Biserica Romano Catolică a obținut autorizația de construire pentru centrul multifuncțional lângă Teatrul Sică Alexandrescu. Două căsuțe din zonă vor fi demolate

Două dintre vechile case de lângă parcul din jurul capelei de la Teatrul Sică Alexandrescu vor fi demolate, în locul lor urmând a se construi un centru multifuncțional al Bisericii Romano-Catolice. Pentru acest proiect, din Piața Teatrului nr. 1B, Parohia Romano-Catolică a obținut de la Primăria Brașov autorizația de construire, după ce la începutul anului a fost eliberat avizul de la Agenția pentru Protecția Mediului. Autorizația de construire a fost eliberată în baza Planului Urbanistic Zonal „Zona Centrală Brașov” modificat în anul 2019. Conform autorizației, lucrările dura 24 de luni și, pe lângă construirea centrului, va fi amenajată o cale de acces și va fi realizată o parcare cu o capacitate de 10 locuri (aceasta va fi pavată cu dale). 

Centrul multifuncțional va avea subsol, parter, etaj și mansardă, iar înălțimea maximă nu va putea depăși 13 m: 

Mai multe căsuțe de lângă parcul de la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” vor fi demolate. În locul lor, Parohia Romano-Catolică va construi un centru de formare

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.