PSD-iștii îi cer primarului Allen Coliban să prezinte rezultatele auditului început la Primăria Brașov. În vizorul social-democraților este și BUM

După ce la finalul anului trecut, municipalitatea brașoveană a semnat cu firma bucureșteană PriceWaterhouseCoopers Audit un contract de aproximativ 150.000 de lei, pentru realizarea unui audit la Primăria Brașov, în ultima ședință de Consiliu Local, aleșii social democrați i-au cerut primarului Allen Coliban să facă publice rezultatele auditului. 

„Solicitarea mea este ca toți consilierii locali să primească raportul auditului, pentru că nu știm concluziile acestei evaluări, având în vedere că Consiliu Local Brașov a fost votată alocarea sumei de 30.000 de euro, pentru plata acestor servicii”, a declarat liderul Grupului PSD din Consiliul Local Brașov, Lucian Pătrașcu. 

Contractul pentru serviciile de audit a fost semnat în luna decembrie a anului trecut, iar potrivit contractului, auditul ar fi trebuit să se încheie în aproximativ două luni de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor. 

O altă solicitare a social-democraților a fost ca municipalitatea brașoveană să publice în baza căruia Asociația Amural a primit catacombele de după ziduri, pentru „Braşov Underground Museum (BUM)”. Problema a fost ridicată de Pătrașcu în ultima ședință de plen Consiliului Local Brașov, când a declarat că aleșilor nu le-a fost prezentat niciun proiect de hotărâre prin care se asociația amintită primește spațiul respectiv. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.