Primăria municipiului Săcele anunţă că în perioada 23 martie – 20 aprilie, se vor derula, etapizat, toate operaţiunile specifice campaniei de curățenie generală de primăvară, respectiv măturat manual și mecanizat, curăţat rigole, întreţinere şi greblat zone verzi, toaletare de arbori și gard viu de pe domeniul public şi igienizare cursuri de ape, ridicat depozitări accidentale.
Astfel, toate persoanele fizice şi juridice din localitate – asociaţii de proprietari, societăţi comerciale, instituţii publice şi de învăţământ, sunt invitate să contribuie la realizarea curăţeniei generale de primăvară, prin luarea de măsuri care să ducă la ecologizarea spaţiilor aparținând domeniului public și situate în imediata apropiere a imobilelor.
Deșeurile rezultate în urma acestei campanii vor fi depozitate, sub formă de grămezi compacte și pe cât posibil legate, sau în saci menajeri, în următarele puncte:
- lângă rampele cu ECOINSULE — pentru cartierele de blocuri;
- în dreptul imobilelor, la marginea trotuarelor sau în locuri accesibile mijloacelor de transport – pentru zonele cu case.
Deșeurile rezultate în urma ecologizării vor fi ridicate de către operatorul de salubritate., SC CIBIN SRL va desfășura activități de colectare a deșeurilor vegetale rezultate, după programul postat pe propriul site.
Programul acesta poate fi consultat la adresa cibin.ro, secțiunea “Program de colectare a deșeurilor în municipiul Săcele” și prezintă astfel:
- zilnic pentru cartierele de blocuri , B-dul Brașovului, B-dul G. Moroianu și Piața Libertății;
- fiecare zi de joi a săptămânii pe străzile: Ady Endre, Agronomiei, A. I. Lapedatu, Anin, A. Română, B. Lăutaru, B. Române, Brândușelor, Carpaților, Câmpului, Căprioarei, Ciucaș, Coastei, D. Magheru, K. Bela, Fâneții, GH. Doja, Hărmanului, Ilie Minea, Ion Minea, Livezii, Luceafărului, Mică, M. Eminescu, M. Viteazul, Narciselor, Negoiu, N. Iorga, N. Nicoleanu, Ogrăzii, Oltului, O. Densușianu, Panduri, P. Unirii, Plevnei, Smârdan, Trandafirilor, V. Cernatului, Zorilor;
- în fiecare zi de luni a săptămânii, pe străzile : Baciului, Cătinei, Canionului, Câmpului, Gârcinului, Dragalina, G. Coșbuc, Ghe. Dragoș, Highișului, Lanurilor, Lungă, Mărășești, M. Luther, Măceșului, Meseriașilor, Mioriței, Mocanilor, N. Colceag, N. Pană, Oituz, Păducelului, P. Sandor, Piatra Mare, Preot Leucă, Pinului, Poiana Angelescu, V. Jinga, Subobrej, Tărlungului, Timocului, Unirii, V. Largă, Vulcan, Zizinului;
- În fiecare zi de vineri a săptămânii, pe străzile : 15 Noiembrie, 7 Izvoare, Agricultorilor, A. Timiș, A.I. Cuza, A. Mureșanu, Anotimpurilor, Arinului, A. Iancu, Baciului, Bârsei, Bereczki A., Bolnoc, Brazilor, Calea București, Canalului, Caraiman, Carierei, Carpenului, Cerbului, Cloșca, Cocorului, D. Purcăroiu, Kiss Sandor, Crișan, De Mijloc, Dealului, Ecologiștilor, Egretei, Fagului, Frasinului, G. Janos, Gorunului, Gospodarilor, Horea, Iernii, I.C. Brătianu, Izvoarelor, Molidului, Morii, Neptun, Nouă, Paltinului, Primăverii, Saturn, Schiorilor, Soarelui, Stejarului, Timiș, Toamnei, Vîlcele, Verii, Vulturului.
Primăria municipiului Săcele atrage atenţia că deşeurile rezultate din demolările sau reabilitările de onstrucţii nu se vor depozita şi nu se vor ridica din aceste locuri. Astfel de deşeuri au un statut special, iar ridicarea lor implică taxe suplimentare.
Fii primul care comentează