Ramai la curent!

Cotidian

Sfântul Vasile, sărbătorit pe 1 ianuarie. Obiceiuri pentru noroc: Vin vărsat pe masă şi pomană pentru săraci

Publicat

in

Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul, scrie news.ro. Tradiţia populară mai spune că ai noroc dacă prima persoană care intră în casă pe 1 ianuarie este bărbat.

Sfântul Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezarea în ziua de 1 ianuarie 379.

Provenea dintr-o familie creştină binecunoscută – tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân, a fost un renumit învăţător în Pont, iar sora sa, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit de asemenea sfinţi. Sfântul Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol şi la Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. Sub influenţa sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecţiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina şi Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înfiinţează o mănăstire pe malul Irisului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieţii monahale sistematice şi de aceea Sfântul Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

În anul 370, Sfântul Vasile a fost ales episcop al Cezareii. În această înaltă funcţie, el era totodată Mitropolit al Cappadociei şi Exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee şi până la Eufrat. A depus eforturi susţinute pentru organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor.

O mare atenţie a acordat Sfântul Vasile săracilor şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Dragostea sa faţă de semeni s-a concretizat mai ales în aşezământul filantropic, numit de credincioşi Vasiliada. Acest aşezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunaţi cei înfometaţi şi abandonaţi, spre a fi hrăniţi. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală îşi avea rezervată clădirea şi personalul necesar pentru îngrijire.

Sfântul Vasile a murit în anul 379, iar la înmormântarea sa au participat mulţi creştini, evrei, păgâni, localnici şi străini, ca dovadă a popularităţii sale.

Scrierile sale au o mare importanţă teologică şi au fost traduse pe tot globul. Sfântul Vasile a scris câteva cărţi împotriva lui Eunomius şi a arianismului în general, în care apără teza Trinităţii. În „De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh şi combate anumite mişcări din Macedonia care negau existenţa Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia şi Iov, 24 de predici şi a ţinut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie şi 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Numele Vasile este foarte răspândit în toată lumea creştină. Acesta provine din grecescul „basileios”, care la rândul lui înseamnă „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius.

Obiceiuri şi tradiţii

Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de prima zi din noul an, în care se sărbătoreşte Sfântul Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

În ziua de Sfântului Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul.

În tradiţia populară se spune că aduce noroc dacă prima persoană care intră în casă de 1 ianuarie este bărbat. Se mai spune că, în ziua de Anul Nou, orice familie trebuie să fiarbă un cap de porc, pentru a avea un an bogat.

Un alt obicei este ca, pe nemâncate, fiecare om să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru un mai mare spor la lucru în noul an.

Tot în ziua de Sfântul Vasile se spune că e bine să se bea mult vin, pentru că atât cât vom bea, tot aşa vom avea şi sânge în obraji.

Alte superstiţii sunt legate de vreme. Conform tradiţiei populare, cum e ziua de Anul Nou, aşa va fi tot anul: dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.

Tradiţia populară mai spune că de Anul Nou se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pun un gând bun, ca să le meargă bine tot anul.

La trecerea dintre ani şi pe 1 ianuarie copiii obişnuiesc să meargă cu sorcova din casă în casă, pentru a le ura oamenilor bogăţie şi sănătate. Deşi sorcova era confecţionată, la început, din rămurele de pomi fructiferi sau din trandafiri, în prezent, ea este făcută din hârtie colorată şi beteală.

„Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” sau „Vasilica” sunt alte texte cu care se urează în prima zi din an.

Astfel, există obiceiul să se colinde cu o căpăţână de porc împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie numită „Colindul cu Vasilica”. După terminarea colindatului, aceştia se strâng la o cârciumă, iar mai târziu gătesc căpăţâna.

La ţară există obiceiul dezlegării anului, când tinerii colindă prin sat şi fac zgomote cu bice, buciume sau oale. Se spune că aşa sunt alungate duhurile rele.

Tot la ţară, fetele nemăritate obişnuiesc să construiască punţi din două crenguţe de măr dulce, de care leagă busuioc, o pară de argint cu fir de aţă roşu, un inel, o batistă şi un şir de mărgele, pentru vedea cum va fi alesul. Astfel, dacă puntea este plină de brumă, fata se va căsători cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac.

Se spune că Sfântul Vasile s-ar fi rugat la Dumnezeu să îi dea o zi, astfel că i s-a dat prima zi din an. Fericit, Sfântul Vasile a legat o crenguţă de busuioc la toarta unui clopoţel şi i-a urat lui Dumnezeu lucruri bune. De aceea există obiceiul de a ura de 1 ianuarie.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

PNL Brașov, oficial de partea lui Adrian Veștea. Cătălin Văsii: „Este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire”

Publicat

in

După mai multe ore de la anunțul surpriză, prin care președintele României, Nicușor Dan, l-a însărcinat pe Adrian Veștea să formeze noul Guvern, PNL Brașov și-a anunțat suținerea pentru premierul desemnat.

„Adrian Veștea este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire. În plan politic, Partidul Național Liberal îl consideră o figură respectată, un om de echipă, disciplinat instituțional și orientat spre rezultate. Capacitatea sa de a comunica direct cu oamenii și de a construi încredere în jurul proiectelor administrative este una dintre trăsăturile sale definitorii. Brașovenii îl susțin pentru această funcție deoarece a demonstrat, în timp, că poate transforma proiectele în realitate și că își asumă responsabilitatea dezvoltării comunității pe care a reprezentat-o. Nu este doar o nominalizare politică, ci propunerea unui profil administrativ cu experiență reală de guvernare locală și centrală. Iar acest tip de experiență devine esențial atunci când vorbim despre funcția de prim-ministru”, a declarat președintele interimar al PNL Brașov, Cătălin Văsii.

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, cel mai important proiect din palmarestul lui Adrian Veștea

Liderul liberalilor brașoveni argumentat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, Veștea a avut un rol important în dezvoltarea unor proiecte majore pentru județ, dintre care cel mai emblematic rămâne Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav — primul aeroport construit de la zero în România post-decembristă, un proiect care a cerut răbdare, coordonare și viziune pe termen lung.

„Județul Brașov este astăzi unul dintre motoarele de dezvoltare ale României, cu un nivel ridicat de dinamism economic și atractivitate investițională. În acest context, a reușit să ducă la capăt proiecte importante și să mențină direcția de dezvoltare a județului, chiar dacă nu întotdeauna a beneficiat de cele mai ușoare condiții sau de contexte administrative favorabile, ci dimpotrivă, de multe ori a fost nevoie de perseverență și asumare pentru a depăși blocaje și întârzieri. Experiența sa administrativă nu se limitează la nivel local. Activitatea sa atât în administrația județeană, cât și în funcția de ministru a fost orientată spre implementarea de proiecte și consolidarea capacității administrative. Este genul de profil politic format în teren, în contact direct cu realitățile comunităților”, a mai spus Văsii.

Susținerea din partea Organizației Județene Brașov a PNL vine după ce, în cursul zilei, mai mulți liberali brașoveni și-au arătat susținerea pentru Adrian Veștea.

Aceste mesaje vin în contextul în care nominalizarea lui Veștea este contestată de președintele PNL, Ilie Bolojan, care a reclamat faptul că partidul nu știa de această decizie. De asemenea, prim-vicele PNL, Ciprian Ciucu, a dat de înțeles că liberalii ar putea lua în calcul excluderea lui Veștea din partid.

Citește mai departe

Cotidian

Adrian Veștea, desemnat premier. El trebuie să formeze noul Guvern, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar premier desemnat este Adrian Veștea (PNL).

”Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul și, în aceste condiții, îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. A parcurs toate etapele administrative, a fost un ministru de succes, este o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare. A dezvoltat Aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric pro-occidentală, cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete”, a decarat Nicușor Dan.

Adrian Veștea a mai făcut parte din Guvernul României în perioada 2023 – 2024, când a fost ministru al Dezvoltării.

Citește mai departe

Cotidian

Prefectul USR de Timiș a demisionat, după percheziția Parchetului European. Elena Micicoi reclamă „un linșaj politic”

Publicat

in



 Prefectul de Timiș, Elena Micicoi (USR) și-a anunțat demisia vineri seara, după ce procurorii Parchetului European (EPPO) au făcut o percheziție la domiciliul său, într-un dosar ce vizează posibile fraude din fonduri europene.

Ea s-a declarat nevinovată și a declarat pentru Digi 24 „există probabil interese ca imaginea mea să fie făcută praf, ca eu să fiu decredibilizată (…) Am încurcat, am deranjat (…) Mă simt victoma unui linșaj politic”.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, prejudiciul în acest caz ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

În acest dosar au fost făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de fals și obținere ilegală de fonduri europene.

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… vă dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta…. Parchetul european își face datoria… au ieșit cu 3 hărtii din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus Elena Micicoi pentru publicația din Timișoara.

Citește mai departe

Trending