Ramai la curent!

Politica

Război pe față la vârful USR. „Nu merge aşa… când nu îţi convine, reinventezi partidul…”

Publicat

in

După ce Dacian Cioloș a venit în fața conducerii partidului propunând un program prin care practic schimbă raporturile de putere în partid, Dan Barna îl acuză, într-un mesaj intern, că dinamitează partidul. „Nu merge așa, când nu îți convine reinventezi partidul… Ne spui sec și arogant: votați sau plec.”, acuză Barna. Cioloș replică pe același forum și spune că el vrea doar binele partidului și că nu e pe aceeași lungime de undă cu Barna.

„Alegerile noastre de după fuziune ne-au adus în situația în care tu ai câștigat Președinția. Am recunoscut fair rezultatul. În același timp, nu ți-au plăcut rezultatele alegerilor pentru Biroul Național. Am aflat și din presă că majoritatea te incomodează. Am pus asta pe seama perioadei de acomodare. Astă seară am aflat însă că, în opinia ta, nimic nu funcționează, că totul trebuie schimbat. Propui ca partidul să fie condus din afară. Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții”, a scris Barna, într-un mesaj intern.

Acesta îi atrage atenția lui Cioloș că oamenii i-au ales ca să colaboreze.

„Nu merge așa, când nu îți convine reinventezi partidul. În afara statutului, în afara democrației. Inventezi în programul tău, pe care ni l-ai pus în față cu un ultimatum, non-probleme. Ne spui sec și arogant: votați sau plec.”, declară fostul președinte al USR.

Dacian Cioloș i-a replicat imediat pe același forum intern lui Dan Barna pe care-l acuză că nu vine cu soluții, că nu i-a citit documentul, dar a ieșit să-l critice la tv și că îi exclude din partid pe cei care nu sunt de acord cu el.

„Partidul suferă si noi ne certăm între noi. Am propus soluții și am primit o explozie de nervi din partea ta, fără să îi dai 24 de ore documentului propus. Îmi ceri consens și îmi oferi ieșiri la televizor. Îmi e dificil să înțeleg ce propui partidului în afară de a-i exclude pe cei care nu sunt cu tine.”, acuză șeful USR.

În programul de 15 pagini pe care l-a prezentat joi seară în sedința conducerii USR, Dacian Cioloș își asumă, dincolo de măsuri care ar trebui să aducă mai multă vizibilitate partidului, și o serie de mutări care practic externalizează decizia care se lua până acum în forurile interne.

**

Postarea integrală a lui Dan Barna pe forumul intern

Dragă Dacian,
Mărturisesc că nu am înțeles mesajul pe care ai vrut să ni-l transmiți astă seară în Biroul Național.
Scriu acest mesaj cu senzația că am epuizat capacitatea de a dialoga direct. Și pentru că de trei luni alegi să comu­nici cu colegii singur, filtrând realitatea din BN unilateral. Cum de altfel ai făcut și azi când ne-ai pus pe masă un program al președintelui, ne-ai anunțat că fie îl acceptăm, fie ne despărțim.
Mărturisesc că oricât am încercat să nu te încurc, nu te înțeleg. Am luat chiar o pauză în ultimele luni, mi-a prins bine să stau cu copilul.
Alegerile noastre de după fuziune ne-au adus în situația în care tu ai câștigat Președinția. Am recunoscut fair rezultatul. În același timp, nu ți-au plăcut rezultatele alegerilor pentru Biroul Național. Am aflat și din presă că majo­ritatea te incomodează. Am pus asta pe seama perioadei de acomodare.
Astă seară am aflat însă că, în opinia ta, nimic nu funcționează, că totul trebuie schimbat. Propui ca partidul să fie condus din afară. Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții.
 
Dacian, oamenii ne-au ales să colaborăm. Nu merge așa, când nu îți convine reinventezi partidul. În afara statutului, în afara democrației.
Inventezi în programul tău, pe care ni l-ai pus în față cu un ultimatum, non-probleme. Ne spui sec și arogant: votați sau plec.
Ce să votăm? Că vrei să faci publică o organigramă care este deja publică? Că vrei să schimbi un secretar general pe care l-ai felicitat pentru activitate?
Propui digitalizarea. Există deja, avem instrumentele unui partid digital. Ar fi fost bine să îndemni membrii să le folosească mai mult.
Dacian, e parte din jobul tău să construiești consens. De altfel, asta ai promis. Ți-ai construit campania electorală pe tema aceasta. M-ai atacat că nu mă pricep să construiesc consensul. Am luat o pauză. Acum e clar că nu vrei consens, ci că vrei un partid pe persoană fizică.
Nu ai loc de majoritate. De fapt, tu nu ai loc de partid. Și vrei să înlocuiești USR cu comitete alese de tine.
Și cel mai ciudat e că lucrurile în BN au funcționat.
Peste 90% din decizii s-au luat prin unanimitate. Ți-am spus că trebuie să ne orientăm spre public, spre externe, spre campanii, să avem încă vibe-ul de la Fără Penali. Ai ales să te concentrezi pe controlul intern. Nu ai putut să intri cu picioarele peste alegerile din Diaspora. Tu ai propus o schimbare a regulilor la acele alegeri: să își valideze membrii emailul. Am acceptat-o. Nu a ieșit la vot cine ai vrut tu. Ai vrut să anulezi alegerile.
În rest, Biroul Național ți-a votat tot ce ai propus.
Trei ani am negociat, discutat, am condus un partid complicat ca nici altul. Am așteptat de la tine să construiești consens. Vii să ne propui un program al președintelui care suprascrie statutul și funcționarea partidului. Încerci un transfer de responsabilitate de la lideri aleși la comitete alese de tine.
 
Și, cel mai grav, Dacian, este să arunci partidul în aer când România așteaptă de la noi și de la tine o viziune europeană, liberală, modernizatoare. Suntem prinși între un guvern mamut, corupt și inept și forțele radicale care cresc. Să vii acum să declanșezi o luptă pentru putere internă pentru că nu facem toți frumos ca tine este iresponsabil.
 
Să vii acum și să propui membrilor ca ei să tragă pentru a convinge românii că suntem soluția și apoi să vină comitete externe să guverneze este greșit politic, periculos din punct de vedere democratic și iresponsabil pentru un Președinte.
 
Toate acestea se regăsesc într-un program pe care ni-l pui în față brusc, neconsensual. Ne dai un ultimatul că îl acceptăm sau pleci.
 
Dacian, aici este USR. Aici nu poate să meargă așa.
 
**

Postarea integrală a lui Dacian Cioloș

Dragă Dan,
Partidul suferă si noi ne certăm între noi. Am propus soluții și am primit o explozie de nervi din partea ta, fără să îi dai 24 de ore documentului propus. Îmi ceri consens și îmi oferi ieșiri la televizor. Îmi e dificil să înțeleg ce propui partidului în afară de a-i exclude pe cei care nu sunt cu tine.
Am văzut mesajul tău și aș vrea să îți răspund la câteva dintre întrebările pe care le ai. Dar înainte de a deschide lista de răspunsuri, aș vrea să contextualizăm situația. Îți mulțumesc că mi-ai oferit câteva luni de liniște, după cum singur recunoști, dar rămân uimit de formulare, pentru că nu înțeleg la ce folosesc aceste luni de liniște și de ce trebuia să mi le oferi. Eu nu căutam liniște, ci colaborare și construcție.
Eu am vorbit permanent cu tine și chiar astăzi, înainte de prezentarea acestui program, am avut o foarte lungă discuție pe marginea lui. Nu îți înțeleg deloc supărarea, după cum nu înțeleg de ce trebuia să îmi oferi răgaz după finalizarea alegerilor interne.
Eu rămân fidel modului meu de a fi și el se rezumă la dialog cu colegii, la forța argumentelor și la lipsa oricărei forme de adversitate în interiorul echipei. Am făcut-o la guvern, am făcut-o în Comisia Europeană și am făcut-o peste tot unde am lucrat. Și, da, mi-am dorit și îmi doresc să lucrăm în echipă, să luam decizii pe bază de argumente, nu de apartenență la o tabără sau alta.
Competiția pentru mine nu înseamnă scandal și iritare, e necesară în procesele electorale, iar după finalul lor reintru în starea de echilibru și colaborare pe care le cred necesare pentru bunul mers al unei organizații.
Revenind la program, existența sa are un sens politic în ceea ce mă privește. Am promis în campania internă o serie de lucruri pe care intenționez să le fac ca urmare a propriei mele promisiuni și a mandatului pe care l-am primit.
Votul membrilor, majoritar și democratic, mă îndatorează. Dacă nu pot să fac ceea ce am promis înseamnă că fie nu mă țin de cuvânt, fie nu am mijloacele necesare pentru a pune în practică promisiunile. În ambele situații, mandatul de președinte e golit de sens. Or, eu nu simt nevoia de a sta în vitrină. Nu am de gând să aștept alegerile prezidențiale din 2024 în speranța că poate se așează lucrurile și prind o candidatură.
Mandatul meu e de a face din USR un partid competitiv, așa că am propus o serie de măsuri concrete. Măsurile acelea le-am avut și în programul cu care am candidat în partid și am căutat să vin cu lucruri de bun-simt, pornind de la ce am văzut în partid.
După cum arată statutul partidului astăzi, este imposibil ca președintele să poată contribui la bunul mers al lucrurilor singur. E mai degrabă decorativ, prezidează niște ședințe și dă declarații folosindu-se de titulatura pe care o are. Or, eu am propus un mandat de doi ani concentrat pe reformarea partidului și pe pregătirea lui pentru alegerile din 2024.
Din motivul acesta te-aș întreba dacă tu crezi că suntem pregătiți pentru 2024, când vom avea patru rânduri de alegeri cruciale, și dacă tu crezi că așa cum funcționează partidul nostru astăzi avem vreo șansă să oferim altceva cetățenilor astfel încât să avem speranța că putem câștiga alegerile. Răspunsul meu este NU. Suntem departe de a fi un partid capabil de a crește electoral, am ajuns pe locul patru în sondaje și perspectiva de a urca mai sus este minimă în condițiile actuale.
E datoria mea de președinte de a propune un plan, e datoria mea de om care se consideră responsabil să încerc să schimb ceva și e de datoria mea să plec dacă nu există voință politică în procesul de reformă.
Da, am nevoie de susținerea BN (care a fost ales de Congres) pentru a aplica un program cu care am fost ales de către membri. BN are și alte proiecte, priorități etc. Unele le-am adoptat, altele le vom discuta în viitor, probabil. Ceea ce propun eu aici sunt câteva priorități cu care am fost ales și în virtutea acestei legitimități le propun spre aprobare.
Dragă Dane, nu arunc nimic în aer, nu am intrat cu picioarele peste alegeri, nu caut să am control intern și să dau o luptă pentru putere. Am să-ți atrag atenția asupra a două lucruri însă.
Spui că ai condus „un partid complicat ca nici altul”. Ei bine, dagă Dane, partidul de astăzi include mii de membri PLUS care merită respectați și conduși la fel ca cei din vechiul USR, partidul de astăzi include membrii de mâine pentru care nu facem nimic să ne asigurăm că se vor înscrie în partid, partidul de astăzi trebuie să se mândrească și cu altceva decât cu capacitatea de a supraviețui unei lupte interne permanente.
Te rog să te întrebi de ce pleacă membrii zi de zi din partid, de ce partidul exclude cu ardoare membri, de ce suntem într-un zbucium care nu se mai termină și să îmi spui de ce capacitatea de a avea ficat și de a încasa fără să clipești este cea mai mare calitate a unui politician în România.
Cu regret, în acest punct nu suntem pe aceeași lungime de undă. Nu cred că România se va schimba cu forța, ci cu vorba bună și nu cred că un partid va crea un val de entuziasm dacă nu e în stare să se organizeze și să performeze, ci doar să peticească orgolii și nemulțumiri.
Și, în al doilea rând, vorbești de democrația specială existentă în organizația noastră. Democrația presupune să recunoști când ești învins și să nu crezi că recunoașterea te face un om special sau că te face mai slab. Să recunoști când ești învins face parte din regulile jocului și nu e un merit personal. Abia când nu recunoști are valoare și arată că nu poți să accepți votul și democrația ca atare.
Și dacă îmi vorbești de democrație, te rog să îmi acorzi și mie ocazia să mă pot exprima în limitele ei. Statutul îmi cere să propun un program ca președinte, ceea ce tocmai am făcut. O eventuală respingere sau lipsă de acceptare a sa prin evitarea votului golește de sens programul ca atare și persoana care îl propune. Or, e o chestiune de onoare să nu continui ceva ce nu se poate construi.
Ai șansa ca membru al BN-ului să alegi ce-ți dorești pentru viitorul nostru comun. Și face parte din jocul democratic.
 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Femeile din PSD și-au ales noile structuri de conducere. Noii lideri sunt… vechii lideri, dar fără fosta președintă Camelia Bertea

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales noua conducere. Ioana Adriana Henegar a obținut un nou mandat la nivel municipal, iar deputatul Ariana Bucur a fost aleasă președinte al organizației județene.

Publicat

in

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales, la data de 12 iunie 2026, noile echipe de conducere în cadrul Conferinței de alegeri, în cadrul unui eveniment la care au participat membre ale organizației, reprezentanți ai PSD Brașov și lideri ai structurilor social-democrate din municipiu și județ.

OFSD Municipiul Brașov, tot sub coordonarea Ioanei Henegar

În urma votului exprimat, Ioana Adriana Henegar, consilier local la Brașov, a fost realeasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Municipiul Brașov. Biroul Permanent Municipal al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ioana Adriana Henegar, în calitate de președinte, funcția de prim-vicepreședinte este ocupată de Raluca-Cristina Dan, iar funcția de secretar de Andreea-Gabriela Suciu.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Elena-Loredana Pleșcan, Ștefania-Florentina Simon, Nicoleta-Claudia Ilie, Margareta Szekely și Corina-Maria Preda.

Membre ale Biroului Permanent Municipal sunt Antonia Richea, Paula-Bianca Drăgoi, Diana Chioșa, Elena Varză-Drăghici, Lavinia Fătu, Valentina Tănase, Ioana Matei, Geanina Climescu și Laura Ghibea.

OFSD județul Brașov va fi condus de Ariana Bucur

De asemenea, în cadrul reuniunii de vineri, Ariana Bucur, deputat, a fost aleasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Județul Brașov.

La nivel județean, Biroul Permanent Județean al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ariana Bucur, în calitate de președinte.

Funcțiile de prim-vicepreședinte sunt ocupate de Alexandra Ioana Crivineanu și Ioana Adriana Henegar.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Nicoleta Ilie, Laura Ghibea, Corina Preda, Paula Drăgoi, Geanina Climescu, Alina Iftene, Ștefania Simon, Laura Bratosin, Aurora Divile, Adriana Mihalache, Luminița Radu, Nicoleta Voicescu, Liliana Vlad, Gabriela Pelei, Raluca Bucșa, Alexandra Poparad, Oana Marcu, Luminița Vlaicu, Nicoleta Moldovan, Loredana Moldovan, Larisia Găitan, Tatiana Radu și Galina Secrieru.

Funcția de secretar executiv al Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Brașov este ocupată de Alexandra Maria Chivu.

Camelia Bertea nu se mai regăsește în Biroul Politic Județean

De remarcat este că, potrivit comunicatului de presă transmis de PSD după alegerile din OFSD la nivelul județului Brașov, în niciuna dintre structurile de conducere nu se regăsește Camelia Bertea.

În urmă cu doi ani, primarul orașului Victoria a făcut pasul dinspre USR Brașov, înscriindu-se în PSD Brașov cu puțin înainte de alegerile locale. Ulterior, în iulie 2024, Camelia Bertea prelua funcția de președinte al OFSD Județul Brașov, într-o structură de conducere în care în funcțiile de prim-vicepreședinți a fost alese, ca și acum, Alexandra Crivineanu și Ioana Henegar.

Citește mai departe

Politica

Scenariu de rezervă la Cotroceni: Nicușor Dan ia în calcul un guvern condus de un consilier prezidențial dacă Executivul Tomac cade în Parlament

Președintele Nicușor Dan analizează posibilitatea formării unui nou guvern cu miniștri din fostele partide ale coaliției, în cazul în care Executivul propus de Eugen Tomac nu obține votul de învestitură. Potrivit unor surse politice, printre variantele discutate se află și desemnarea unui consilier prezidențial în funcția de premier

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, analizează un nou scenariu pentru formarea Guvernului, în contextul în care șansele cabinetului propus de Eugen Tomac de a obține votul de învestitură sunt considerate reduse. Potrivit unor surse politice citate de G4Media, la Palatul Cotroceni ar putea avea loc discuții privind constituirea unui executiv format din reprezentanți ai partidelor fostei coaliții, dar condus de un consilier prezidențial. Printre numele vehiculate pentru funcția de prim-ministru se află și cel al lui Radu Burnete, însă până în acest moment nu există o confirmare oficială privind o eventuală nominalizare.

Potrivit surselor citate de G4Media, este vorba despre o nouă încercare a președintelui Nicușor Dan de a influența deciziile deja luate de PNL și USR, care nu vor să mai continue o alianță cu PSD, după moțiunea de cenzură prin care PSD și AUR au demis guvernul Bolojan.

Guvernul Tomac, cu șanse reduse de a trece de Parlament

Sursele citate susțin că noua variantă ar urma să fie discutată cu liderii partidelor parlamentare din PSD, PNL, USR și UDMR, în eventualitatea în care guvernul propus de Eugen Tomac nu reușește să obțină majoritatea necesară în Parlament.

În ultimele zile, mai multe informații din zona politică au indicat că sprijinul pentru cabinetul Tomac este insuficient. Potrivit acelorași surse, formațiunea nu a reușit să obțină susținerea unor partide esențiale pentru formarea unei majorități parlamentare.

PNL și USR rămân reticente față de o nouă alianță cu PSD

Discuțiile de la Cotroceni au loc pe fondul tensiunilor generate de căderea Guvernului Bolojan prin moțiunea de cenzură susținută de PSD și AUR.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, atât PNL, cât și USR sunt rezervate în privința unei noi formule de guvernare alături de PSD. În interiorul liberalilor sunt analizate mai multe variante, inclusiv convocarea unui congres extraordinar care să stabilească direcția politică a partidului: continuarea colaborării cu PSD sau trecerea în opoziție. O poziție similară există și în USR, unde susținerea pentru o nouă coaliție cu social-democrații este limitată.

UDMR cere miniștri politici în viitorul Executiv

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formațiunea sa va susține un guvern doar dacă acesta va avea miniștri politici, inclusiv reprezentanți ai UDMR. Această condiție complică și mai mult negocierile pentru formarea unei majorități stabile, într-un moment în care partidele parlamentare încearcă să identifice o formulă viabilă de guvernare.

Tomac merge înainte cu procedura de învestire

În ciuda dificultăților politice și a refuzurilor primite din partea mai multor formațiuni parlamentare, Eugen Tomac a anunțat că nu intenționează să renunțe la mandatul de premier desemnat. Acesta a transmis că va continua procedura de învestire și va solicita votul Parlamentului, care este așteptat să aibă loc săptămâna viitoare.

Votul final din Parlament este așteptat să aibă loc săptămâna viitoare.

Citește mai departe

Politica

Guvernul Tomac, primele nominalizări. Cine sunt miniștrii propuși pentru Educație, Externe, Economie și Dezvoltare

Premierul desemnat Eugen Tomac a prezentat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună Parlamentului pentru viitorul Guvern. Din echipa aflată în negocieri fac parte diplomați, consilieri prezidențiali, rectori și specialiști din administrația publică, în timp ce mai multe portofolii-cheie rămân încă deschise.

Publicat

in

Premierul desemnat Eugen Tomac a făcut publice primele nume care ar urma să facă parte din viitorul Executiv, în timp ce negocierile pentru formarea Guvernului continuă. Din echipa aflată în construcție fac parte diplomați de carieră, profesori universitari, funcționari cu experiență și specialiști din administrația publică.

Sorin Costreie, de la Universitatea București, propus pentru Ministerul Educației

Potrivit planului prezentat de Tomac, noul Guvern va avea trei vicepremieri, unul dintre aceștia urmând să coordoneze și Ministerul Educației. Pentru această funcție a fost nominalizat Sorin Costreie, actual consilier prezidențial pentru educație și cercetare și profesor la Universitatea din București.

Ambasadorul României la NATO, propus pentru ministerul Apărării, un diplomat de carieră în locul Oanei Țoiu, la Externe

La Ministerul Afacerilor Externe este propus Luca Niculescu, diplomat și coordonator al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Niculescu este fost consilier al președintelui PSD, Sorin grindeanu.

Portofoliul Apărării ar urma să fie preluat de Dan Neculăescu, actual ambasador al României la NATO și diplomat cu experiență în domeniul securității și afacerilor strategice.

Sociologul Ionaș, un apropiat al PSD, propus pentru Ministerul Dezvoltării

Printre numele confirmate se mai regăsesc Teodor Dulceață la Ministerul Mediului, sociologul Vladimir Ionaș, de la Avangard, fost consilier al lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor este propus la Ministerul Dezvoltării și rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, pentru Ministerul Agriculturii.

Pentru Ministerul Muncii este luată în calcul Diana Morar, avocat și fost deputat, în timp ce pentru alte portofolii importante negocierile sunt încă în desfășurare.

Consilierul președintelui Da, în discuții pentru Ministerul Economiei

Pe lista numelor vehiculate pentru viitorul Cabinet apar și profesorul Adrian Papahagi pentru Ministerul Culturii, economistul Bogdan Glăvan sau un reprezentant al Băncii Naționale pentru Finanțe, Radu Burnete la Economie, Sorin Elisei la Energie, Ionuț Laurențiu Mașala la Transporturi și juristul Cosmin-Alexandru Soare-Filatov la Justiție.

În perioada următoare, lista miniștrilor va fi definitivată și prezentată Parlamentului, unde viitorul Guvern va avea nevoie de votul de încredere pentru a-și începe mandatul. În prezent, premierul desemnat încearcă să obțină sprijinul parlamentar necesar învestirii noului Executiv.

Citește mai departe

Trending