Ramai la curent!

Investitii

53% din bugetul municipiului Codlea, alocat investițiilor. 25% din sumă provine din proiecte europene. Care sunt principalele direcții de dezvoltare

Publicat

in

Câteva zeci de codleni au participat joi la dezbaterea publică a bugetului local al municipiului pentru anul 2022. Evenimentul s-a desfășurat în sistem „hibrid” (fizic și online, pe Zoom), pentru a le permite și oamenilor care nu sunt familiarizați cu internetul să se implice în acest procesul de elaborare a bugetului, dar şi celor care nu pot ajunge la Casa de Cultură, să participe la discuţiile privind alocarea banului public. 

Conform declarației primarului municipiului, Mihai Cîmpeanu, bugetul din acest an este mai mare decât cel inițial al anului trecut.

„Bugetul estimat al acestui an este de aproape 78 milioane de lei, dar fără sumele din TVA pentru școli, având în vedere că nu ne-au fost transmise, încă, sumele, de la Direcția Generală a Finanțelor Publice. Vorbim de o creștere de aproximativ 7 milioane de lei, pentru că în anul 2021 am avut un buget inițial de aproximativ 71 milioane de lei, care, apoi, în urma rectificărilor, a ajuns la aproximativ 77 milioane lei. Practic, începem anul cu un buget mai mare decât cel de anul trecut, cu tot cu rectificări”, a declarat primarul.

Anul trecut, municipiul Codlea a primit din cote defalcate pentru unitățile de învățământ aproximativ 3 milioane de lei, iar autoritățile locale se așteaptă ca și în acest an suma să fie cel puțin egală.

„Să ai 25% din venituri din fonduri europene mi se pare foarte normal”

Conform proiectului bugetului pe anul 2022, anul acesta, veniturile totale (fără sumele de la bugetul de stat pentru unitățile de învățământ) la 77.990.000 lei, din care veniturile pentru secțiunea de dezvoltare (investiții) ar urma să ajungă la 41.225.340 lei. Conform explicației primarului municipiului Codlea, din totalul veniturilor, aproximativ 25% provin din finanțările europene.

„Să ai 25% din venituri din fonduri europene mi se pare foarte normal. Este o sumă considerabilă, care ne garantează direcția către dezvoltare a localității noastre. Un aparat administrativ trebuie să atragă fonduri europene nerambursabili”, a argumentat Cîmpeanu.

 

 

De asemenea, în 2022, autoritățile locale se pot baza pe un excedent de 633.100 din anul 2021.

În ceea ce privește cheltuielile, acestea sunt estimate la 78.623.100 lei, din care 53% – 41,858.440 lei sunt pentru secțiunea de dezvoltare. Restul de 47%, adică 36.764.660 lei, reprezintă alocarea pentru secțiunea de funcționare (în care sunt incluse salariile, gospodărirea orașului, asistența socială etc).

Din totalul cheltuielilor pentru secțiunea de dezvoltare, 16.902.940 lei este suma alocată din bugetul propriu al municipiului Codlea.

Principalele investiții cu fonduri europene:

  • Mansardare Școala Gimnazială nr. 2 (Programul Operațional Regional și bugetul local): 8.059.661,91 lei
  • Zona recreațională Maial (Programul Operațional Regional și bugetul local):  21.663.162,23 lei
  • Centru Comunitar Integrat (Programul Operațional Regional – prin Grupul de Acțiune Locală și bugetul local): 4.971.935,81 lei
  • Reabilitare cantină Simion Mehedinți (Programul Operațional Regional – prin Grupul de Acțiune Locală și bugetul local): 8.348.016,87 lei
  • Bloc locuințe sociale (Programul Operațional Regional – prin Grupul de Acțiune Locală și bugetul local): 7.466.651,59 lei

Principalele investiții cu finanțare de la bugetul de stat:

  • Înființare creșă de stat (Planul Național de Dezvoltare Locală și bugetul local): 10.086.104,04 lei
  • Bloc de locuințe A.N.L. P+3 (Agenția Națională a Locuințelor și bugetul local): 8.467.424,19 LEI

Principalele investiții cu finanțare de la bugetul local:

  • Modernizare parcul cu umbră (bugetul local): 1.199.939,14 lei
  • Amenajare toaletă publică (bugetul local): 403.341,12 lei
  • Modernizare și reabilitare imobil str. Horia nr. 5 (bugetul local): 7.729.450,74 lei

Educație

Avantgarden primește o creșă, după ani de dezvoltare fără infrastructură suficientă. Noua unitate va avea 7 grupe

Publicat

in

În zona Bartolomeu – Avantgarden, unul dintre cele mai aglomerate cartiere rezidențiale din Brașov, în care numărul familiilor tinere a crescut mai repede decât infrastructura, autoritățile anunță startul lucrărilor pentru o nouă creșă, pe strada Lebedei.

Construcția se va face pe un teren care, până nu demult, era folosit ca organizare de șantier pentru dezvoltările imobiliare din zonă. Acum, spațiul a fost predat oficial constructorului, iar primele intervenții – împrejmuirea și organizarea șantierului – ar urma să înceapă chiar în zilele următoare, după cum a anunțat Primăria Brașov, într-un comunicat de presă transmis azi.

„Am emis ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă creșă, cu o capacitate de 70 de copii. Avem deja semnat contractul de finanțare, valoarea totală a investiției fiind de 14 milioane de lei. Ne-am propus ca, în termen de 12 luni, această creșă să fie funcțională, contribuind astfel la completarea infrastructurii educaționale și preșcolare din cartierul Avantgarden. Primăria Brașov va asigura realizarea și finanțarea racordurilor și a infrastructurii necesare; restul investiției este derulat prin Compania Națională de Investiții, în baza contractului semnat anul trecut. În acest fel, am reușit să reglementăm și situația terenului. Anterior, pe acest amplasament a funcționat organizarea de șantier a unui dezvoltator, care a eliberat zona și care ne-a permis să începem lucrările. De astăzi, amplasamentul a fost oficial preluat, fiind încheiat și procesul-verbal de predare-primire. Este un proiect important pentru locuitorii din Avantgarden, în special pentru familiile cu copii sau pentru cele care vor avea nevoie de astfel de servicii în viitor”, a declarat primarul George Scripcaru.

Creșă nouă cu șapte grupe, pentru Bartolomeu – Avantgarden

Proiectul noii creșe din Bartolomeu – Avantgarden vizează o unitate de educație cu o capacitate de 70 de locuri, copiii urmând să fie împărțiți în șapte grupe, o dimensiune considerată „medie” pentru astfel de unități. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar autoritățile spun că nu există loc de întârziere, în condițiile în care cererea pentru locuri în creșe este una ridicată în cartier.

„Începând de săptămâna viitoare vom demara lucrările pentru organizarea de șantier și realizarea împrejmuirii provizorii. Imediat după această etapă, vom trece la lucrările de săpătură și la execuția infrastructurii necesare clădirii. După aproximativ două luni, vom începe lucrările propriu-zise de structură, care includ fundația și infrastructura, urmate apoi de suprastructură, adică partea de deasupra solului a clădirii. Pe scurt, termenul total de execuție este de 12 luni, calculate începând de astăzi”, a precizat ing. Florin Potîrnichi, managerul de proiect.

Noua creșă din Bartolomeu – Avantgarden, finanțată de CNI

Investiția, în valoare de peste 14 milioane de lei, este finanțată prin Compania Națională de Investiții, în timp ce Primăria Brașov se ocupă de lucrările conexe – racorduri și infrastructură.

Pe hârtie, proiectul include toate funcțiunile standard: dormitoare, spații de joacă, cabinet medical, bucătărie și zone administrative, toate într-o clădire parter, cu acces separat pentru copii și personal. În exterior sunt prevăzute și spații verzi și locuri de joacă.

Proiecte pentru creșe noi, în diverse stadii, pe str. Ioan Socec și str. Fundăturii

Creșa din Bartolomeu – Avantgarden, cartier care a avansat imobiliar mai rapid decât infrastructura necesară, nu este un caz izolat. Municipalitatea încearcă să recupereze decalajele din infrastructura preșcolară, într-un oraș unde dezvoltarea imobiliară a devansat, în multe cartiere, investițiile publice. În acest moment, alte două proiecte similare sunt în derulare, unul pe strada Ioan Socec, aproape de finalizare, și altul pe strada Fundăturii.

Rămâne de văzut dacă termenul de 12 luni anunțat pentru creșa din Bartolomeu – Avantgarden va fi respectat — o promisiune frecvent întâlnită în cazul investițiilor publice, dar mai rar bifată fără întârzieri.

Citește mai departe

Investitii

La doi pași de Brașov, dar fără canalizare: realitatea din Sânpetrul vechi

Publicat

in

Deși este una dintre cele mai dinamice comune din zona Brașov, cu dezvoltări imobiliare accelerate în ultimii ani, Sânpetru continuă să se confrunte cu probleme de infrastructură de bază, mai ales în zona veche a localității.

În unele gospodării din „vatra satului”, metodele tradiționale de gestionare a apelor uzate nu au dispărut: încă se folosesc bazine vidanjabile sau chiar latrine uscate, o realitate care contrastează puternic cu imaginea de suburbie modernă a comunei.

Proiect pentru extinderea rețelei de canalizare pe 4 străzi din Sânpetru

Pentru a corecta aceste decalaje, administrația locală a început demersurile pentru extinderea rețelei de canalizare și apă. Proiectul, aflat în prezent în faza de obținere a acordului de mediu de la Direcția Județeană de Mediu Brașov, vizează mai multe străzi din zona veche.

Concret, lucrările propuse includ extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de aproximativ 1,3 kilometri, pe străzile Șt. O. Iosif, Rahovei, Cetinii și Magnoliei. În urma investiției, 132 de gospodării ar urma să fie racordate la sistemul centralizat.

În paralel, este prevăzută și extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Magnoliei din Sânpetru, pe o distanță de aproximativ 320 de metri.

Proiectul vine într-un moment în care presiunea pe infrastructura existentă crește constant, pe fondul extinderii rezidențiale din zona metropolitană a Brașovului, iar diferențele dintre noile cartiere și zonele istorice devin tot mai vizibile.

Citește mai departe

Investitii

Două luni cu restricții de circulație pe strada 13 Decembrie din Brașov

Publicat

in

În această perioadă se lucrează la rețelele de apă

Compania Apa Brașov a anunțat că începând cu data de 18 martie, timp de aproximativ două luni, pe strada 13 Decembrie din Brașov se circulă cu restricții pe sectorul cuprins între giratoriile de la Onix și Făget. Restricțiile sunt instituite ca urmare a faptului că pe o porțiune de 725 de metri, cuprinsă între cele 2 sensuri giratorii se lucrează la mpdernizarea rețelei de apă.

„Lucrările se vor desfășura pe partea dreaptă a carosabilului, pe sensul de mers către Sânpetru și vor cuprinde următoarele elemente: 5 hidranți, 6 cămine de vane, 26 de branșamente noi și 11 cămine din bolțari. Intervențiile vor fi realizate pe tronsoane de maximum 50 de metri, iar după finalizarea lucrărilor zilnice, partea carosabilă va fi nivelată cu piatră spartă, astfel încât banda de circulație să poată fi utilizată de către conducătorii auto”, au anunțat reprezentanții operatorului de apă.

Zonele de lucru sunt semnalizate, iar termenul estimat de execuție este de 2 luni. Restricțiile sunt valabile doar în intervalul orar 08.30 – 16.00, iar Poliția Locală Brașov va dirija și fluidiza traficul rutier.

Citește mai departe

Trending