Connect with us

Cotidian

START VOT. O studentă din Auckland este primul român care a votat la alegerile parlamentare. Primele secții s-au deschis în Noua Zeelandă și Australia

Published

on

Votul în diaspora pentru alegerile parlamentare a început, primii care sunt aşteptaţi la urne fiind românii din Noua Zeelandă, care îşi pot exercita dreptul de vot la secţia deschisă în Auckland. Ei vor fi urmaţi de cei din Australia. Patru persoane au votat în prima jumătate de oră de la deschiderea urnelor, primul votant fiind o tânără, studentă la Universitatea din Auckland. Din cauza diferenţelor de fus orar, votarea în străinătate se desfăşoară pe parcursul a 59 de ore.

Alegerile parlamentare organizate în străinătate se desfăşoară pe durata a două zile, 5 şi 6 decembrie,  în intervalul orar 7.00 – 21.00 (ora locală). Votul în străinătate se va finaliza luni dimineaţă, la ora 7.00, odată cu închiderea secţiilor de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii. În ambele zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

La ora 22.00, ora României, s-au deschis aseară şi secţiile de votare organizate în Canberra, Melbourne şi Sydney, urmate de secţiile de votare din  Adelaide (20.30 ora României) şi Brisbane (ora 23.00, ora României). Până în această dimineaţă, în Noua Zeelandă au votat 38 de români, iar în Australia, câteva zeci. 
 
Prima zi a votării în străinătate va continua cu deschiderea secţiilor de votare organizate în Seoul şi Tokyo (ora 24.00, ora României), Perth, Shanghai, Hong Kong, Beijing, Manila, Kuala Lumpur şi Singapore (ora 1.00, ora României).
 
Având în vedere diferenţele de fus orar, votarea în străinătate se desfăşoară pe parcursul a 59 ore, secţia Auckland fiind prima care se va deschide, iar secţiile din vestul Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland şi Seattle) şi Canadei (Vancouver) fiind ultimele care se vor închide (luni, 7 decembrie, ora 7.00, ora României).

Pentru aceste alegeri parlamentare au fost deschise 748 de secţii de votare în străinătate.

Cele mai multe secţii de votare vor fi organizate în Spania (140 de secţii, faţă de 143 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Italia (137 de secţii, faţă de 142 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Germania (61 de secţii, faţă de 80 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Marea Britanie (50 de secţii, faţă de 72 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Franţa (48 de secţii, faţă de 50 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), S.U.A. (36 de secţii de votare, faţă de 38 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Republica Moldova (30 de secţii, faţă de 37 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Belgia (19 secţii de votare, faţă de 23 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Austria (17 secţii, la fel ca la alegerile prezidenţiale din 2019), Irlanda (16 secţii, la fel ca la alegerile prezidenţiale din 2019), Olanda (15 secţii, faţă de 25 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Grecia (11 secţii, la fel ca la alegerile prezidenţiale din 2019), Norvegia (10 secţii, la fel ca alegerile prezidenţiale din 2019), Danemarca (10 secţii, faţă de 12 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Portugalia (9 secţii, la fel ca la alegerile prezidenţiale din 2019), Canada (7 secţii, faţă de 9 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Elveţia (7 secţii, faţă de 8 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019), Australia şi Noua Zeelandă (7 secţii, la fel ca la alegerile prezidenţiale din 2019), Ungaria (7 secţii, faţă de 6 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019) şi Finlanda (4 secţii, faţă de 3 organizate la alegerile prezidenţiale din 2019).

Votul prin corespondenţă

Alegătorii din străinătate au avut şi opţiunea votului prin corespondenţă. Conform celor mai recente cate oferite de AEP, până la data de 3 decembrie 2020, ora 14:30, a fost înregistrată primirea a 14.572 de plicuri exterioare care conţin buletinele de vot ale alegătorilor români din străinătate, cea mai mare parte find înrgistrate la birourile electorale pentru votul prin corespondenţă, însă 686  au fost depuse la reprezentanţele diplomatice. Termenul limită pentru încheierea acestei operaţiuni a fost 3 decembrie, ora 23:59. Alternativ, alegătorii pot depune plicul exterior la orice misiune diplomatică sau oficiu consular, cu respectarea termenului-limită.

Cetăţenii care şi-au exprimat opţiunea de a vota prin corespondenţă vor primi un e-mail de confirmare în cazul în care plicul a ajuns la termen la biroul electoral pentru votul prin corespondenţă sau la misiunile diplomatice şi oficiile consulare.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a precizat vineri că în ceea ce priveşte restricţiile de circulaţie care sunt în vigoare în anumite state, MAE a făcut demersuri pentru a obţine exceptări pentru cetăţenii români care participă la procesul de vot.

Au fost obţinute derogări de la autorităţile din statele respective. Au fost pregătite modele de declaraţii pentru românii din ţările unde sunt restricţii de circulaţie, după o anumită oră, şi dovezi specifice care să ateste că se deplasează pentru participarea la procesul electoral, a explicat Aurescu. 

Cotidian

Urmează concedieri la Prefectura Brașov. Instituția rămâne cu 36 de angajați

Published

on

Prefectura Brașov își va reduce numărul de angajați, până la finalul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Cătălin Văsii, care a menținat că în prezent la nivelul instituției sunt ocupate 40 de posturi și, în urma reorganizării instituției, vor mai putea fi ocupate 36 de posturi.

„Până la finalul acestei săptămâni trebuie să stabilim noua structură. Din nefericire, nu avem persoane care să se pensioneze”, a declarat prefectul.

Totodată, el a menționat că, în continuare, în cabinetul prefectului își vor desfășura activitatea doi consilieri. De asemenea, de restructurări nu va fi afectat corpul de control al prefectului, structura de securitate și vor rămâne în funcție trei șefi de servicii. Totodată, vor fi menținute două posturi care sunt acum vacante: șef serviciu corp control și secretar general (care este acum ocupat prin delegare).

În acest moment, organigrama Prefecturii Brașov include 50 de posturi (nu sunt luate în calcul cele de la „Pașapoarte” și „Înmatriculări”), dintre care 10 sunt vacante.

Continue Reading

Cotidian

Primăria Brașov implementează sistemul „Big Brother” pe Tâmpa. Turiștii care merg de la Panoramic la „litere” sau pe vârf vor fi supravegheați

Published

on

Gunoaiele aruncate în principal de turiștii care urcă pe Tâmpa cu telecabina, apoi merg pe jos până la „litere” (inscripția de pe Tâmpa) sau pe vârf sunt o problemă ce nu a putut fi rezolvată de administratorii ariei protejate.

Patrulele nu au avut succes, iar campaniile de ecologizare sunt o soluție de moment, pentru că lasă liber terenul pentru alte deșeuri aruncate aiurea.

Acum, Primăria Brașov a anunțat un nou plan: a început montarea unor camere de supraveghere în zona platformei de Belvedere (de lângă vârful Tâmpa) și pe traseul dintre Panoramic și zona literelor. În plus, în aceastră zonă va fi extins și iluminatul public.

De asemenea, pe Tâmpa se fac lucrări de reparații a mobilierului existent, a balustradelor de protecție, dar și o campanie de curățenie.

Continue Reading

Cotidian

FOTO. Haos în Livada Poștei din Brașov. Luatul copilului de la școală suspendă orice regulă

Published

on

Terminalul RATBV de la Livada Poștei din Brașov este cel mai aglomerat din oraș, iar blocajele sunt la ordinea zilei. Acolo ajung autobuzele din toate cartierele Brașovului, însă nu mijloacele de transport în comun blochează circulația. O fac autoturismele părinților care vin să își lase copiii la școală sau să îi ia acasă când se termină cursurile.

În teorie, în zonă nu ar trebui să fie probleme, pentru că sunt reguli: părinții pot intra și opri la peronul al doilea (destinată autocarelor cu turiști) între orele 7.00 -8.00 și 11.00-12.00.

În practică, conform principiului „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”, situația este total diferită: când merg să își ia copiii de la școală, unii părinți ajung mai repede. Intră în zona ce le e destinată, coboară din mașină și merg să îi aștepte pe cei mici.

Le ia multe minute, așa că banda de la „peronul părinților” se umple imediat. Ceilalți părinți parchează unde pot. Unii intra la peronul unu (unde vin autobuzele de pe linia 20), ignorând indicatorul ”Accesul interzis! Cu excepția RAT Brașov”. Aprind avariile și, în cel mai fericit caz așteaptă.

Cei care nu se încumetă să intre pe primul peron opresc în zona trecerii de pietoni dinspre Biblioteca Județeană și așteaptă, chiar dacă asta înseamnă blocarea autobuzelor.

O altă strategie a părinților este să oprească pe marginea Drumului Poienii, în zona ultimului peron pentru mijloacele de transport.

Tot acest haos este lăsat „la liber”. Șoferii autobuzelor RATBV se ceartă cu părinții, părinții se claxonează între ei, iar agenții Poliției Locale, care ar trebui să mai dea o „mână de ajutor” traficului sunt pe nicăieri, la propriu.

(Foto: Brasov Mtropolitan)

Continue Reading

Trending