Consilier PSD, prins cu un plic de cocaină. Șoferul mașinii în care se afla, testat pozitiv la acest drog

Un tânăr șofer a fost testat pozitiv pentru cocaină în timpul unui control în trafic al polițiștilor din Satu Mare, iar asupra unui pasager din mașină a fost găsit un plic cu ceea ce pare a fi cocaină, scrie PresaSM.ro. Potrivit Digi24, pasagerul este consilier local PSD în orașul Negrești-Oaș.

Poliția a organizat o acțiune în sistem integrat fiind sprijiniți de luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, pe raza localităților Negrești Oaș, Vama și Bixad.  Printre neregulile descoperite se află și o infracțiune de conducere a unui autovehicul sub influența altor substanțe.
 
PresaSM notează că este vorba despre un șofer, în vârstă de 26 de ani, din Negrești-Oaș, care a ieșit pozitiv la cocaină, după ce a fost oprit în trafic și testat de către polițiști. Totul s-a întâmplat vineri. 
De asemenea, în calitatea de pasager se afla un consilier local din Negrești-Oaș, asupra căruia s-a găsit un plic de culoare albă, despre care se presupune că ar fi cocaină.
 
Substanța urmează să fie expertizată, iar cercetările sunt continuate de către Serviciul de Combaterea a Crimei Organizate Satu Mare. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența unor substanțe interzise, respectiv deținere de droguri.
 
Informaţia apare după ce, tot săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al AUR, Mircea Gheorgheosu, a fost surprins de filtrele din Parlament, în timp ce încerca să intre la Senat având asupra lui un pliculeţ cu cannabis. (DETALII AICI). Îmediat după incident, Gheorgheosu şi-a dat demisia din partid dar şi din Senat, unde era angajat pe un post de consilier al grupului AUR. 
 
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.