Ramai la curent!

Cotidian

Restaurantele, cinematografele sau sălile de sport rămân deschise la incidență de peste 6 la mie, pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală, nu și pentru cei testați / Lista noilor modificări

Publicat

in

Restaurantele, cinematografele, barurile, cluburile, instituțiile de spectacol sau sălile de sport rămân deschise până la 50% din capacitatea maximă, în localitățile cu rată de infectare cu peste 6 la mie, pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală, nu și pentru cei cu test negativ COVID, a decis joi seară Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
CNSU a aprobat modificarea și completarea măsurilor adoptate la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, în sensul permiterii desfășurării activităților cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în cazul:
  • restaurantelor barurilor, cluburilor și discotecilor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, instituțiilor de cultură,
  • evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.),
  • cursurilor de instruire și workshop-uri pentru adulți, conferințelor,
  • sălilor de sport și/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.

Decizia CNSU va intra în vigoare după adoptarea unei Hotărâri de Guvern, cel mai probabil vineri.  

Ce a decis CNSU:

(1) Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, astfel:

a) desfășurarea competițiilor sportive organizate în spații închise sau deschise, poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție precum și o distanță de minimum 1 metru între spectatori;

b) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție;

c) organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural-artistice în aer liber poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și sunt luate măsuri pentru purtarea măștii de protecție, asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp pentru fiecare persoană, precum și cu respectarea normelor de protecție sanitară;

d) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

e) organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție;

f) organizarea și desfășurarea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber se poate realiza, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

g) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane și doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

h) organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene poate fi realizată la interior sau exterior, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2, și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2mp pentru fiecare persoană;

i) organizarea de conferințe poate fi realizată la interior sau exterior, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2mp pentru fiecare persoană;

j) organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată, în intervalul orar 5,00-24,00, cu un număr de participanți de maximum 100 de participanți, doar dacă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție;

k) organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, inclusiv în interiorul centrelor comerciale, precum și la terase, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

l) organizarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;

m) organizarea activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

n) organizarea activității operatorilor economici de administrare a piscinelor interioare poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2;

o) organizarea activității operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

p) organizarea activității operatorilor economici care administrează săli de jocuri poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) sunt permise doar în localitățile unde nu este instituită carantina zonală conform prevederilor legale.

(3) Condițiile pentru participarea la activitățile prevăzute la alin. (1) nu se aplică copiilor cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani. 

LISTA cu toate măsurile modificate de autoritati

 

Cotidian

Restaurantul Panoramic, amendat de Garda de Mediu Brașov. Administratorii au primit și măsuri de remediere a deficiențelor

Publicat

in

Lipsa autorizației de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic a intrat în atenția Gărzii de Mediu Brașov, care zilele trecute a finalizat un control la agentul economic. În urma acestui control comisarii de mediu au aplicat o amendă și au dispus remedierea deficiențelor constatate.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov a precizat că restaurantul a fost amendat pentru că nu a avut autorizația de mediu pentru funcționarea unității, dar și pentru faptul că nu a putut prezenta o convenție care să îi permită să folosească pentru aprovizionare și pentru transportul deșeurilor drumul care pornește din Valea Cetății.

„Având în vedere natura terenului, dar și regimul special de protecție, accesul trebuia reglementat printr-o convenție cu Agenția Națională pentru Arii Protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Prin acest document ar fi trebuit să fie stabilit numărul de vehicule și graficul de circulație, astfel încât să nu fie afectată zona din punct de vedere al protecției mediului și al turismului. Neavând reglementată activitatea din punct de vedere al legislației de mediu și având în vedere că nu erau respectate condițiile impuse de legislație pentru activitatea într-o arie protejată, unitatea a fost amendată și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv intrarea în legalitate prin obținerea tuturor documentelor necesare funcționării”, a declarat Mircea Paraschiv.

Pentru obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea restaurantului deținut de omul de afaceri George Copos, solicitarea a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în 13 mai.

Citește mai departe

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov. Voluntarii Oaki au readus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi

Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov, unde voluntarii Oaki au adus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi.

Publicat

in

Copiii de la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități din cadrul Direcția de Asistență Socială Brașov au fost, pentru câteva ore, personajele principale ale unui carnaval organizat cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”. Atmosfera a fost animată de costume colorate, dans, baloane și activități interactive pregătite împreună cu voluntarii de la Oaki, care vizitează lunar centrele de copii, cu „Laboratorul de joacă”.

La eveniment a participat și viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, iar în centrul atenției s-au aflat copiii și poveștile lor de viață, care, și de această dată, și-au pus amprenta asupra celor prezenți.

„Am fost prezenți ca voluntari, dar adevărul este că noi am primit mai mult decât am oferit. Am primit lecții despre curaj, despre puterea de a zâmbi chiar și atunci când viața nu este ușoară și despre frumusețea sinceră a unui copil care se bucură din toată inima”, spune Alina Brazu, de la Asociația Oaki, care s-a alătura activităților zilei, la centrul DAS.

„Laboratoarele de joacă”, activități constante în centrele Direcției de Asistență Socială Brașov

Asociația Oaki s-a aflat ieri la Centrul pentru copii cu dizabilități, din cadrul Direcției de Asistență Socială, pentru a anima evenimentul, cu voluntarii săi. De altfel, voluntarii Oaki colaborează constant cu centrele DAS Brașov încă din 2022, prin proiectul „Laboratoarele de joacă”, organizând activități recreative și educative pentru copiii aflați în situații vulnerabile. În paralel, din 2014, aceștia se implică și în organizarea evenimentului de Crăciun „Dincolo de bariere”, dedicat copiilor cu dizabilități.

Potrivit reprezentanților organizației, întâlnirile cu acești copii sunt și o ocazie de a aduce în atenția comunității eforturile depuse zilnic de părinți, terapeuți și personalul din sistemul social.

„Acești copii duc zilnic lupte pe care mulți dintre noi nici nu le vedem. Fiecare pas, fiecare cuvânt, fiecare reușită vine cu efort, răbdare și multă iubire în jurul lor. Și totuși… ei găsesc puterea să râdă, să danseze, să îmbrățișeze și să ofere afecțiune atât de sincer”, au mai spus reprezentanții Oaki.

Ziua Porților Deschise la DAS Brașov a făcut parte din seria activităților organizate de DAS Brașov pentru promovarea serviciilor sociale și pentru apropierea comunității de copiii și familiile care au nevoie de sprijin specializat.

Lucian Patrașcu – viceprimarul mun. Brașov

Reprezentanții DAS au ales să marcheze evenimentul la Centrul pentru copii cu dizabilități, de pe strada Panselelor nr. 23, pentru a evidenția implicarea constantă a specialiștilor și a angajaților DAS, în sprijinirea micilor beneficiari și a familiilor acestora.

„Sunt locuri în care administrația se vede cel mai bine prin oameni. Prin răbdare. Prin grijă. Prin felul în care fiecare copil este sprijinit pas cu pas. Centrul de pe strada Panselelor nr. 23 este un astfel de loc. Un spațiu în care profesionalismul se împletește cu empatia și responsabilitatea. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru munca lor. Brașovul are nevoie de astfel de servicii și de oameni care pun suflet în ceea ce fac”, a spus viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, prezent la evenimentul de ieri.

Citește mai departe

Trending