Ramai la curent!

Cotidian

Sfântul Ștefan, primul care a vestit și mărturisit credința în Iisus Hristos. Peste 12.000 de brașoveni își serbează ziua numelui pe 27 decembrie

Publicat

in

Peste 12ooo de persoane din județul Brașov își serbează azi ziua numelui, de Sfântul Ștefan. Potrivit datelor prezentate de Direcția Județean Comunitară de Evidența Persoanelor Brașov (DJCEP), 9192 dintre sărbătoriții zilei sunt bărbați cu numele Ștefan, Ștefănel, Ștefănuță sau alte derivate, iar 3581 sunt doamne, purtătoare ale unor nume precum Ștefania, Ștefana, Fana sau alte derivate.  

Sfântul Ştefan este sărbătorit în fiecare an în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie. El este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisus Hristos, iar pentru aceasta a fost ucis cu pietre.

De origine iudeu, Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim. Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. Numele său este însă de origine greacă, însemnând „coroană”.

Sfântul Ştefan era un bun cunoscător al Vechiului Testament, precum şi al învăţăturilor lui Iisus Hristos. El a fost judecat de Sinedriu pentru  blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu.

Sfântul Ştefan a fost scos afară din cetate şi omorât cu pietre, devenind astfel primul martir creştin. În timp ce era ucis, el a cerut iertare pentru cei care îl omorau. Potrivit tradiţiei, trupul său a fost înmormântat într-o peşteră de Gamaliel.

Potrivit tradiţiei, persoanele cu probleme de sănătate trebuie să aducă în casă, în ziua Sfântului Ştefan, o icoană a acestuia. De altfel, se consideră că icoana Sfântului Ştefan este bine să fie dăruită pentru sporul casei şi pentru sănătate, iar persoanele care sunt certate să se împace.

Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ştefan, dar ţăranii – ca şi orăşenii – o ţin. Sunt mulţi cei care poartă numele Sfântului şi de aceea îl respectă ca pe un sfânt patron, scrie news.ro.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Șinca Nouă caută firmă de salubritate pentru următorii 5 ani. Ce tipuri de deșeuri vor fi colectate separat

Publicat

in

Locuitorii din Șinca Nouă ar putea beneficia în următorii ani de un serviciu de salubritate mai bine organizat, după ce administrația locală a lansat procedura pentru desemnarea unui operator care să se ocupe de colectarea deșeurilor din comună.

Contractul pregătit de autoritățile locale are o valoare estimată de 1.005.675 lei fără TVA și ar urma să fie încheiat pentru o perioadă de cinci ani.

Ce va trebui să ridice noul operator

Firma care va câștiga contractul nu va avea doar obligația de a ridica gunoiul menajer de la gospodării, ci și de a gestiona separat mai multe categorii de deșeuri, atât de la populație, cât și de la instituții și agenți economici din comună.

Printre obligațiile prevăzute se numără:

  • colectarea separată a deșeurilor menajere;
  • ridicarea deșeurilor din coșurile stradale;
  • preluarea deșeurilor rezultate din construcții;
  • colectarea obiectelor voluminoase din gospodării;
  • campanii dedicate pentru deșeuri periculoase și textile.

Molozul, lemnul și metalul vor trebui colectate separat

Unul dintre aspectele importante ale viitorului contract este faptul că operatorul va trebui să preia și deșeurile provenite din lucrări de construcții sau renovări, pe categorii distincte.

Asta înseamnă că vor fi separate următoarele deșeuri:

  • deșeurile inerte, precum molozul sau cărămizile;
  • materialele valorificabile energetic, cum este lemnul;
  • deșeurile reciclabile, inclusiv metalul sau obiectele care conțin metal într-un procent semnificativ.

Tot operatorul desemnat va trebui să ridice și deșeurile voluminoase, precum mobilierul vechi sau alte obiecte mari care nu pot fi aruncate împreună cu gunoiul menajer obișnuit.

Campanii speciale pentru deșeuri periculoase și textile

Pe lângă colectarea obișnuită, viitorul operator va avea obligația de a organiza și campanii separate pentru ridicarea unor categorii de deșeuri care nu pot fi aruncate la întâmplare.

Conform caietului de sarcini este vorba, în special, despre următoarele tipuri de deșeuri:

  • ambalaje de la produse de curățenie;
  • recipiente în care au fost păstrate vopseluri sau alte substanțe similare;
  • textile uzate.

Aceste categorii sunt importante de precizat întyr-un contract cu viitorul operator de deșeuri mai ales că multe dintre ele ajung frecvent în fluxul menajer obișnuit sau sunt abandonate.

Câte deșeuri produce comuna Șinca Nouă

Potrivit datelor Primăriei Șinca Nouă, în anul 2024 comuna, care are două sate – Șinca Nouă și Paltin – avea 480 de gospodării individuale și o populație de aproximativ 1.250 de locuitori. Pentru următorii cinci ani, autoritățile estimează de la aceste gospodării, o cantitate totală de 175,2 tone de deșeuri, fără a lua însă în acest calcul și deșeurile textile, cele voluminoase, deșeurile menajere periculoase și cele abandonate.

Citește mai departe

Trending