Fostul manager al Maternităţii Braşov, declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate

Fostul manager al SPitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „A. I Sbârcea”, dr. Valeria Badea, a fost declarată incompatibilă de către Agenţia NAţională de Integritate, pentru perioada în care a condus Maternitatea Braşov. Dr. Valeria Badea a îndeplinit funcţia de manager interimar în perioada iunie 2016 – ianuarie 2019, timp în care a continuat să lucreze, ca medic titular şi la cabinetul propriu de Obstetrică – Ginecologie.

După aproape doi ani, ANI emite această hotărâre, prin care constată starea de incompatibilitate, invocând prevederile Legii 95/2006, articolul 178: 

„Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau și indemnizate cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică (…); g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; alin. (2) Constituie conflict de interese:c) alte situații decât cele prevăzute la lit. a) și b) în care managerul sau soțul/soția, rudele ori afini ai managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager (…); alin. (4). În cazul în care la numirea în funcție managerul se află în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la numirea în funcție. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept”, se arată în lege.

Despre o speţă asemănătoare s-a discutat, în spaţiul public şi în cazul managerului general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dr. Călin Cobelschi, care lucrează şi într-o clinică privată. Acesta a susţinut, la momentul în care au apărut informaţiile, că nu se află în incompatibilitate, întrucât la clinica privată lucrează în timpul său liber, ca simplu angajat. Rămâne ca ANI să ia în calcul şi situaţia sa, însă acest lucru se va întâmpla, confrom cutumelor, după finalizarea mandatului său.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.