Scopul Legii mirosurilor: disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul

Scopul principal al Legii mirosurilor nr. 123/2020, intrată în vigoare în luna iulie a acestui an, nu îl reprezintă amenzile cuprinse între 30.000 de lei pentru persoanele fizice și 80.000 de lei pentru cele juridice, care nu vor respecta noile reglementări, ci ideea că disconfortul olfactiv nu trebuie să afecteze sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător.

„Practic, noul act normativ emis de autorități are în vedere să ne scape de mirosurile emanate de haldele de gunoi, incineratoare, abatoare, stații de epurare sau fabrici, care până în prezent nu erau sancționate, pentru că emiteau în aer noxe peste limitele admise”, afirmă Bogdan Constantinescu, manager general BRAI CATA SRL. 

Mii și mii de oameni reclamau mirosurile îngrozitoare care proveneau de la diferiți agenți economici. Cei care locuiesc la bloc se confruntă cu cele mai dificile situații, iar un caz aparte este reprezentat de cartierele mărginașe ale marilor orașe, unde nimeni nu respectă nimic în privința depozitării deșeurilor sau colectării separate și unde maldărele de gunoi, aruncate de multe ori direct de la fereastră sau de pe trotuar, peste gardul unui teren viran, au devenit adevărate focare de infecție. 

Legea nr. 123/2020 modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului și introduce un nou termen, cel de “disconfort olfactiv”, reprezentând „efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene şi internaţionale în vigoare.”

„Ce devine cel puțin hilar în privința noii legi este modalitatea în care familiile care locuiesc la bloc se vor putea adapta noilor reglementări. De ce? Pentru că potrivit actului normativ, gospodinele care produc miros de mâncare pe scara blocului ar putea fi amendate usturător. Iar acesta este unul din motivele care au creat o adevărată polemică, în ultimele luni, între instituțiile publice, cele private și cetățeni”, managerul companiei de salubritate care dezvoltă programe de colectare separata a deșeurilor în Brașov, Brăila, Timiș, Hunedoara, Giurgiu și Vâlcea.

Amenzile sunt de speriat, pentru persoanele fizice și juridice  

Potrivit unui comunicat de presă emis de Asociația Română pentru Managementul Deșeurilor în vara acestui an – A.R.M.D. (organizație apolitică, profesională ce reunește cele mai mari companii din domeniul deșeurilor  – salubritate, colectare, sortare, reciclare, tratare, depozitare),  „introducerea în Legea protecției mediului a acestei noțiuni nu își are rostul deoarece va deschide o cutie a Pandorei, astfel încât fiecare cetățean, grupuri de cetățeni, organizații politice ori de altă natură vor putea să reclame pe oricine, aducând ca argument disconfortul olfactiv, care nu poate fi măsurat și care este diferit de la om la om. Orice reclamație este susținută de ceea ce simte sau pretinde că simte cel ori cei care reclamă.” 

S-au impus astfel, mai multe întrebări, precum „Cine sunt cei ce măsoară nivelul și impactul mirosului pentru a elibera aceste documente?” sau „Nu pot fi cumva subiectivi?”.

Aceeași sursă preciza că întregul domeniu al managementului deșeurilor va fi profund afectat, mai ales că în multe zone s-a permis realizarea de construcții noi în apropierea depozitelor de deșeuri, cu toate că existau restricții stricte în legislație, în privința aceasta. 

„Probleme ar putea apărea și în localitățile rurale unde, pe lângă gospodăriile tradiționale, care au și animale, au apărut vile sofisticate, ai căror proprietari sunt deranjați de mirosurile care fac parte din „avantajele” vieții la țară. 

Chiar dacă scopul este sănătatea populației, nici amenzile pentru nerespectarea noilor reglementări nu sunt de neglijat, având în vedere că sunt cuprinse între 30.000 și 80.000 de lei, pentru persoane fizice, respectiv, juridice, care au obligații suplimentare prin această lege.  

În situaţia în care prevenirea emisiilor de substanţe cu puternic impact olfactiv nu va fi posibilă din punct de vedere tehnic şi economic, titularul activităţii trebuie să ia toate măsurile necesare pentru reducerea emisiilor de miros astfel încât disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător”, a mai explicat managerul BRAI CATA SRL, Bogdan Constantinescu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.