Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Trenul Connecting Europe Express oprește mâine la Brașov. El a plecat în 2 septembrie din Lisabona și va ajunge în 7 octombrie la Paris, după o călătorie prin 26 de state europene

Publicat

in

Trenul european Connecting Europe Express va ajunge mâine la Brașov, în călătoria sa începută pe 2 septembrie la Lisabona. Trenul trece prin 26 de țări, punctul terminus fiind, în 7 octombrie la Paris, după ce va opri în peste 100 de orașe europene.

Acest tren special, creat pentru a marca Anul european al căilor ferate 2021, este un rezultat al colaborării partenerilor din sectorul feroviar european și a instituțiilor de la nivel național, local și de la nivelul UE. La bordul lui se va afla mâine şi comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, care va călători pe ruta Bucureşti – Braşov. 

Conform programului, trenul va ajunge în gara Brașov la ora 10.08, unde comisarul european și ceilalți oaspeți vor fi întâmpinați de către primarul Brașovului, Allen Coliban, iar Fanfara de copii și tineri, coordonată de Matthias Roos, va interpreta imnul Uniunii Europene. Primarul le va oferi, din partea orașului, un recital de pian, în interpretarea pianistului Horia Mihail, și o degustare de produse locale. La eveniment vor mai participa și subprefectul Judetului Brasov, Ambrus Izabella Agnes, și vicepresedinte Consiliu Judetean Brasov, Szenner Zoltan-Huba.

Plecarea trenului spre Sibiu va fi la ora 10.53, iar comisarul european Adina Vălean se va întoarce la București cu un tren de călători.

 

În România, trenul Connecting Europe Express va circula pe un traseu de 900 de kilometri și va opri în București, Brașov Sibiu, Cluj Napoca, Oradea și Arad, precum și la intrarea în țară, la Giurgiu, și la ieșirea din țară, la Curtici. Pe teritoriul României garnitura de tren va fi tractată de către o locomotivă a CFR Călători.

 

Din cauza lățimilor ecartamentului diferite din Europa, Connecting Europe Express va fi compus, de fapt, din trei trenuri – trenul iberic, trenul standard și trenul baltic – care se vor întâlni de-a lungul călătoriei. Proiectul este o ocazie de a reaminti lipsa interoperabilității dintre unele părți ale rețelei feroviare europene, dar și de a demonstra cooperarea foarte bună dintre întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură.

Vagoanele care alcătuiesc trenul au fost oferite de diferite companii feroviare europene. Unul dintre acestea, oferit de MAV (Ungaria), va găzdui o expoziție mobilă organizată de Agenția Executivă pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) și de întreprinderea comună Shift2Rail. În cadrul acestei expoziții vor fi prezentate numeroasele tehnologii și inovații existente care îmbunătățesc experiența în sectorul feroviar și va arăta modul în care UE sprijină proiectele de infrastructură. Trenul standard va mai fi dotat cu un vagon pentru conferințe (oferit de SNCF, Franța), două vagoane standard (DB, Germania și SBB, Elveția), un vagon-restaurant (FS, Italia) și un vagon de dormit (ÖBB, Austria). Trenul iberic care călătorește între Portugalia și Spania a fost oferit de operatorul spaniol Renfe, iar trenul baltic este operat de Lituania LTG.

Cotidian

Zeci de străzi din Tractorul rămân fără apă. Compania Apa începe lucrările la rețeaua de distribuție

Locuitorii din cartierul Tractorul și din zonele învecinate vor rămâne temporar fără apă în noaptea de 10 spre 11 iunie, ca urmare a lucrărilor pregătitoare pentru modernizarea rețelei de distribuție. Intervențiile fac parte dintr-un proiect amplu de reabilitare a infrastructurii de apă din Brașov.

Publicat

in

Locuitorii din cartierul Tractorul trebuie să se pregătească pentru o întrerupere temporară a alimentării cu apă în noaptea de 10 spre 11 iunie. Măsura este necesară pentru demararea lucrărilor care preced modernizarea rețelei de distribuție a apei potabile din zonă.

Intervențiile sunt programate în intervalul miercuri, 10 iunie, ora 20:00 – joi, 11 iunie, ora 08:00 și fac parte din contractul de lucrări privind reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă din municipiul Brașov.

Lucrările vor avea loc pe strada Mihai Viteazul, la intersecția cu strada Războieni, iar pentru realizarea acestora va fi necesară oprirea furnizării apei pe zeci de străzi din cartier.

Printre zonele afectate se numără străzile Independenței, Reconstrucției, Strungului, Vulcan, Oituz, Pandurilor, Tudor Vladimirescu, Lotrului, Progresului, Păcii, Tractoarelor, Constructorilor, Metalurgiștilor, General Mociulschi, General Dumitrache, Bronzului și Tablei.

De asemenea, vor fi afectate parțial bulevardul Griviței (numerele 1-39), strada 13 Decembrie (numerele 61-117), strada 1 Decembrie 1918 (numerele 1-23 și 2-18), precum și mai multe străzi adiacente din zona Tractorul.

Reprezentanții Companiei Apa recomandă locuitorilor să își asigure din timp rezervele necesare de apă pentru consum și uz casnic pe durata intervenției.

Modernizarea face parte din programul de investiții destinat reabilitării infrastructurii de alimentare cu apă a municipiului Brașov și are ca obiectiv creșterea siguranței și eficienței sistemului de distribuție.

Citește mai departe

Cotidian

VIDEO. Percheziții în județul Brașov într-un dosar de fraudă cu fonduri din Start-Up Nation. Prejudiciul estimat depășește 260.000 de lei

O finanțare de 200.000 de lei obținută prin programul Start-Up Nation și suspiciuni privind neplata contribuțiilor salariale au adus luni dimineață polițiștii la mai multe adrese din județul Brașov. Anchetatorii vorbesc despre un prejudiciu total estimat la 260.000 de lei și au ridicat documente care ar putea clarifica modul în care au fost accesate fondurile publice.

Publicat

in

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat luni, 8 iunie, cinci percheziții domiciliare într-un dosar care vizează obținerea ilegală de fonduri și infracțiuni de natură fiscală.

Ancheta este derulată în cadrul operațiunii naționale JUPITER și are în centru activitatea unei societăți comerciale care ar fi beneficiat de finanțare prin programul Start-Up Nation folosind documente ce conțineau date nereale. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Brașov, administratorul firmei este suspectat că ar fi prezentat documente false sau inexacte pentru a obține un ajutor financiar nerambursabil. Valoarea prejudiciului cauzat în acest caz este estimată la aproximativ 200.000 de lei.

Pe lângă suspiciunile privind accesarea fondurilor publice, anchetatorii verifică și modul în care au fost gestionate obligațiile fiscale ale societății. Conform anchetatorilor, în perioada 2022–2023, reprezentantul firmei ar fi reținut de la angajați taxe și contribuții aferente salariilor, fără ca acestea să fie virate ulterior către bugetul de stat. Prejudiciul estimat pentru această faptă este de aproximativ 60.000 de lei.

Descinderile au avut loc atât la domiciliile unor persoane implicate în cauză, cât și la sediul firmei vizate. Anchetatorii au ridicat documente și alte mijloace de probă care urmează să fie analizate în cadrul dosarului. La finalul activităților, două persoane urmează să fie aduse la sediul Poliției pentru audieri și pentru stabilirea măsurilor procedurale care se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, al Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, cercetările fiind supravegheate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii încearcă să stabilească întreaga activitate infracțională și să recupereze prejudiciul produs bugetului de stat.

Citește mai departe

Cotidian

DN10, afectat din nou de ploile torențiale. O parte din drum s-a surpat, iar traficul a fost restricționat

O porțiune a DN 10, în localitatea Siriu, a fost afectată de o alunecare de teren provocată de ploile abundente din ultimele zile. Circulația se desfășoară pe o singură bandă, iar autoritățile pregătesc lucrări de consolidare și refacere a infrastructurii rutiere.

Publicat

in

O porțiune a drumului național DN 10, din orașul Siriu, județul Buzău, va intra în reparații de urgență, după ce terenul de sub carosabil a devenit instabil în urma ploilor abundente din ultima perioadă. Autoritățile au restricționat traficul pe drumul național și anunță intervenții de consolidare care ar putea începe chiar de săptămâna viitoare.

Problemele au apărut în apropierea sediului Primăriei Siriu, unde o parte a platformei rutiere s-a tasat și prezintă risc de surpare, a transmis DRDP Buzău. Astfel, autoritățile au introdus o nouă restricție pe acest drum național care leagă județele Brașov și Buzău, pe lângă cele din zona barajului, care nu mai sunt o noutate.

Trafic dirijat pe o singură bandă, în zona primăriei Siriu

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, noua alunecare de teren de e DN10 s-a produs la kilometrul 76+800 al DN 10, determinând restricționarea circulației pe o singură bandă de mers.

„În urma ploilor abundente din ultima perioadă, pe DN 10, în zona localităţii Siriu, la km 76+800 s-a produs o alunecare de teren ce a dus la restricţionarea traficului pe o sigură bandă de circulaţie dirijată prin semafoare. În acest sens, a fost efectuat un proces verbal de calamitate împreună cu reprezentanţii Prefecturii Buzău, ISU Buzău, Primăria Siriu şi SDN Buzău, în care au fost stabilite măsurile de remediere şi evaluarea a pagubelor”, au transmis reprezentanții DRDP Buzău.

Instituția a precizat că a fost realizată și o expertiză tehnică pentru identificarea cauzelor care au dus la degradarea infrastructurii.

„Preconizăm că până la începutul săptămânii viitoare să avem toate aprobările şi să începem refacerea sectorului de drum afectat”, a mai informat DRDP Buzău.

Apa infiltrată a afectat structura drumului

Concluziile preliminare ale specialiștilor indică faptul că infiltrarea continuă a apei în straturile de teren aflate sub carosabil a redus rezistența solului și a provocat instabilitatea structurii rutiere.

„Această problemă evoluează dinspre partea carosabilă, spre albia râului, fiind provocată de infiltrările constante de apă în straturile de pământ de sub asfalt. Apa a slăbit rezistenţa solului, punând în pericol stabilitatea întregii platforme rutiere pe porţiunea respectivă”, au explicat reprezentanții DRDP Buzău.

Din cauza caracterului evolutiv al degradărilor, situația a fost încadrată oficial drept calamitate, ceea ce permite accelerarea procedurilor administrative necesare pentru intervenție. Astfel, certificatul de urbanism și autorizația de construire vor fi emise în regim de urgență, pentru ca lucrările să poată începe cât mai rapid.

Traficul pe DN10 a fost restricționat.

Citește mai departe

Trending