Ramai la curent!

Prima Pagina

Reprezentantul cultivatorilor de zahăr din Brașov și Covasna i-a propus primarului Braşovului un alt teren pentru atragerea investitorilor. Oferta a fost lansată în ședința de plen a Consiliului Local

Publicat

in

Asociaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr i-a lansat luni, în ședința de plen de îndată a Consiliului Local Brașov,  o propunerea primarului municipiului Braşov, Allen Coliban, în contextul în care acesta insistă ca Municipalitatea să cumpere o suprafață de teren de 30 de hectare aparținând fostei Fabrici de Zahăr Bod (aflată în faliment). În numele Asociaţiei, coordonatorul acesteia, Mihai Tatu, i-a propus edilului să achiziţioneze fabrica de la Bod şi să îi menţină activitatea actuală, având în vedere că ea este încă funcţională, iar utilajele pot fi pornite în orice moment. În acest fel, ar fi susţinuţi şi cultivatorii de sfeclă de zahăr din judeţele Braşov şi Covasna, spune Mihai Tatu, care a precizat că în prezent, datoriile fabricii şi ale antreprizei (care deține cea mai mare parte a liniei tehnologice) se ridică la aproximativ 6 milioane de euro. De asemenea, el a ridicat și problema securității alimentare, precizând că prin închiderea fabricii amintite vor crește importurile. 

De „cascadorii râsului”: sfecla este transportată și 400 km, până la Luduș 

Asociația Cultivatorilor de Sfeclă reprezintă interesele a aproximativ 400 de agricultori din Brașov și din Covasna. Aceștia cultivă sute de hectare de sfeclă, pe care odată recoltate, sunt nevoiți să le transporte, pentru procesare și la 300 de kilometri distanță, până la fabrica de la Luduș.

„Situaţia de acum este de cascadorii râsului: cultiv 400 de hectare de sfeclă, recoltez 20.000 de tone pe care le duc la sute de kilometri distanţă pentru prelucrare, când am o fabrică la doar şapte kilometri distanţă”, a spus Tatu, într-o intervenţie pe care a avut-o luni în Consiliul Local, în cadrul şedinţei de îndată convocate de primarul Allen Coliban.

Unitatea de producție de la Bod, în faliment – cu datorii de 6 milioane de euro

Preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Sfeclă susţine că Primăria Braşov, în cazul în care ar cumpăra fabrica de zahăr de la Bod, o poate pune imediat pe picioare, întrucât echipamentele sunt funcţionale.

„Înțeleg bine ce a spus primarul, legat de susţinerea unor investiţii aici. În toate afacerile fiecare are un interes. Noi, cultivatorii, avem interesul ca această fabrică să funcționeze, pentru terenurile pe care le avem”, a declarat Mihai Tatu, care a adăugat că, în afară de menţinerea afacerilor agricultorilor, el însuşi are de recuperat 5,4 milioane de la fabrica Bod şi astfel este dispus să se implice, cu agricultorii din Asociaţie, într-un astfel de proiect.

La Bod, cultivatorii deţin 27% din activitatea fabricii. Datoriile fabricii (cea care deţine terenurile) şi ale antreprizei (care are echipamentele şi utilajele) sunt de aproximativ 6 milioane de euro.

60 de hectare de teren, oferite Primăriei Brașov la  Feldioara

Pentru a menţine Fabrica de zahăr şi în acelaşi timp, pentru a susţine şi interesul Primăriei Braşov, de dezvoltare a unei zone destinate potenţialilor investitori, reprezentantul Asociaţiai Cultivatorilor de Sfeclă a lansat o propunere de schimb de terenuri.

„Putem să găsim o soluție. Soluția mea: am în Feldioara 20 hectare de teren, între DN 13 și Gara Feldioara. Vă ofer acolo 60 de hectare de teren, cu rampă de descărcare, ca la Bod, cu legătură la transport calea ferată şi la gaz, în apropiere este staţia de epurare”, a declarat Mihai Tatu.

Mesajul primarului: cumpărăm, apoi… putem discuta 

„Nu noi am băgat în faliment fabrica. În scenariul de acum există două fabrici: una în faliment, cealaltă în insolvenţă. Varianta bună e ca municipiul să devină noul proprietar. Dacă noi cumpărăm terenul, suntem deschişi unui dialog real. Noi am putea fi parte a soluției. Există un posibil investitor care vrea să cumpere fabrica și antrepriza. Deocamdată el așteaptă evaluarea”, a răspuns Allen Coliban.

În ceea ce priveşte un eventual schimb de terenuri, primarul a subliniat că este o diferenţă între terenul de la Bod, de care este interesată primăria, şi terenul de la Feldioara. Primul este în zonă industrială, cu toate utilităţile specifice, în timp ce la Feldioara este vorba despre un teren în intravilan, care ar avea nevoie de amenajări pentru a fi pus la dispoziţia unor potenţiali investitori.

Licitația pentru vânzarea terenului de 30 de hectare de la Fabrica de Zahăr Bod se va desfășura marți, 23 noiembrie, la ora 12.00. Prețul de pornire este de 3,1 milioane de lei, fără TVA. 

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending