Iohannis anunţă noi restricții: Se închid toate școlile, circulația restricționată noaptea, magazinele închise după ora 21.00, începând de luni

Toate școlile din România vor trece în online, circulația va fi restricționată pe timpul nopții, iar magazinele se vor închide cel târziu la ora 21.00. Măsurile au fost anunțate joi seară de președintele Klaus Iohannis, care prezidează ședința de Guvern și vor intra în vigoare de luni. Șeful statului a spus că sunt necesare măsuri „mai ferme” pentru a controla extinderea pandemiei.

„Trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente.  Sunt necesare măsuri în plan national, precum şcolile să treacă toate în online# a declarat preşedintele Klaus Iohanii. 

Preşedintele a adăugat că agajaţii şi din public, şi din privat treuie să treacă la telemuncă peste tot unde este posibi, magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 9.00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată,  petrecerile, şi cele publice şi cele private, trebuie interzise, târgurile şi pieţele trebuie închise. 

„Portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior, cum este aici în sala Guvernului sau în exterior. Portul măştii trebuie generalizat şi trebuie să fie obligatoriu. Firmele trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât și transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând distanţarea suficientă între persoane”, a  mai spus Klaus Iohannis.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.