Prima ploaie de stele din 2021. Meteorii pot fi văzuți în această noapte

Primul spectacol astronomic din acest an este ploaia de stele din această noapte, când pe cer apare curentul de meteori Quadrantide, ce are radiantul în constelaţia Bootes, lângă Carul Mare.

Acesta este unul dintre mai puternici curenţi de meteori, producând, în timpul maximului între 100 şi 140 de meteori pe oră. Meteorii acestui curent sunt slabi ca strălucire, fiind nevoie de un cer curat, fără lumini, pentru a îi putea observa. Curentul atinge apogeul în noaptea de 2 spre 3 ianuarie. 

NASA consideră că acesta va fi un eveniment spectacular și recomandă ca persoanele care vor să îl vadă, să stea culcate pe spate și să dea răgaz ochilor 30 de minute pentru a se putea adapta la întuneric.

Cu cât locul de unde observaţi este mai întunecat, adică nu aveţi lumini împrejur, cu atât veţi vedea mai mulţi meteori. Dacă nici Luna nu se află pe cer, puteţi observa în condiţii ideale meteorii.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.