Connect with us

Politica

Allen Coliban: „Am putea spune că atitudinea PNL este similară cu a bărbatului care și-a bătut femeia și apoi nu mai vrea s-o primească înapoi”. Reacţii spumoase în mediul online

Published

on

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a avut ieri o intervenție la Digi24, în care a comparat relația dintre fostei coaliții de la guvernare cu o căsnicie în care soțul PNL și-a abuzat soția USR și nu vrea să o mai primească acasă. Reacțiile unor brașoveni nu s-au lăsat așteptate, unii dintre ei completând, în comentariile de pe rețelele social media, paralela făcută de Coliban, care este și vicepreședinte la nivel național al USR. 
 
Și noi am putea să spunem că atitudinea PNL-ului este similară cu a bărbatului care și-a bătut femeia și după aceea nu mai vrea s-o primească înapoi, din orgoliu”, a afirmat primarul Brașovului, Allen Coliban, vicepreședinte USR.
 
El a comentat astfel declarația liderului UDMR, Kelemen Hunor, care afirma, în contextul în care Dacian Cioloș cere susținerea PNL și UDMR, că „nu poți să spui că astăzi te dau jos, îți dau un pumn în gură și a doua zi te cer de nevastă”.
 

„Colegilor de la Putere, de la PNL și UDMR (…) le spun așa: Cât mai ținem acest circ? Cât mai țineți domnilor această șmecherie, această bătaie de joc cu privire la ce s-a întâmplat cu adevărat? Și noi am putea să spunem că atitudinea PNL-ului este similară cu a bărbatului care și-a bătut femeia și după aceea nu mai vrea s-o primească înapoi, din orgoliu. Cât mai ignorăm faptul că avem 442 de morți astăzi, aproape dimensiunea unui parlament care ne moare zilnic. Avem situația aceasta de criză și avem timp de miștouri la TV cu astfel de declarații”, a declarat Coliban, marți, la Digi 24, subliniind că există un acord de guvernare bazat pe reforme, pe care USR l-a respectat, iar PNL l-a încălcat în mod repetat.

 

Paralela făcută de Allen Coliban, pentru a descrie relaţia dintre PNL şi USR la guvernare a fost „îmbogţită” de alţi braşoveni, care au reacţionat în mediul online, cu diferite comentarii: 

  • „Din cate am vazut, nevasta USR statea acasa si comenta toata ziua impotriva sotului PNL care era la munca. Dupa ce s-a aliat cu amantul AUR si-a dat sotul afara din casa! Acum, ar vrea ca sotul sa vina sa munceasca in casa ei, dar fara niciun drept!! Parca e mai aproape de adevar aceasta paralela, nu??”

sau:

  • „Sotul PNL era cam betiv si nu asculta de nevasta USR si de asta l-a inselat cu AUR si a chemat judecatorul PSD sa-i divorteze. Acum si sotia USR vrea sa mearga la munca da masina a ramas la sotul PNL care face Uber cu pasagerul UDMR doar ca toti merg unde vrea soferul IO-HAN- ÎS.”

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Cotidian

Așteptări din partea ministrului brașovean al Economiei: Fabrica de pulberi de la Victoria ar putea salva zona

Published

on

By

Proiectul noii Fabrici de pulberi de la Victoria ar putea revigora întreaga zonă, susține ministrul Economiei, brașoveanul Irineu Darău. Senatorul a afirmat pentru Mediafax că numărul angajaților direcți ai investiției Rheinmetall de la Victoria se va apropia de 1.000 de persoane, însă impactul unității de producție asupra economiei va fi mult mai mare.

„Există acel angajament de producție locală și, cum spunem noi, localizare, adică apel la companii românești pentru a cumpăra și expertiză, și servicii, și produse, în jurul acelei investiții Rheinmetall ar trebui să înflorească multe, multe alte locuri de muncă secundare”, a declarat Darău.

Ministrul a spus că investiția ar reprezenta „salvarea zonei” Victoria.

Promisiune preluată de la Radu Miruță

Un mesaj similar a fost lansat și de Radu Miruță, în perioada în care era ministru al Economiei. Astfel, el a declarat în luna noiembrie, la Brașov, că a renegociat contractul pregătit inițial pentru a di semnat cu partenerul german, compania Rheinmetall.

„Când am venit la minister, mi se spunea că este un contract gata de semnat şi că nu se mai poate schimba nimic. Forma de atunci era dezavantajoasă pentru România şi pentru judeţul Braşov. Contractul a fost schimbat. Am adus un plus de 92 de milioane de euro pentru statul român. De asemenea, am introdus o condiţie obligatorie privind folosirea lanţului de aprovizionare local”, a spus Miruţă. 

Amintim că la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Guvernul României și compania germană Rheinmetall au semnat, la Palatul Victoria, acordul de colaborare pentru realizarea fabrică de pulberi de la Victoria.

„Rheinmetall și această cooperare vor investi prin companiile lor peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor din partea programelor europene: 47 de milioane dintr-un program aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin Programul SAFE, de asemenea”, a declarat atunci Armin Papperger, director al Companiei Rheinmetall AG, citat de Agerpres.  

Construcția fabricii de pulberi pentru muniție va începe anul viitor iar lucrările vor dura trei ani.

Continue Reading

Politica

Marius Dunca, Vicepreședinte PSD: „Austeritatea nu este o soluție. Oamenii și firmele așteaptă măsuri pentru relansarea economică”

Published

on

By

Marius Dunca, vicepreședinte PSD și lider județean al PSD Brașov, susține că programul PSD de stimulare economică este singura reformă autentică dezbătută în Coaliție și consideră că social democrații au obligația de a insista pentru adoptarea acesteia prin asumarea răspunderii Guvernului în cadrul aceluiași pachet de reformă a administrației. Dunca mai spune că PSD este singurul partid care pus pe masa Coaliției soluții alternative și măsuri pentru relansarea economică, tocmai pentru a evita creșterile de taxe.

„Încă de anul trecut, din septembrie, PSD a spus public colegilor de Coaliție că austeritatea nu este o soluție și că România are nevoie de relansare economică. Companiile românești așteaptă de la Guvern garanții și sprijin pentru a păstra locurile de muncă și pentru a deveni mai competitive, de a produce mai mult și de a exporta. Amânările succesive și încăpățânarea unora dintre colegii de Coaliție a dus la generalizarea unor măsuri severe de austeritate care ridică riscuri multiple față de performanța economiei naționale. De aceea, PSD pune condiția adoptării pachetului de măsuri pentru relansarea economică. Măsurile propuse țin de creșterea competitivității economiei locale, de sprijinirea investițiilor noi și de îndreptarea unor măsuri care vizează companiile românești. Consecința aplicării acestor măsuri se va traduce prin  generarea a cel puțin 120.000 locuri de muncă stabile și bine plătite în sectoarele industriale și tehnologice și prin echilibrarea balanței comerciale. România va rămâne atractivă pentru investitori și va asigura un climat economic potrivit pentru dezvoltare” spune Vicepreședintele PSD.

Tototdată, liderul PSD Brașov trece în revistă măsuri promovate de PSD în ultimii 10 ani care au readus creșterea economică după perioadele de austeritate în care România a fost condusă de partidele dreptei politice.

„Chiar dacă unii pozează astăzi în «salvatori», le reamintesc că PSD este partidul care a pus de fiecare dată România pe traiectoria creșterii economice. După fiecare perioadă de austeritate, PSD a luat măsuri necesare pe care ceilalți le-au văzut ca fiind imposibile. PSD a redus cota de TVA la 19% în 2018 și impozitul pe venit la 10%. Tot PSD a redus cota TVA la alimente, la panificație și în alte domenii economice cu potențial de a performa. Am fost mereu alături de mediul de afaceri și am sprijinit antreprenoriatul prin programe de tip «Start-Up Nation». Am propus amânarea ratelor la bănci pentru persoane fizice și firme, prin acorduri cu sectorul bancar. Am derulat programe de sprijin financiar pentru companiile românești de aproape 4 miliarde de euro și am acordat bonusuri pentru produsele agricole românești și pentru procesarea locală a materiei prime. În timpul guvernărilor PSD, IMM-urile au primit garanții pentru investiții în echipamente și capital de lucru, în timp ce Guvernul derula investiții publice în creștere, la nivel național. Și de această dată vom face ceea ce e corect pentru oameni și pentru firmele”, concluzionează Dunca.

Continue Reading

Trending