Ramai la curent!

Politica

PMP Braşov are un nou preşedinte

Publicat

in

Fostul consilieri local liberal Radu Paul este noul preşedinte interimar al filialei PMP din judeţul Braşov, după ce la finalul săptămânii trecute, într-o şedinţă condusă de Cristian Diaconescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a fost numit în funcţie, în urma unui vot al Consiliului Executiv National al PMP.  Fostul consilier local a declarat că după demisia din PNL Braşov şi-a dorit foarte tare să ocupe o funcţie de conducere în cadrul unei filiale judeţene a unui partid, în care să poată construi o echipă politică apropiată de forma pe care o vede el.

„După ce mi-am depus demisia din PNL şi din Consiliul Local Brasov, mi-am dorit să ocup o funcţie de conducere într-o filială judeţeană a unui partid. PMP este al treilea partid la nivel naţional, ca număr de aleşi locali, lucru care mă bucură şi mai mult, deoarece avem o fundaţie solidă pe care să construim”.  

Proaspăt numit în funcţia de preşedinte al organizaţiei braşovene, Radu Paul a avut sprijin şi din partea unui alt braşovean, fostul Ministru al Finantelor, Gheorghe Ialomiţianu, care este vicepreşedinte la nivel national in cadrul PMP. “Trebuie să recunosc faptul că am avut parte de susţinere din partea domnului Gheorghe Ialomiţianu, căruia îi multumesc pentru că mă susţine şi pentru că s-a arătat deschis să mă sprijine de la nivel central cu orice voi avea nevoie pentru liderii PMP Braşov: presedinti de organizatii, primari, viceprimari, consilieri locali, etc…”.

Radu Paul a subliniat că este conştient că partidul se află într-o fază de reorganizare la nivel naţional, dar îl încântă idea de “suflu nou şi poftă de muncă”, pe care o vede la noii săi colegi din conducerea centrală a partidului şi nu numai.

De asemenea, Radu Paul şi-a propus ca în perioada imediat următoare să viziteze colegii de partid din tot judeţul.

“Partidul este într-o fază de reorganizare, venind în forurile de conducere oameni noi, cu un suflu nou şi cu poftă de muncă. Urmează ca în următoarele săptămâni să vizitez toate organizaţiile locale din judeţ şi să construiesc o echipă de conducere pentru PMP Braşov. Doresc să aflu care sunt punctele forte ale PMP Braşov, apoi să facem un plan să le întărim, respectiv să le extindem la nivelul întregului judeţ. De asemenea, o să fie important să aflu zonele unde avem provocări şi ce putem face să le rezolvam. Am convingerea că sunt oameni de calitate în PMP Braşov, iar scopul meu este să îi sprijin cu tot ce pot. Am urmărit ultimele lor două campanii şi am fost plăcut impresionat de cât de “curate” au fost acestea. S-au concentrat mai mult pe PMP, decât pe ceea ce au facut competitorii lor. Cred că acest lucru spune mult despre oamenii de aici”.

Noul lider al PMP Braşov a spus că preferă să vorbească mai puţin, acum, la început, pentru că îşi doreşte foarte tare ca oamenii cu care va lucra să afle de la el planurile pe care le vor implementa împreună, ci nu din presă sau de pe reţelele de socializare.

“Pentru mine, comunicarea este extrem de importantă, iar oamenii, împreună cu care voi face echipă, trebuie să afle de la mine despre ce am de gând. Vreau să discut cu colegii mei şi prefer să mă cunoască faţă în faţă şi nu din presă sau de pe reţelele de socializare. Unul dintre lucrurile care mi-au displăcut în experienţa mea anterioară, era că aflam din presă sau de pe Facebook, despre ce decizii se luau în partid, iar eu nu vreau să fiu acel tip de lider. Oamenii cu care fac echipa sunt extrem de importanţi şi se bucură de tot respectul şi sprijinul meu”. 

Radu Paul a încheiat prin a-i mulţumi atât lui Cristian Diaconescu, preşedintele PMP, pentru încrederea aciordată, precum şi fostului preşedinte al PMP Braşov, Mihai Costel, pentru ce a făcut până acum pentru filiala în care el a găsit multe lucruri bune.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Șefa CCR explică anularea alegerilor: „Sunt trei motive extrem de solide, ancorate în textul Constituției”

Anularea alegerilor prezidențiale din 2024 a fost determinată de încălcări grave ale regulilor electorale și suspiciuni legate de finanțarea campaniilor. Curtea Constituțională invocă drepturi afectate și informații apărute târziu în procesul de validare.

Publicat

in

Decizia fără precedent de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024 a fost luată pe baza unor nereguli grave care au afectat însăși esența procesului democratic. Explicațiile au fost oferite de președintele Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, în cadrul unui interviu exclusiv acordat postului național TVR Info.

În intervenția sa, Tănăsescu a detaliat că hotărârea a avut la bază trei probleme majore:

  • încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor;
  • afectarea dreptului candidaților de a fi aleși;
  • nerespectarea regulilor privind finanțarea campaniei electorale.

Motivele pentru care Curtea a ajuns la acea concluzie sunt publicate în Monitor și ele țin de încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor, încălcarea drepturilor candidatilor de a fi aleși și nerespectarea flagrantă a regulilor referitoare la finanțarea campaniei electorale. Sunt trei motive extrem de solide, ancorate în textul Constituției noastre. Ele sunt de domeniul de competență a Curții, în măsura în care vorbim de drepturi fundamentale și de drepturi fundamentale de tip electoral, apropo de democrație și de pericolele pe care aceasta le poate comporta, cu care ea se poate întâlni. Și sunt motive care, pe de-o parte, au fost detaliate într-o hotărâre, care a trecut destul de multe teste juridice până acum, și testul Comisiei de la Veneția, și testul Comisiei Europene, și sunt motivele de natură tehnică, de natură juridică, cred că sunt destul de, e adevărat că sintetic, dar destul de bine prezentate în acea hotărâre, a declarat președintele CCR.

Creșteri spectaculoase ale unor candidați, cu cheltuieli declarate de campanie inexistente

Toate aceste aspecte au fost considerate suficient de grave pentru a invalida întregul proces electoral. Un element esențial în luarea deciziei l-au reprezentat informațiile apărute târziu în proces, inclusiv documente desecretizate care au ridicat semne de întrebare serioase asupra modului în care s-a desfășurat campania, mai spune șefa CCR. Printre suspiciuni se numără și creșteri spectaculoase de popularitate ale unor candidați, în condițiile în care cheltuielile declarate pentru campanie erau inexistente sau extrem de reduse.

Când documente desecretizate arată faptul că e posibil ca într-o campanie electorală să ai un salt spectaculos de popularitate, cu cheltuieli absolut inexistente sau cel puțin declarate a fi zero, asta e o informație pe care nu o aveam anterior și pe care a trebuit să o analizăm din perspectivă, încă odată, din perspectivă constituțională. Alte tipuri de informații nu au relevanță juridică și atunci acelea nu aveau cum să ne influențeze, a declarat Simina Tănăsescu.

Șefa CCR a subliniat că unele dintre aceste nereguli nu puteau fi analizate anterior, ci doar în etapa finală de validare a alegerilor, când toate datele devin disponibile. În plus, o parte dintre responsabilități țin și de alte instituții ale statului, nu doar de Curte.

„Nu a fost o decizie ușoară”

Hotărârea a fost una dificilă și fără precedent, recunoaște Simina Tănăsescu, dar necesară în contextul informațiilor apărute ulterior:

„N-a fost o decizie uşoarã (…) însă a fost o decizie asumată, o decizie calmă”, a explicat aceasta.

Decizia Curtea Constituțională a României a trecut ulterior și prin evaluări externe, inclusiv din partea organismelor europene, fiind considerată fundamentată juridic. Chiar și așa, anularea alegerilor după primul tur rămâne una dintre cele mai controversate decizii din istoria recentă a României.

Citește mai departe

Politica

Nicușor Dan începe să dea înapoi chiar pe una dintre promisiunile-cheie din campanie: „Voi merge des… de la un moment dat încolo” la ședințele CSM

Publicat

in

Una dintre promisiunile puternic rostogolite în campania electorală de Nicușor Dan, echipa sa și influencerii din sfera sa a fost implicarea directă în zona Justiției, în limitele permise funcției, chiar de către Constituția României – inclusiv prin participarea la ședințele Consiliul Superior al Magistraturii, pe care președintele le poate prezida. Numai că, ajuns la Cotroceni, tonul începe deja să se schimbe, iar în conferința de presă susținută ieri, președintele a început să dea înapoi și să ofere răspunsuri „de acoperire”.

Întrebat miercuri la conferința de presă dacă va merge la ședințele CSM, așa cum a anunțat în campanie, Nicușor Dan a răspuns scurt: „Voi merge des. De la un moment dat încolo”.

O formulare care îl pune pe șeful statului din nou în lumina unei „minciuninele” sau cel puțin al unui „neadevăr” – după răspunsul ferm din campanie că, în mandatul său nu va fi majorat TVA-ul, de exemplu. Mai ales în contextul în care, în timpul campaniei, ideea prezenței sale active în zona Justiției a fost prezentată ferm ca o modalitate de control instituțional, moderare și implicare directă în apărarea statului de drept.

Ajuns însă în funcție, președintele pare să descopere că una este retorica de campanie și alta este realitatea instituțională a mandatului. Pentru că explicația oferită ieri, în conferința de presă de șeful statului a mers într-o direcție mai largă, legată de lipsa informațiilor solide pe baza cărora se iau deciziile în stat.

„Aici e o chestiune sistemică şi serioasă, pentru că sunt multe afirmaţii în spaţiul public care nu sunt dovedite. Cel mai confortabil pentru un decident politic, cum e preşedintele României, ar fi să aibă 3-4 corpuri profesionale şi fiecare să vină cu un document care să sintetizeze nişte probleme şi el să ia decizia în baza unei informaţii care este cât de cât uniformă între aceşti actori sociali şi diferă doar chestiunea de opţiune, de decizie. Din păcate, şi asta e general pentru multe domenii din activitatea noastră socială, informaţiile lipsesc. Opiniile sunt multe, dar informaţiile de bază lipsesc.”

Nicușor Dan a continuat în aceeași notă de explicații (prea) complexe spunând că, în multe situații, un decident politic nu poate opera rapid pentru că nu are la dispoziție analize deja pregătite:

„Şi atunci, pentru ca un decident politic să aibă o opţiune, de exemplu pe o negociere în cadrul Uniunii Europene, aici este dificultatea. Nu e suficient să dea trei telefoane să primească trei rapoarte, că ele nu există. Şi atunci trebuie să cheme nişte comisii şi comisiile alea să producă informaţia pe care ar trebui să o ai instant. Asta este, de fapt, dificultatea.”

Practic, de la o promisiune fermă că va prezida ședințele CSM, așa cum îi permite legislația, președintele Nicușor Dan atuncă acum responsabilitatea pe comisii. Așa cum a făcut și cu promisiunea de a nu crește TVA-ul în mandatul său…

Citește mai departe

Politica

Războiul motorinei: Sorin Grindeanu îl acuză de „cinism” pe Ilie Bolojan

Publicat

in

Disputa dintre PSD și PNL privind măsurile menite să țină sub control prețurile la carburanți a continuat și ieri, la Brașov. Astfel, președintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a reproșat partenerilor liberali din Coaliție că amână nepermis de mult aplicarea măsurilor propuse de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

„Acum patru săptămâni, Bogdan Ivan a prezentat un set e măsuri pentru reducerea șocului creșterii prețurilor la carburanți. Luni a fost o ședință a Coaliției, în care s-a decis consituirea unui grup de lucru. Toată această întârziere mi se pare ciudată. Dacă prețul este mai mare, statul încasează mai mult. Eu cataloghez lipsa de decizie ca fiind una cinică. Ăsta e cinism, nu bună guvernare”, a declarat Grindeanu.

Totodată, el liderul social-democrat l-a criticat pe Ilie Bolojan, care respinge reducerea TVA pe motiv că România ar putea intra în infrigement.

„Aproape toate țările UE au luat măsuri pentru atenuarea creșterii sau reducerea prețurilor la pompă. Polonia și Spania au redus TVA și nu au intrat în infrigement”, a încheiat Grindeanu.

Citește mai departe

Trending