Eficientizare energetică de peste 4 milioane de lei la clădirile rezidenţiale din Făgăraş

Primăria Fagăraş porneşte o serie de lucrări de eficientizare energetică la clădirile rezidențiale din municipiu şi este dispusă să plătească 4,279 milioane de lei fără TVA pentru astfel de intervenţii. Administraţia locală din Făgăraş a lansat o licitaţie pentru a alege firma care să execute aceste lucrări, urmând să achite maxim 9.892 de lei pentru amenajări de protecţia mediului şi aducerea unor terenuri la starea iniţială, 4,170 milioane lei pentru construcţii şi instalaţii în lucrări de termohidroizolare la clădirile rezidenţiale şi 99.010 pentru lucrări de construcţii şi instalaţii de şantier (sumele nu conţin TVA) Finanţarea acestor intervenţii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Ofertele constructorilor sunt aşteptate până la data de 13 decembrie 2021, iar lucrările pe care câştigătorul le va face, vor trebui executate în maxim şapte luni de la atribuirea contractului.

Proiectul presupune reabilitarea a patru blocuri, cu un total de 159 de apartamente. Trei dintre clădiri sunt pe strada Câmpului, iar unul pe strada Teilor. La cele patru blocuri se vor termoizola pereții exteriori, dar și zona perimetrală a ferestrelor, se va izola planșeul dintre subsol și parter, precum și cel de la ultimul nivel. Proiectul mai prevede schimbarea elementelor de tâmplărie și închiderea balcoanelor. Tot pentru a se reduce consumul de energie, pe casa scării se vor monta corpuri de iluminat cu LED și senzori de mișcare, astfel încât becurile să se aprindă numai când trec oameni.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.