Ramai la curent!

Fapt divers

VIDEO. Medic brașovean, ridicat de polițiști în timp ce lua mită

Publicat

in

Polițiștii brașoveni l-au ridicat ieri pe medicul cardiolog Sorin Baloș, după ce a luat mita pentru o intervenție chirurgicală. Dr. Baloș este specializat în chirurgie cardiovasculară și lucrează atât la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, cât și în sistemul privat. 

De altfel, flagrantul a fost organizat la clinica privată unde acesta lucra, însă mita a fost încasată pentru o intervenţie cardio-vasculară la Spitalul Judeţean.

Cazul a fost prezentat și de Marian Godină, care a precizat că persoana care a reclamat situația a menționat că suma totală solicitată de medic a fost de 10.000 lei, pentru personalul participant la operatie. Din aceasta suma a fost achitată o tranșă de 2.000 lei, iar medicul a fost ridicat în timp ce încasa diferența de 8.000 de lei. 

„Am primit aseară, pe pagină, acest mesaj. Mi se întâmplă destul de rar să apuc să citesc mesajele și să le răspund, dar ăsta mi-a sărit în ochi. I-am răspuns omului, i-am dat un număr de telefon la care să sune și i-am zis să nu cumva să dea înapoi și să aibă încredere. Nu a dat, iar azi s-a dus să dea bănuții domnului doctor. Pe hol așteptau câțiva «pacienți»care au intrat în cabinet nepoftiți, imediat după tranzacție. Acum, bănuiesc că cineva nu va face nani acasă în noaptea asta. V-ar mustra conștiința în locul meu? Pe mine nu”, a scris Godină.

 

 

Medicul  a fost reținut pentru 24 de ore.

 

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Mihail Dobrescu

    04/11/2021 at 09:51

    Doctorul Baloș provine de la Clinica de cardiologie din Târgu Mureș și s-a transferat la Brașov. În urmă cu cinci ani m-a operat de inimă, mi-a pus o proteză de valvă mitrală. Atunci mi-a cerut și am fost nevoit să-i dau 2000 de euro. Se pare că „tariful” l-a păstrat. Asta înseamnă 10.000 de lei azi. Am vrut atunci să solicit și eu poliției un flagrant, dar mi-a fost frică. Era chestiune de viață și de moarte.

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

FOTO Macara în flăcări pe DN1. Traficul rutier a fost deviat

Publicat

in

Circulația pe DN 1, în zona localității Voila a fost blocată în această dimineață, după ce o automacara a luat foc, din cauza unei defecțiuni tehnice.

Conform Poliției Brașov, conducătorul auto s-a autoevacuat, fără a suferi leziuni. Echipaje specializate au intervenit pentru stingerea incendiului și ulterior pentru degajarea părții carosabile în vederea reluării traficului.

Circulația rutieră a fost deviată pe ruta alternativă DJ 104A

Citește mai departe

Fapt divers

Polițist din Brașov, acuzat că a luat mită lemne pentru a închide ochii la ilegalități. A fost reținut și pus sub control judiciar

Publicat

in

Un agent de poliție din județul Brașov este cercetat penal pentru luare de mită, după ce ar fi primit material lemnos în schimbul ignorării unor încălcări ale legii.

Ancheta a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchet, pe 17 martie 2026, polițiștii din cadrul SJA Brașov, cu sprijinul colegilor din Covasna, IPJ Brașov și al jandarmilor, au efectuat două percheziții: una la domiciliul suspectului și una la sediul unei instituții publice.

În urma descinderilor, șase persoane, inclusiv agentul de poliție, au fost duse la audieri.

Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2025 și ianuarie 2026, polițistul ar fi acceptat promisiunea apoi și primit material lemnos de la un om de afaceri din domeniul exploatării forestiere, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Mai exact, agentul de poliție nu ar fi luat măsuri legale împotriva unui ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă neînmatriculate, care circula pe drumurile publice.

Pe 18 martie 2026, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru luare de mită și complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, el nu mai are voie să își exercite funcția.

Cercetările continuă în acest caz.

Citește mai departe

Fapt divers

Accident tragic într-o pădure din județul Brașov. Echipele de intervenție nu au mai putut face nimic

Publicat

in

Salvatorii montani din Zărnești au avut parte, luni, de o misiune în care nu le-a rămas decât să constate decesul.

În jurul orei 16.30, ei au fost solicitați prin numărul unic de urgență 112 să intervină în zona Bârsa Groșetului – Pârâul lui Boboc, unde un lucrător forestier a suferit un accident.

„La intervenție au fost mobilizate în regim de urgență un echipaj terestru, precum și elicopterul din POA Brașov. Din păcate, la fața locului nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, fiind doar constatat decesul acesteia”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de organele de anchetă.

Citește mai departe

Trending