S-a stins din viaţă arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana a României. Ea a copilărit în ţară, la Bran şi Bucureşti

Foto: Familia Regala a Romaniei
Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana, a murit, la vârsta de 82 de ani, a anunțat miercuri Familia Regală a României.
 
Fiică a Principesei Ileana a României și a Arhiducelui Anton al Austriei, Maria Magdalena s-a născut la 2 octombrie 1939, la Castelul Sonnberg din Austria. Alături de frații ei Ștefan și Dominic, și de surorile ei Maria Ileana, Alexandra și Elisabeta, a copilărit în țară, la Bran și la București.
 
„”Decesul Arhiducesei Maria Magdalena este o grea pierdere pentru Majestatea Sa și pentru întreaga Familie. Astăzi, Custodele Coroanei și Principele Radu au transmis condoleanțe Baronului Johannes von Holzhausen, fiul cel mare al arhiducesei, și întregii familii von Holzhausen”, a transmis Familia Regală a României, pe pagina de Facebook.
 

Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei a copilărit în România, la Bran şi Bucureşti, iar o parte din anii adolescenţei i-a petrecut în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se apoi pentru totdeauna în Austria, la Salzburg, unde s-a stins din viață. A fost căsătorită cu Baronul Hanns von Holzhausen și împreună au avut trei copii – Baronul Johannes, Baronul Georg și Baroana Alexandra von Holzhausen.

Arhiducesa Maria Magdalena a fost foarte legată de România și a petrecut multe clipe alături de Familia Regală, la București și Sinaia, la Săvârșin și Balcic. În ultimii 13 ani, arhiducesa a călătorit împreună cu soțul ei, alături de Custodele Coroanei și de Principele Radu, în Trenul Regal și a vizitat multe orașe din țară, precum Cluj, Sibiu, Oradea, Arad, Alba Iulia, Brașov și Făgăraș, conform Familiei Regale. 
În anul 2008, Arhiducesa Maria Magdalena și Baronul Hanns von Holzhausen au venit împreună cu un număr de personalități austriece la București și au fost oaspeții Custodelui Coroanei și ai Principelui Radu la Palatul Elisabeta. Din acel moment, cele două familii au fost nedespărțite.
În anul 2012, Maria Magdalena a venit împreună cu sora ei mai mică, Arhiducesa Elisabeta, la București, unde au fost din nou musafirii Custodelui Coroanei și ai Principelui Radu. Arhiducesa a luat parte la aducerea Inimii Reginei Maria la Castelul Pelișor, în anul 2015, a participat la ziua de 10 Mai la Castelul Peleș, în 2016, cu ocazia aniversării a 150 de ani ai Dinastiei Naționale. 
 
Arhiducesa și Baronul Hanns au participat la funeraliile Reginei Ana, în august 2016 și, deși starea sa de sănătate se deteriorase considerabil, arhiducesa a fost prezentă la funeraliile Regelui Mihai, în decembrie 2017, arată Familia Regală. Regele Mihai a decorat-0 pe Arhiducesa Maria Magdalena cu Crucea Casei Regale a României, la 10 mai 2016.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.