Cetăţenii în carantină sau izolare vor vota la urna specială, în anumite condiţii. DSP trebuie să comunice listele cu aceşti alegători

Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de duminică, o decizie privind unele măsuri pentru transmiterea cererilor de vot prin intermediul urnei speciale în cazul alegătorilor aflaţi în carantină sau izolare, informează Agerpres.

Decizia prevede că Direcţiile de sănătate publică trebuie să comunice, „de îndată, dar nu mai târziu de data de 5 decembrie 2020”, Birourilor electorale de circumscripţie judeţeană/oficiilor electorale, după caz, în scris, prin orice mijloace, lista persoanelor în privinţa cărora s-a instituit izolarea sau carantina, după caz, însoţită de deciziile emise în acest sens. 

În cazul persoanelor în privinţa cărora Direcţiile de sănătate publică au confirmat instituirea izolării sau carantinei, Birourile electorale de circumscripţie judeţeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de DSP, prin intermediul Instituţiei Prefectului până cel mai târziu în data de 6 decembrie 2020, ora 10.00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.
 
În același timp, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că a pus la dispoziția persoanelor aflate în carantină sau izolare din cauza Covid-19 clipuri video și materiale de informare prin care explică tehnica votării prin intermediul urnei mobile.

Astfel, pe site-ul AEP poate fi accesat și descărcat atât modelul cererii de vot prin intermediul urnei speciale de către persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate, precum și modelul cererii pentru emiterea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei mobile de către persoanele aflate în izolare sau carantină.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.