Ramai la curent!

Cotidian

Cele două noi spitale ale Brașovului, pe lista proiectelor ce pot beneficia de finanțare prin PNRR. La nivel național sunt propuse 48 de proiecte

Publicat

in

Spitalul Clinic Regional de Urgență Brașov și noul Spital de Boli Infecțioase din Brașov sunt pe lista proiectelor ce ar putea beneficia de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Conform versiunii aprobate de Comisia Europeană, în România ar urma să se construiască sau să se echipeze 25 de spitale, iar pe lista de propuneri sunt 48 de proiecte.  Dintre cele 25 de spitale, cel trei vor fi realizate prin noua Agenție Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS). De asemenea, lista finală a spitalelor și a unităților spitalicești ce vor beneficia de finanțare va fi stabilită și în funcție de metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructură.

Conform Planului Național de Redresare și Reziliență, clădirile în care se vor funcționa noile spitale trebuie proiectate și construite astfel încât să fie eficiente energetic. În ceea ce privește echipamentele, printre altele, sunt eligibile paturi, unități de decontaminare, echipamente IT, cărucioare, defibrilatoare, pompe de perfuzie, fiziologice sisteme de monitorizare (inclusiv consolă centrală), sisteme de monitorizare fiziologică pentru îngrijirea acută, ventilatoare pentru unități de terapie intensivă, sisteme de scanare de uz general.  

În ce stadiu sunt proiectele celor două spitale din Brașov 

Atât Spitalul Clinic Regional de Urgență Brașov, cât și Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase se vor construi în Bartolomeu, în vecinătatea Centrului de Afaceri. 

Proiectul Spitalului Clinic Regional de Urgență Brașov este în etapa elaborării Studiului de fezabilitate, document ce este realizat în baza unui parteneriat încheiat între Primăria Brașov și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Acest studiu ar fi trebuit să fie gata în luna februarie a acestui an, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Unul dintre motive este că noua conducere a Primăriei Brașov a anunțat că vrea  ca noua unitate medicală să aibă o capacitate mai mare, însă nu a obținut de la Ministerul Sănătății un nou ordin de ministru prin care să fie aprobată o altă structură a unității sanitare. Conform declarațiilor Primăriei Brașov, valoarea noului spital, cu tot cu echipamente, este de aproximativ 600 milioane de euro. 

În ceea ce privește Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Infecțioase, reprezentanții municipalității brașovene au anunțat că Studiul de prefezabilitate, va fi recepționat în ședința Consiliului Local Brașov din 29 septembrie. capacitatea noii unități va fi de 280 de paturi, iar investiția este estimată la 79 milioane de euro. 

Lista extinsă a proiectelor incluse PNRR

  1. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – mutarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională
  2. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – Construcția și echiparea secției de boli infecțioase
  3. Spitalul Județean de Urgență Pitești- Laboratorul de Radioterapie
  4. Spitalul Municipal Clinic „Dr. G. Curteanu ”Oradea – Construcția și echiparea secțiilor de Boli Infecțioase și Pneumologie
  5. Spitalul Județean de Urgență Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei clădiri noi
  6. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare” Prof dr. CC Iliescu ”București – construcția sediu nou
  7. Spitalul de obstetrică și ginecologie „Filantropia” București – extinderea spitalului
  8. Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia „București – Construirea unui centru de psihiatrie pediatrică
  9. Spitalul Clinic„ Sfânta Maria București – Construcția Centrului de Transplant Multi-Organ
  10. 10. Spitalul Clinic de Pneumologie, Constanța – Clinica de construcție Pavilionul de pneumologie
  11. Spitalul Județean de Urgență Sibiu – spital nou
  12. Spitalul Municipal de Urgență, Timișoara – construcția și dotarea unei noi maternități
  13. Spitalul de Urgență pentru copii „Louis Turcanu”, Timișoara – dotarea noului spital cu echipament medical
  14. Spitalul Județean de Urgență, Vaslui – Construcția de noi secții pentru boli infecțioase, psihiatrie, boli cronice
  15. Spitalul Județean de Urgență, Focșani-Vrancea – spital nou
  16. Centrul regional de boli cerebrovasculare și neurochirurgie, Cluj – nou spital
  17. Spitalul de Ginecologie Obstetrică, Buftea – Extindere și echipare; dezmembrarea clădirilor existente
  18. Noul pavilion multitrauma, Brașov
  19. Noul pavilion multitrauma, Craiova
  20. Noul pavilion de chirurgie traumatică, Pitești
  21. Noul pavilion multitrauma, Sibiu
  22. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – Construcția și echiparea secției de psihiatrie cronică.
  23. Spitalul clinic de boli infecțioase și pneumofiziologie, Brașov – corp nou al clădiri
  24. Centrul de transplant multi-organ, Cluj – spital nou
  25. Institutul oncologic regional, Timișoara – spital nou
  26. Spitalul Policlinic Municipal, specializat în cardiologie și oncologie, Constanța – spital nou 27. Construcția secțiilor de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie copil și pediatrie, Arad – unități noi
  27. Urgența „Niculae Stăncioiu” Institute for Cardiovascular Diseases Cluj- Napoca – new section
  28. Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – Construirea unei clădiri noi pentru secțiile de Pneumologie și boli infecțioase
  29. Spitalul Regional de Urgență, Brașov – spital nou
  30. Spitalul Universitar de Urgență, București – modernizare, construcție, reabilitare a infrastructurii
  31. „Prof. Spitalul Dr. Agrippa lonescu ”, Balotești – modernizare infrastructură
  32. „Prof. Spitalul de Urgență Dr. Dimitre Gerota ”, București – spital nou
  33. Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”, Lugoj – spital nou
  34. Pavilionul medical, Constanța – unitate nouă
  35. Institutul regional de medicină cardiovasculară, Miroslava – spital nou
  36. Spitalul Județean de Urgență, Piatra Neamț – spital nou
  37. Centrul de diagnostic și tratament pentru tuberculoză Zerlendi, București – spital nou
  38. „Dr. Spitalul de Copii Victor Gomoiu „București – nou centru de excelență în oncopaediatrie
  39. Spitalul Pediatric Monobloc, Cluj – spital nou
  40. Spitalul Județean de Urgență, Târgu Mureș – noua unitate spitalicească
  41. Spitalul Județean de Urgență, Arad – Reabilitarea serviciilor spitalicești în medicina cardiovasculară
  42. Spitalul Județean de Urgență, Arad – nouă secție de radioterapie
  43. „Sf. Spitalul Județean de Urgență Apostol Andrei „Constanța – Extinderea secției externe pentru pediatrie și neonatologie infantilă
  44. Spitalul de Urgență Ilfov, Ilfov – Bloc operațional și secții de neurochirurgie și bloc chirurgical general multifuncțional
  45. Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – spital nou, prima etapă (secții oncologie și cardiologie)
  46. Centrul medical de urgență, Voluntari – unitate nouă
  47. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, Târgu Mureș – unitate nouă
  48. Spitalul Municipal Bacău – amenajarea și echiparea unei noi unități de ardere. 

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Trending