități în care casele sunt construite în zonele inundabile. Un răspuns răspuns la această întrebare există  în cartierul Gârcini din Săcele, un alt loc cu probleme cauzate de inundație, unde măturate de ape 20 de case. Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a confirmat că gospodăriile afectate erau construite într-o zonă inundabilă. 

„Problemele au apărut după ce pârâul Gârcini a ieşit din matcă şi a intrat în casele care erau construite în zona inundabilă. Casele au fost ridicate  fără a se fi eliberat vreo autorizație de construire”, a declarat primarul. 

Teoretic, soluția ar fi demolarea caselor construite ilegal, aflate în zonele cu risc mare de inundație sau o investiție majoră pentru regularizarea cursurilor de apă. Însă nimeni nu a luat în discuție, decamdată vreuna din cele două variante. 

În urma revărsării Gârciniului, podeţul de la intersecţia străzilor Amurgului şi Subobrej a fost acoperit de ape şi de aluviuni, iar primarul a precizat că se lucrează la eliberarea acestuia. „Sperăm ca în 2 zile podețul să fie funcțional”, a adăugat Popa.

Reprezentantul primăriei Săcele a mai declarat că din cauza acestor inundații s-a surpat o porțiune dintr-un drum, iar acum se lucrează pentru remedierea problemei.

Pe de altă parte, primarul a precizat că în timpul codului roșu de inundații, pe cursurile de apă Tărlung și Gârcini s-au format „barajele” de gunoaie. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.