Ramai la curent!

Prima Pagina

Aproximativ 8.500 de cadre medicale din spitalele brașovene sunt pe lista de așteptare pentru vaccinarea împotriva noului coronavirus

Publicat

in

Aproximativ 8.500 de medici din spitalele din județul Brașov s-au înscris pe listele de așteptare pentru a fi vaccinate împotriva noului coronavirus. Anunțul a fost făcut de directorul Direcției de Sănătate (DSP) Brașov, dr. Andrea Neculau, care estimează că cele peste 8.000 de persoane înscrise pe listă reprezintă 70% din personalul medical din unitățile spitalicești din județul Brașov.

Totuși, ea a menționat că aceasta este „prima intenție exprimată la solicitarea noastră” și se așteaptă „ca intenția să fie mai mare, pe măsură ce încrederea crește sau, eventual, dacă sunt contraindicații să mai apară și refuzuri. Dar, am încredere că personalul medical a înțeles importanța vaccinării, că este un proces sigur și că se poate vaccina în spitale, unde avem toate mijloacele”. 

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Neculau anunțat că pe listele de vaccinare sunt înscrise aproximativ 1.200 de cadre medicale și personal auxiliar, ritmul de programare fiind de 60 de persoane pe zi. 

30 de refuzuri la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov 

Pe de altă parte, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, dr. Andreea Moldovan, a spus că și la această unitate medicală s-au înscris pe liste cei mai mulți dintre salariați.

„Mai sunt aproximativ 30 de persoane care nu și-au manifestat încă dorința de a se vaccina. Mizez că după ce vaccinarea va porni la noi și vor fi administrate dozele, va crește și încrederea în acest vaccin. De fapt, vorbim în acest caz de neîncrederea față de nou pe care mulți dintre noi o avem în viața de zi cu zi”, a precizat Moldovan. 

19 centre de vaccinare în județul Brașov 

 Conform declarației directorului DSP Brașov, la nivelul județului sunt pregătite 19 centre de vaccinare, în fiecare dintre ele fiind una, două, trei, uneori chiar patru echipe. Totodată ea a menționat că după ce va ajunge în România cel de-al doilea lot de vaccinuri, va începe și imunizarea medicilor din celelalte spitale din județ. 

„La Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov sunt patru echipe de vaccinare. Ne așteptăm ca la acest spital să înceapă vaccinarea până la finalul anului”, a afirmat dr. Neculau. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

„Primul ghiozdan”, pentru 2.300 de elevi din municipiul Brașov. Pachetele cu rechizite vor fi primite de micuții care încep clasa pregătitoare

Publicat

in

Aproximativ 2.300 de elevi din municipiul Brașov care încep clasa pregătitoare în luna septembrie vor primi un ghiozdan plin cu rechizite. Acestea sunt acordate prin programul „Primul ghiozdan” derulat de Direcția de Asistență Socială Brașov, iar scopul acestei măsuri de protecție socială este preveni sau limita presiunea financiară asupra familiilor.
Pentru achiziționarea celor 2.300 de pachete pline cu rechizite, Direcția de Asistență Socială Brașov a lansat o licitație cu o valoare estimată de 289.256 de lei, fără TVA, iar termenul maxim de furnizare a produselor este 28 august.
Pachetele vor conține un ghiozdan, un penar, caiete și alte obiecte necesare copiilor din clasa pregătitoare. În cazul ghiozdanelor, acesta vor avea culori diferite: 1.110 vor avea culoarea predominant nuanţă roz/roșu (pentru fete), 1.165 vor avea predominant
nuanţă bleu (pentru băieți), iar 25 ghiozdane vor avea alte tipuri de culori, preferabil portocaliu, verde, și mai puţin combinaţii simultane ale culorilor alb, negru, maro, gri, bleumarin.

Citește mai departe

Fapt divers

Urs împușcat pe Transfăgărășan după ce a atacat un turist elvețian în zona barajului Vidraru

Un urs care a atacat un turist elvețian în apropierea Barajului Vidraru a fost împușcat de angajații Direcției Silvice Argeș. Decizia a fost luată de comisia locală, după evaluarea comportamentului agresiv al animalului.

Publicat

in

Un urs care a atacat un turist străin pe Transfăgărășan a fost împușcat de autorități, în urma unei intervenții desfășurate în baza deciziei comisiei locale pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Incidentul a avut loc luni, 15 iunie, pe DN 7C Transfăgărășan, în apropierea Barajului Vidraru, unde un turist din Elveția a fost atacat de animal, au anunțat reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. În urma evaluării situației, autoritățile au ajuns la concluzia că ursul prezenta un comportament agresiv și reprezenta un pericol pentru siguranța publică. Potrivit comunicatului transmis de Romsilva, exemplarul a fost extras prin împușcare de angajați ai Direcției Silvice Argeș. La intervenție au participat, de asemenea, jandarmi și reprezentanți ai Primăriei comunei Arefu.

Zona Transfăgărășanului este cunoscută pentru numărul mare de urși care ajung frecvent în apropierea drumului și a parcărilor, atrași de hrana oferită de turiști sau de resturile alimentare lăsate în urmă. Specialiștii avertizează, din nou, că apropierea de animalele sălbatice și hrănirea acestora pot conduce la modificarea comportamentului natural al urșilor și la creșterea riscului de incidente.

„Pentru a reduce riscul întâlnirilor dintre oameni și urși, Direcția Silvică Argeș a montat panouri de avertizare suplimentare și a intensificat patrulele comune cu Jandarmeria Română în zonele cu risc. Vă rugăm să nu hrăniți și să nu vă apropiați de animalele sălbatice. Un urs obișnuit cu prezența și mâncarea oamenilor ajunge să fie un pericol — atât pentru turiști, cât și pentru el însuși”, a transmis ROMSILVA.

Citește mai departe

Prima Pagina

Brașovul sărbătorește Ziua Universală a Iei cu Târgul de Sânziene din Piața Sfatului

Publicat

in

Piața Sfatului va fi, la finalul lunii iunie, un adevărat muzeu viu al tradițiilor românești. Între 24 și 26 iunie, brașovenii și turiștii sunt invitați la Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Primăria Brașov și Serviciul Public Administrare Piețe.

Demonstrații practice ale meșterilor populari, în Piața Sfatului

Timp de trei zile, în centrul istoric al orașului vor fi prezenți 62 de meșteri populari, meșteșugari și artizani din toate zonele țării, care vor aduce în fața publicului creații realizate prin tehnici tradiționale păstrate și transmise de-a lungul generațiilor. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte lucrate manual din lemn, ceramică, piele și argint, costume populare, ii, broderii, icoane, ouă încondeiate, podoabe din mărgele, țesături și alte produse inspirate din patrimoniul cultural românesc.

Unul dintre punctele de atracție ale târgului îl reprezintă demonstrațiile practice susținute de meșteri. Publicul va avea ocazia să urmărească procesul de realizare a unor obiecte tradiționale și să afle direct de la artizani poveștile și tehnicile din spatele creațiilor expuse.

Eveniment de Ziua universală a Iei și de Sânziene

Evenimentul este organizat în apropierea sărbătorii de Sânziene și a Zilei Universale a Iei, două momente cu o puternică încărcătură simbolică în cultura românească. Asociată fertilității, naturii și norocului, sărbătoarea de Sânziene ocupă un loc aparte în tradițiile populare, fiind însoțită de numeroase legende și obiceiuri păstrate până astăzi.

Târgul își propune să promoveze meșteșugurile autentice și să aducă mai aproape de public valorile care definesc identitatea culturală românească. În același timp, evenimentul oferă o oportunitate de a susține creatorii populari și de a descoperi produse unicat, realizate manual.

Citește mai departe

Trending