Revendicarea USR Sânpetru: să iasă comuna din carantină, sau să intre și municipiul Brașov

După prelungirea carantinei în comuna Sânpetru, USR a anunțat că nu este de acord cu această măsură și a solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov să revizuiască măsura.

„Solicităm CJSU să prezinte public motivarea hotărârii de carantinare și modalitatea de calcul, în condițiile în care la nivel național au intrat în vigoare noi măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei. Sânpetru este o localitate foarte strâns legată de Municipiul Brașov, majoritatea locuitorilor depinzând de deplasarea la Brașov din motive întemeiate. Mai toți locuitorii comunei au locurile de muncă în Brașov și majoritatea lor au nevoie de deplasarea la Brașov pe motive întemeiate (cumpărături esențiale, tratamente). Cum aceste deplasări sunt acceptate deja de hotărârile în vigoare (ele făcând parte din punctele ce pot fi bifate în declarația pe proprie răspundere), luarea oricărei decizii de carantinare separată pentru Sânpetru de Brașov, nu are cum sa aibă efectul dorit în limitarea răspândirii virusului. Considerăm că orice eventuală decizie de carantinare, fie de instituire a carantinei sau de ridicare, ar trebui sa fie luată împreuna pentru Brașov și Sânpetru, fără a se mai limita deplasarea între Brașov și Sânpetru”, au mai cerut reprezentanții USR Sânpetru.

Reamintim că în 31 martie, Direcția de Sănătate Publică Brașov a propus ridicarea carantinei, însă Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) nu a fost de acord. În baza documentului emis de INSP, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a emis o hotărâre de prin care a fost prelungită carantina cu 7 zile, iar în aceeași zi a fost emis și ordinul șefului Departamentului pentru Situații de Urgență prin care a fost instituită această măsură.

1 Trackback / Pingback

  1. Revendicarea USR Sânpetru: să iasă comuna din carantină, sau să intre și municipiul Brașov – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.