Connect with us

Cotidian

Primăria a selectat 6 reprezentanţi ai societăţii civile pentru Comisia Tehnică de Urbanism dar numele lor sunt ţinute „sub cheie”

Published

on

Trei arhitecți, dintre care un doctor în urbanism şi un specialist în monumente istorice, doi ingineri specialiști în construcții civile – unul specializat și în monumente istorice şi un psiholog vor fi reprezentanţii societăţii civile în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU). Anunţul a fost făcut de Primăria Braşov, care, prin viceprimarul Flavia Boghiu, a precizat că, în urma apelului lansat de municipalitate, 20 de persoane şi-au manifestat intenţia de a face parte din comisia care avizează construcţiile şi lucrările de urbanism din Braşov.

După selecţia făcută de Municipalitate au rămas şase persoane. Fiecare dintre aceştia va avea, în Comisia Tehnică de Urbanism câte un mandat de trei luni. 

„Aceștia vor ocupa pe rând, în mandate de câte trei luni, această poziție. Vor avea drept de vot, fiind o premieră pentru municipiul Brașov faptul că un loc în comisie îi revine societății civile. Celorlalți aplicanți, care nu vor face parte din comisie, li se va oferi posibilitatea de a face parte din grupuri de lucru, dacă vor găsi domenii de interes pentru ei. Felul în care se iau deciziile legate de cum va arăta orașul nostru trebuie să aibă de-a face cu specialiști și cu felul în care comunitatea își dorește să arate orașul. De aceea Comisia Tehnică este acum compusă din specialiști, de la Ordinul Arhitecților din România, de la Registrul Urbaniștilor din România, precum și reprezentantul societății civile”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Deşi includerea unui reprezentant al societăţii civile în Comisia Tehnică de Urbanism a fost adusă în prim-plan de către Municipalitate, ca o chestiune de transparenţă, Primăria nu a dat numele celor şase selectaţi, nici la solicitarea expresă a reprezentanţilor mass-media. 

Mandatele celor 6 vor acoperi următoarele perioade: martie – iunie 2021, iunie – septembrie 2021, septembrie-decembrie 2021, decembrie 2021 – martie 2022, martie – iunie 2022, iunie – septembrie 2022.

Reprezentantul societății civile, alături de ceilalți membri ai comisiei, va avea, conform Regulamentului CTATU, următoarele atribuţii:

  • analizează documentaţiile de amenajare a teritoriului sau documentaţiile de urbanism (PUZ şi PUD), precum şi studiile de fundamentare sau cercetare și în vederea emiterii avizului arhitectului şef;
  • analizează studiile şi documentaţiile de urbanism întocmite din lista de proiecte aprobată de consiliul local în etapele prevăzute prin contractele de proiectare (aviz preliminar, aviz de consultare, aviz de principiu, după caz);
  • poate semnala disfuncţionalităţile apărute în structura urbană (incompatibilităţi funcţionale, agresarea cadrului natural, alterarea esteticii urbane, a morfologiei spaţiale, afectarea patrimoniului construit etc.) şi face propuneri de întocmire a unor documentaţii care să conducă la diminuarea sau înlăturarea acestora.
  • Analizează, la solicitarea altor compartimente din Primăria Municipiului Braşov, documentaţii specifice.

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism este organ consultativ cu atribuţii de analiză, expertizare tehnică şi consultanţă, care asigură fundamentarea tehnică a avizului Arhitectului-şef al Municipiului Braşov.

Componența CTATU – 12 membri, dintre care:

  • ­­5 membri ai Ordinului Arhitecților din România, filiala Brașov- Covasna- Harghita
  • 2 membri ai Ordinului Arhitecților din România, filiala Brașov- Covasna- Harghita și membri ai Registrului Urbaniștilor din România
  • Arhitectul Șef al Municipiului Brașov
  • Șef Serviciu Autorizări în Construcții
  • Șef Serviciu Amenajarea Teritoriului și Gestiune Date Urbane
  • Șef Serviciu Administrarea Patrimoniu și Urbanism Comercial
  • Un reprezentant al societății civile.

 

 

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Trending