Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, confirmat cu COVID – 19. Atribuţiile sale au fost predate vicepreşedintelui Şerban Todorică

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a fost confirmat cu COVID-19. Anunțul a fost făcut chiar de Adrian veștea, printr-o postarea făcută pe Facebook, în această seară: 

„M-am angajat să fiu întotdeauna sincer cu dumneavoastră și să dau dovadă de maximă transparență, nu doar la bine, ci și în momentele mai puțin plăcute. Vreau, de aceea, să vă anunț că am fost declarat pozitiv la testul pentru COVID-19.  
Vă mărturisesc că am fost suprins, deoarece am respectat toate măsurile de protecție. Imediat după ce am aflat rezultatul testului m-am izolat, iar în următoarea perioadă voi urma schema de tratament indicată de medicii specialiști. Mă simt bine, nu prezint simptome și am încredere că voi depăși această încercare. Iar când medicii mă vor declara vindecat voi reveni la treabă.  

Până atunci, îl voi desemna pe vicepreședintele Șerban Todorică Constantin pentru a prelua atribuțiile de președinte al Consiliului Județean Brașov, urmând a ne consulta permanent, telefonic și prin intermediul platformelor online.  
Vă rog, și pe această cale, să aveți grijă de dumneavoastră și unii de ceilalți, să fiți responsabili și solidari!”
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a mai petrecut o perioadă în izolare, cin cauza virusului SARS-CoV-2, în această primăvară, când a intrat în contact cu un coleg al său din conducerea naţională a PNL, depistat pozitiv. 
 
Adrian Veştea a condus marţi şedinţa extraordinară de plen a Consiliului Judeţean, în care ultimii nouă aleşi ai judeţului au depus jurământul de preluare a mandatului, în care s-au constituit comisiile de specialitate şi s-au desemnat cei doi vicepreşedinţi ai CJ, Zoltan Szenner  (Alianţa USR PLU) şi Şerban Todorică (PNL). Şedinţa a fost covocată la Aula Universităţii „Transilvania”, tocmai pentru a exista un spaţiu suficient de mare, care să permită respectarea tuturor regulilor de distanţare socială. 

1 Comentariu

  1. Oricum, prin natura funcției, are un număr mare de contacte cu o mulțime de persoane cu care vorbește și care ii vorbesc. E calea cea mai sigură de transmitere a virusului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.