Ramai la curent!

Sănătate

FOTO. Spitalul de Copii Brașov a pus în funcțiune Compartimentul de biologie moleculară, complet dotat pentru depistarae SARS-CoV-2

Publicat

in

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov a fost amenajat un Compartiment de biologie moleculară dotat cu toate echipamentele necesare efectuării de teste pentru depistarea infectării cu noul coronavirus. La echipamentul Real-Time PCR funcţional încă din luna iunie s-a adăugat încă unul, astfel că în perioada următoare aici vor putea fi testaţi nu doar pacienţii spitalului, ci şi alte persoane care prezintă simptome de infectare.

În contextul crizei sanitare din acest an, conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov a făcut demersurile pentru înfiinţarea unui Compartiment de biologie moleculară în cadrul Laboratorului de analize medicale. Acestea au început în 16 iulie, când s-a solicitat asistenţa de specialitate din partea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Braşov, documentul în acest sens fiind eliberat pe 7 august.  

Pentru crearea compartimentului a fost necesară regândirea spaţiului Laboratorului de analize medicale. Cu fonduri totalizând 76.312 lei, alocate din bugetul Consiliului Judeţean s-au realizat lucrări de reamenajare a spaţiilor existente, renovarea acestora şi crearea de noi circuite funcţionale, ele fiind încheiate în cursul lunii octombrie. În paralel, în intervalul 25 august – 21 septembrie s-au desfăşurat procedurile de achiziţie a echipamentelor necesare dotării Compartimentului de biologie moleculară.

Potrivit informaţiilor furnizate de dr. Anca Ilea, medic primar de laborator, aparatura achiziţionată (termobloc, cabină lucru, analizor, ultramicrocentrifugă extractor de acizi nucleici, echipament RT-PCR, hote cu flux laminar) a fost livrată şi instalată până în 9 noiembrie. Apoi s-au derulat procedurile în vederea achiziţionării de reactivi şi consumabile necesare echipamentelor menţionate, materialele fiind furnizate în 25 noiembrie. Totalul sumelor destinate dotării Compartimentului de biologie moleculară a ajuns la 679.306 lei, fonduri alocate spitalului tot din bugetul judeţean pe anul 2020.  

Pentru noul compartiment al laboratorului, conducerea spitalului a solicitat Consiliului Judeţean Braşov suplimentarea schemei de personal al laboratorului cu un post de cadru medical superior. Procedura se află în desfăşurare. 

„De la momentul instalării aparaturii s-au efectuat procedurile de instruire a personalului existent, utilizând reactivi şi consumabile DEMO, realizându-se aproximativ 50 de testări RT-PCR SARS-CoV-2 pentru pacienţii şi personalul spitalului. În 6 noiembrie, DSP Braşov a eliberat Autorizaţia Sanitară de Funcţionare a spitalului care include în structura funcţională şi Compartimentul de biologie moleculară. În aceeaşi zi au fost înaintate către Ministerul Sănătăţii, prin intermediul DSP Braşov, documentele necesare includerii laboratorului în lista centrelor acreditate unde se pot efectua teste pentru Covid-19. Solicitarea se află în curs de soluţionare la Ministerul Sănătăţii”, a explicat Monica Săbăduşi, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov.  

Amintim că începând cu luna iunie, Laboratorul spitalului dispune de un echipament rapid de testare RT-PCR de urgenţă, de tip point-of-care. Acest echipament funcţionează din momentul instalării. Până în prezent, pe acest aparat au fost efectuate 189 de teste RT-PCR SARS-CoV-2 pentru cazurile medico-chirurgicale ajunse în Unitatea de Primiri Urgenţe. Începând cu data de 7 decembrie, testarea RT-PCR SARS-CoV-2 pentru toţi pacienţii şi aparţinătorii internaţi, precum şi pentru personalul angajat vor fi efectuate în cadrul laboratorului Spitalului Clinic de Copii. În momentul în care Ministerul Sănătăţii va include laboratorul pe lista centrelor acreditate, va fi posibilă efectuarea de testări şi pentru pacienţii programaţi de către DSP Braşov.           

„Ţinând cont de evoluţia pandemiei, continuăm să ne preocupăm de dotarea tuturor unităţilor medicale din subordinea noastră cu echipamente, aparatură şi materiale sanitare, astfel încât să răspundă prompt necesităţilor de asistenţă medicală din ce în ce mai crescute la nivelul judeţului Braşov. În acest an, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii a beneficiat de un buget-record de 6.056.000 de lei, cu 50% mai mare decât sumele pe care le-am alocat în 2019, iar rezultatele sunt vizibile. Condiţiile în care se desfăşoară activitatea medicală în cadrul spitalului sunt foarte bune, având în vedere că în ultimii patru ani au fost reabilitate şi modernizate spaţiile de la toate etajele clădirii, practic toate saloanele, secţiile clinice şi compartimentele sale”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

 

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută o firmă care să preia deșeurile periculoase. În doi ani ar urma să plătească cel mult 3 milioane de lei

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea plăti cel mult 3.069.492 lei, fără TVA, pentru preluarea deșeurilor periculoase rezultate din urma activității medicale.

Suma reprezintă costul estimat pentru doi ani, perioadă în care este estimată o cantitate totală de 1.800 de kilograme de deșeuri.

Pentru semnarea unui contract cu o firmă de specialitate, unitatea sanitară a lansat o licitație pe platforma electronică de achiziții publice, astfel că valoarea serviciilor ar putea scădea.

Conform anunțului licitației, firma care va obține contractul va trebui să preia deșeurile periculoase din spațiile de depozitare din pavilioanele spitalului. Pe lista deșeurilor periculoase sunt incluse medicamente, instrumentar medical, resturi organice umane, obiecte de îmbrăcăminte, echipament de protecție sau sumstanțe chimice. Acestea vor fi preluate de operator și neutralizate cu respectarea condițiilor impuse de legislație.

Citește mai departe

Investitii

Lucrări întârziate la Pavilionul din Zărnești al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Pacienții vor sta până la finalul anului la Căminul pentru persoane vârstnice din Noua

Publicat

in

Încheiat pentru o perioadă de un an, respectiv 11 iunie 2025 – 11 iunie 2026, protocolul încheiat între Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov și Direcția de Asistență Socială Brașov va fi prelungit până la data de 31 decembrie 2026.

În baza acestui protocol, pacienții internați la Pavilionul din Zărnești al spitalului brașovean au fost mutați temporar în mai multe spații din Căminul pentru Persoane Vârstnice Brașov, astfel încât să se asigure front de lucru pentru firma care reabilitează clădirea de la Zărnești.

Prelungirea acestui protocol urmează să fie aprobată în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov din 7 mai, dar și de Consiliul Local Brșaov, cel mai probabil în ședința de plen din luna mai.

Lucrările vor fi gata în luna iulie

Solicitarea de prelungire a protocolului a fost depusă la Consiliul Județean Brașov de conducerea Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, care a anunțat că  lucrările de reabilitare a clădirii din Zărneşti nu au fost finalizate până în prezent, termenul estimat pentru rerminarea acestora acestora fiind data de 31 iulie 2026.

„Ulterior finalizării lucrărilor, pentru reluarea activității în locaţia din Zărneşti este necesară parcurgerea procedurilor legale privind obținerea autorizației de securitate la incendiu (ISU) şi a autorizației sanitare de funcționare, demersuri care necesită un interval suplimentar de timp. În vederea asigurării continuității activității medicale şi a serviciilor acordate pacienților internați în cadrul Secției Psihiatrie Cronici Zărneşti, vă rugăm să analizați şi să aprobați prelungirea duratei Protocolului de colaborare până la data de 31 decembrie 2026”, au precizat reprezentanții spitalului brașovean.

Secţia exterioară din Zărneşti a spitalului a intrat reabilitare la începutul anului trecut. Prin acest proiect se realizează lucrări de eficientizare energetică a clădirii cu parter, două etaje şi pod, în care sunt internaţi pacienţii. 

Pentru finanţarea lucrărilor la clădirea de la Zărneşti, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, suspiciuni de fraudă și corupție în timpul pandemiei de COVID-19. Parchetul European investighează un contract de 1,5 milioane de euro

Procurorii europeni investighează un posibil caz de corupție și fraudă într-o achiziție de echipamente medicale din pandemie, cu percheziții în București, Brașov și Mureș.

Publicat

in

O anchetă de amploare coordonată de Parchetul European – biroul din Cluj-Napoca – scoate la iveală suspiciuni serioase de corupție și fraudă în achizițiile publice de echipamente medicale derulate în perioada pandemiei, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Investigația vizează un contract de aproximativ 1,5 milioane de euro, atribuit în 2021, în plină criză sanitară. Potrivit procurorilor europeni, există indicii că documentația de atribuire ar fi fost „ajustată” astfel încât să avantajeze o firmă anume, care ulterior a și câștigat licitația. În acest context, anchetatorii suspectează că reprezentanții companiei ar fi oferit mită unor funcționari publici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brașov, pentru a se asigura că procedura de achiziție este organizată în favoarea lor. Mai mult, potrivit EPPO, citat de Mediafax, există bănuiala că unii dintre funcționarii implicați ar fi cerut și primit un comision de aproximativ 5% din valoarea contractului.

Percheziții la București, Brașov și Mureș

Săptămâna trecută, au avut loc percheziții în București, Brașov și Mureș, unde au fost ridicate documente și echipamente electronice relevante pentru dosar.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratul General al Poliției Române, prin structurile specializate în investigarea criminalității economice, precum și al inspectoratelor județene de poliție din Brașov și Mureș.

Ancheta este în desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală decizie definitivă a instanței.

Citește mai departe

Trending