VIDEO. Doi bărbaţi reţinuţi pentru trafic de droguri de mare risc. Un tânăr de 21 de ani a murit după ce a consumat substanţe comercializate de aceştia

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive și ucidere din culpă. 

 

 

Din cercetări a reieșit faptul că, în luna februarie 2021, un tânăr, de 21 ani, din municipiul Brașov, ar fi fost transportat, în stare gravă, la o unitate medicală, iar, după 5 zile, a fost declarat decesul acestuia.  În urma autopsiei, a rezultat tânărului a murit în urma consumului de consumul de substanțe psihoactive. 

Cercetările au arătat că substanțele psihoactive ar fi fost comercializate tânărului, de către un bărbat, de 31 de ani, din județul Mureș. Împreună cu un alt bărbat, tot de 31 de ani, din județul Brașov, acesta ar fi comercializat substanțe psihoactive, către un număr foarte mare de consumatori, printre care și minori.

La data de 19 septembrie au fost puse în executare două mandate de aducere, emise pe numele celor doi bărbați, asupra acestora fiind descoperite mai multe pliculețe cu fragmente vegetale, de culoare maro, pregătite pentru comercializare.  În baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, Tribunalul Brașov a dispus măsura arestării preventive a acestora.  

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Direcției Generale Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale și cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.