A treia parcare „De bun simţ”, amenajată pe DN1, va fi tot în judeţul Braşov

Arhivă - model de parcare de bun simţ

Miercuri se inaugurează cea mai mare parcare „de bun simţ” de pe drumul naţional DN1, la Cotul Donului. Aceasta este cea de a treia de acest fel, în care şoferii primesc toate facilităţile pentru a contribui la un mediu curat. Primele două au fost amenajate la Azuga şi la Predeal. 

Tot în cursul zilei de mâine va avea loc şi o amplă acţiune de ecologizare a  zonei, se va vopsi parapetul şi mobilierul din parcare, se vor monta panourile şi plăcuţe prin care participantii la trafic sunt îndemnaţi să păstreze curăţenia în parcare şi pe drumurile publice.

Amenajarea parcării este o iniţiativă care aparţine Asociatiei Bun-Simț și atitudine Civică, în parteneriat cu Direcţia Regională de Drumuri și Poduri Braşov (DRDP), cu sprijinul echipei  Eco Synergy, în cadrul campaniei de Bun-Simţ Turistic. 

„Pentru că, în perioadele aglomerate, mulţi şoferi prefera depăşirea prin parcarea de la Cotul Donului apăsând cu putere pedala de acceleraţie şi punând în pericol persoanele staţionate în parcare, la evenimentul de mâine au fost invitaţi şi reprezentanţi ai IPJ Braşov, împreună cu care vom încerca să găsim o soluţie eficienţă pentru ca şoferilor să nu li se mai permită astfel de manevre în trafic.  Menţionăm că evenimentul de mâine face parte din proiectul “DN 1 – Traseu de Bun-Simţ Turistic”, iniţiat de Asociaţia Bun-Simţ şi Atitudine Civică, în parteneriat cu CNAIR – DRDP Braşov prin care ne-am propus utilarea parcărilor şi refugiilor de pe tronsonul Azuga-Sibiu cu cosuri pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi panouri cu mesaje educative pentru participanţii la trafic”, au transmis reprezentanţii ONG-ului.

Parcarea de la Cotul Donului este a treia parcare reamenajată astfel. Toate parcările se reamenajează din fonduri private, provenind din sponsorizări şi donaţii donatii din partea partenerilor Asociatiei. 

„Chiar dacă proiectul este la început de drum, putem spune că semnalele sunt pozitive şi suntem încrezători în proiectul nostru deoarece, în urma monitorizării structurii deşeurilor în containerele instalate, am constatat că au fost aruncate la coşul potrivit în proporţie de 70%”, a mai spus Cristina Predoiu, iniţiatorul campaniei. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.