Primăria Brașov „scoate din sertar” proiectul insulelor verzi. Prima dintre ele ar putea fi amenajată în Piața Sfântul Ioan

Fotografie cu caracter ilustrativ

Selectat la prima ediție a Programului de bugetare participativă derulat de Primăria Brașov în anul 2020, proiectul City Tree”, ce presupune amenajarea unor „insule verzi” care să filtreze aerul prin intermediul bio-tehnologiei, ar putea fi implementat în perioada următoare. Pentru achiziționarea și montarea primei „insule verzi”, Municipalitatea a lansat o licitație cu o valoare estimată de 406.732 lei, fără TVA, iar termenul de depunere a ofertelor este 8 decembrie.

Brașovenii se vor putea relaxa la aceste „insule verzi”

Conform caietului de sarcini, în oraș se va amplasa un dispozitiv care găzduiește culturi de mușchi, rolul plantelor fiind de a filtra aerul. Deocamdată, municipalitatea nu a stabilit amplasamentul acestei „insule verzi”, locul urmând a fi comunicat ulterior furnizorului. Totuși, ca posibile amplasamente sunt luate în calcul Piața Sfântul Ioan sau zona Livada Poștei – Biblioteca Județeană. Pe lângă modulele de mușchi (8 pentru o insulă), o insula verde va mai conține senzori de monitorizare a calității aerului, senzori de zgomot, racorduri la rețelele electrice, de comunicații și de canalizare. Nu în ultimul rând, proiectul prevede și montarea de bănci.

Sursa de finanțare: bugetul local pe anul 2021

Chiar dacă a fost aprobat în luna iunie a anului trecut, în caietul de sarcini aferent licitației se menționează că proiectul a fost aprobat ca urmare a procesului de bugetare participativă derulat în cursul anului 2021. În realitate, ediția din acest an a programului abia a trecut de depunerea proiectelor de către cetățeni. Pe de altă parte, în documentația licitației se arată că sursa de finanțare este bugetul local pe anul 2021, însă este greu de crezut că în aproximativ 20 de zile (între 8 decembrie – termenul de depunere a ofertelor – și 31 decembrie) se va putea semna contractul și va putea fi implementat proiectul. 

Pe de altă parte, tot în caietul de sarcini se arată că termenul de livrare și execuție este de 180 de zile de la emiterea ordinului de începere, adică anul 2022.

De precizat este faptul că acest contract a mai fost scos la licitaţie anul trecut, în luna decembrie, cu aceeaşi valoare, dar nu a mai fost adjudecat. Autorii proiectului sunt Scanteie Mihaela Adina, Goran Constantin-Cornel, Marian Papară.  

DETALII AICI: 

Brașovul va testa purificarea aerului prin bio-tehnologie, printr-un proiect din Programul de bugetare participativă. Tot prin bugetarea participativă a fost plantat și gard viu pe Bulevardul Saturn

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.