O priză a luat foc într-un spital. Angajaţii au reuşit să stingă incendiul la timp

Foto arhiva

O priză a luat foc, vineri dimineață, în secția ATI a Clinicii Medicale III din Târgu-Mureș. Incendiul a fost stins de angajații spitalului înainte de sosirea pompierilor, a precizat ISU MUreş.
 
Incendiul a izbucnit la o priză din secția de Terapie Intensivă a Clinicii Medicală III. „Incendiul a fost lichidat de către personalul propriu până la sosirea forțelor de intervenție”, a anunțat, vineri dimineață, ISU Mureș. 

”Incendiul a fost stins de către personalul propriu, colegii au constatat că a fost vorba despre o priză care s-a aprins. Șase paienți erau în salon, nu a fost nevoie să fie evacuați, doar pacientul care stătea lângă priză a fost mutat. A fost un incident minor. Pacienții rămân în același salon”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Târgu Mureș, Dan Petru Daniel, la Digi24. 

Acesta a spus că poate fi vorba despre un simplu scurt circuit, însă nu are încă informațiile legate de cauza incidentului. Echipajele ISU se întorc deja la bază, a mai precizat el.

Pe 14 noiembrie, un incendiu a izbucnit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, provocând o tragedie. Pacienții internați pe secție erau bolnavi cu Covid-19.  Zece pacienți au muri în acea noapte, iar șase răniți au fost transferați la Iași, în timp ce medicul de gardă- care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, după ce a încercat să salveze pacienți – a fost transferat la un spital din Belgia. Singurul pacient supraviețuitor al tragediei de la ATI Piatra Neamț a ieșit, duminică, de la Terapie Intensivă, unde era internat din cauza coronavirusului. Acesta a fost internat la secția exterioară Lețcani, din Iași.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.