Incubatoare noi la maternităţile din Braşov şi Făgăraş, cu un an de întârziere. Ce secţii vor avea parte de ele

Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea” va cumpăra trei incubatoare tip masă reanimare. Unitatea medicală a obţinut o susţinere financiară din partea Ministerului Sanătăţii, în valoare de 90% din suma totală, în timp ce Consiliul Judeţean a venit cu restul contribuţiei, de 10%.

Incubatoarele promise în 2021 ajung abia anul acesta la Maternitatea Braşov

Practic, la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea” vor ajunge trei incubatoare tip masă reanimare, care valorează în total 140.000 de lei, din această sumă, 126.000 de lei fiind acoperită de Ministerul Sănătăţii, printr-un program naţional de dotare, iar 14.000 de la bugetul judeţului, prin Consiliul Judeţean Braşov. Incubatoarele trebuiau să ajungă la maternitatea din Braşov încă din anul 2021, doar că furnizorul, semnatar al Acordului Cadru cu Ministerul Sanatatii pe o perioada de doi ani nu a putut livra din motive considerate obiective.

„În acest, context am primit cu adresa nr. 6443/08.03.2022 de la DSP Braşov repartizarea sumei totale de 126 mii lei pentru cheltuieli de capital de la Ministerului Sanatatii, în anul 2022”, se arată în documentaţia transmisă către Consiliul Judeţean, de către managerul Spitalului Clinic de Obstetrică şi
GInecologie, dr. Mircea Preda.

Cele trei incubatoare vor fi utilizate la secţia de Neonatologie a spitalului.

Două incubatoare noi vor intra şi în dotarea Spitalului municipal „Aurel Tulbure” din Făgăraș. Această unitate medicală va primi un incubator standard, pentru care Ministerul Sănătății a alocat suma de
22.000 lei, şi un incubator tip masă reanimare, echipament pentru care, de la bugetul ministerului a fost alocată suma de 42.000 lei. 

Atât pentru echipamentele de la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea”, cât şi pentru cele de la Spitalul municipal „Aurel Tulburel”, investiţia totală se ridică la 190.000 de lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.