Un accident a avut loc în această di mineaţă, puţin după ora 10.00, pe drumul naţional DN1, în localitatea Vlădeni, pe sensul de mers spre Făgăraş. Şoferul unui autovehicul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit de pe carosabil, lovind un cap de pod.
În urma impactului au rezultat patru victime, printre care şi şoferul, în vârstă de 33 de ani, anunţă IPJ Braşov. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a ajuns la faţa locului cu propriile echipaje, alături de un echipaj SMURD şi unul al Ambulanţei, a transmis că toate cele patru victime sunt conştiente şi nu a fost nevoie de intervenţii de descarcerare.
Până la sosirea echipajelor medicale, victimele au primit primul ajutor din partea unui pompier ISU din cadrul Inspecţiei de Prevenire, care se afla în zonă. Tot acesta este şi cel care a apelat numărul de urgenţă 112.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Circulaţia în zonă a fost mult îngreunată, mergându-se pe un singur sens, alternativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Fii primul care comentează