Ramai la curent!

Cotidian

Fără certificat verde COVID pentru copiii cu vârsta până în 12 ani / Noile modificări decise de autorități

Publicat

in

Certificatul verde COVID rămâne în vigoare în localitățile cu rata de infectare de 3 sau de peste 3 la mia de locuitori, pentru accesul în restaurante, baruri, spectacole, la piscină sau la evenimente private, iar în cazul copiilor va fi obligatoriu pentru cei cu vârsta de peste 12 ani, conform deciziei adoptate joi de autorități. Până acum, era necesar pentru copiii cu vârsta de la 6 ani, pe care părinții trebuia să îi testeze COVID pentru a putea merge cu ei la diverse evenimente.
 
Modificarea adusă în decizia de joi a Comitetului Național pentru Situații de Urgență:
  • Se propune creșterea vârstei până la care copii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.

 

De la începutul acestei săptămâni, în localitățile din România unde incidența cazurilor de COVID-19 a depășit 3 la mie, mai poți avea acces în restaurante, baruri, spectacole, la piscină sau evenimente private – precum petreceri, nunți și botezuri – doar cu certificatul verde COVID, care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.
 
Dacă în privința adulților lucrurile sunt simple – se pot vaccina – copiii între 6 și 12 ani trebuie să se testeze – test rapid sau PCR – pentru a obține certificatul COVID și a își putea însoți părinții la restaurant, la un spectacol sau la o nuntă. Lucrurile sunt clare în privința testului PCR – orice astfel de test este acceptat pentru certificatul COVID – dar mai puțin clare în privința testelor rapide, unde sunt acceptate doar anumite teste.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Românii își cumpără vacanțele tot mai devreme. Italia conduce detașat topul destinațiilor pentru vara 2026

Italia este destinația preferată a românilor pentru vara 2026, iar Roma și Milano conduc clasamentul rezervărilor. Aproape 40% dintre turiști și-au cumpărat biletele de avion cu peste 90 de zile înainte de plecare, profitând de tarife care pornesc de la 31 de euro către marile orașe europene.

Publicat

in

Vacanțele de ultim moment par să piardă teren în preferințele românilor. Pentru sezonul estival 2026, tot mai mulți turiști și-au rezervat biletele de avion cu luni bune înainte de plecare, profitând de prețurile stabile și de oferta bogată de zboruri către marile destinații europene, spun reprezentanții vola.ro.

4 din 10 rezervări sunt făcute cu cel puțin 3 luni înainte

Datele analizate de platforma de rezervări Vola.ro arată că aproape patru din zece rezervări pentru această vară au fost făcute cu mai mult de 90 de zile înainte de zbor, semn că românii preferă să își planifice concediile din timp pentru a evita eventualele scumpiri și pentru a beneficia de mai multe opțiuni.

Italia, Franța, Marea Britanie și Spania, destinațiile preferate ale românilor

Italia rămâne marea favorită a sezonului. Roma și Milano ocupă primele locuri în clasamentul destinațiilor rezervate, în timp ce alte orașe italiene, precum Bologna sau Brindisi, se află printre cele mai căutate destinații de către utilizatori.

Europa continuă să domine preferințele de călătorie ale românilor. Franța, Marea Britanie, Spania și Belgia completează clasamentul celor mai rezervate țări, iar city-break-urile și vacanțele urbane rămân principalele motive de călătorie, spun specialiștii agenției.

City-break-urile, tot mai populare

Un alt fenomen observat în acest an este creșterea popularității vacanțelor scurte. Sejururile de trei până la cinci nopți reprezintă cea mai mare categorie de rezervări și au câștigat teren față de anii anteriori.

În ceea ce privește costurile, prețurile biletelor de avion au rămas relativ stabile comparativ cu vara trecută. Printre cele mai ieftine zboruri disponibile în această perioadă se numără cursele către Londra, cu tarife care pornesc de la 31 de euro, Viena de la 35 de euro și Roma de la 49 de euro.

Pentru cei care preferă vacanțele la mare, insulele grecești și spaniole continuă să fie în topul preferințelor. Santorini poate fi accesată cu zboruri care pornesc de la 29 de euro, în timp ce Mallorca și Ibiza rămân printre cele mai căutate destinații estivale din Europa.

Specialiștii din turism spun că tendința rezervărilor anticipate reflectă o schimbare de comportament în rândul călătorilor români, care urmăresc mai atent costurile și își organizează vacanțele cu mai mult timp înainte decât în trecut.

Citește mai departe

Cotidian

Peste 80.000 de lei pentru întreținerea a 15 stații de încărcare a mașinilor electrice din Brașov. Unele defecțiuni apar din cauza utilizatorilor

Publicat

in

Primăria Brașov a încheiat un contract cu o valaore totală de 82.250 de lei, fără TVA, cu o firmă care va asigura mentenanța a 15 stații de încărcare a vehiculelor electrice din oraș. Conform documentației de atribuire, una dintre obligațiile prestatorului va fi să remedieze defecțiunile apărute în urma utilizării necorespunzătoare a echipamentelor de către șoferii care merg să își încarce mașinile. De asemenea, firma va interveni pentru a readuce stațiile la parametri optimi după blocajele apărute din cauza condițiilor meteo sau a unor probleme la rețeaua electrică de alimentare.

Nu în ultimul rând, prestatorul va trebui să verifice periodic stațiile și programele informatice, astfel încât să prevină apariția unor defecțiuni.

Contractul de mentenanță are o valabilitate de 11 luni și vizează stațiile de încărcărcare din parcările de la Poiana de Jos, Spitalul Militar, Gara Brașov, Stadionul Municipal,  precum și pe cele de la Terminalul RATBV Poienelor și de pe strada 13 Decembrie nr. 131D.

Citește mai departe

Cotidian

Șeful Armatei, vizat de DNA într-un dosar de complicitate la uzurparea funcției

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, este suspect într-un dosar instrumentat de DNA privind complicitatea la uzurparea funcției. Ancheta vizează un ordin prin care ar fi fost suplimentate locuri la o universitate, permițând trecerea unor studenți de la taxă la buget.

Publicat

in

Direcția Națională Anticorupție anunță că șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, are calitatea de suspect într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de complicitate la uzurparea funcției.

Potrivit procurorilor militari, ancheta ar avea legătură cu un ordin prin care ar fi fost suplimentat numărul de locuri pentru 20 de studenți admiși la taxă la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, aceștia fiind transferați la buget. Dintre aceștia, trei ar fi urmat să fie încadrați ca ofițeri în cadrul Ministerul Apărării Naționale.

Generalul Gheorghiță s-a prezentat marți dimineață la secția militară a DNA, unde a fost audiat de procurori în legătură cu acuzațiile. La finalul audierilor, instituția a confirmat oficial calitatea sa de suspect în dosar. Însă, la ieșirea de la sediul DNA, șeful Armatei nu a făcut nicio declarație în fața jurnaliștilor care îl așteptau.

Acuzațiile DNA la adresa șefului Statului Major

DNA îl acuză pe generalul Vlad Gheorghiță că l-a ajutat pe generalul-locotenent Iulian Berdilă să trimită către Ministerul Educației o solicitare pentru 20 de locuri bugetate suplimentare la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București. Potrivit procurorilor, această solicitare trebuia făcută de o altă structură a MApN.

„În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N”, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.

Ca urmare a solicitării făcute de Gheorghiță Vlad, 20 de candidați admiși inițial pe locuri cu taxă au fost mutați pe locuri finanțate de la buget, se adată în comunicarae oficială:

„Înscrisul oficial emis în condițiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate”, potrivit DNA.

Procurorii anticorupție spun că astfel acești candidați au obținut un avantaj necuvenit, în sensul în care dintre ei, 3 urmau să fie încadrați ca ofițeri la MApN după terminarea studiilor:

„Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale, și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidați, să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale”, menționează DNA.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările cauzei.

Citește mai departe

Trending